Moldova
Un tânăr a înjunghiat cu un cuțit o adolescentă, care a refuzat să-i fie iubită
Un tânăr de 31 de ani din satul Cocieri, raionul Dubăsari ar putea face ani grei de pușcărie, suspectat de tentative de omor.

Și asta după ce ar fi înjunghiat-o cu un cuțit pe o adolescentă de 19 ani, care nu a vrut să-i fie iubită. Cei doi ar fi făcut cunoștință la o petrecere, în orașul Dubăsari. Fata i-ar fi plăcut suspectului, ea însă nu voia să comunice cu el.
Într-una dintre seri acesta a venit la ea acasă, iar părinții adolescentei au fost nevoiți să cheme milițienii pentru a-l calma. În seara de 23 martie, acesta însă ar fi pândit-o pe fată pe una dintre străzile orașului și ar fi înjunghiat-o cu un cuțit în regiunea abdomenului, fata a reușit să fugă până în șosea, să oprească o mașină și să ceară ajutor. Adolescenta a fost dusă la spital, iar tânărul de 31 de ani este plasat în arest și acuzat de tentative de omor.
Investigațiile continuă.
Moldova
Carabinier, prins cu șpagă. Acesta a fost reținut în flagrant cu mită de 450 de euro.
Un angajat al Inspectoratului General de Carabinieri din nordul țării a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA în timp ce primea o mită de 450 de euro. Omul legii a ajuns pe mâna CNA în urma unui denunț. Potrivit acestuia, carabinierul ar fi pretins banii pentru soluționarea unui caz contravențional aflat în gestiunea poliției.

Mai exact, este vorba de un proces în cadrul căruia urma a fi aplicată o amendă pentru parcarea interzisă a unui automobil pe care bănuitul ar fi promis să o diminueze la valoarea minimă. În schimbul a 450 de euro, acesta ar mai fi susținut că poate influența inspectorii de patrulare să elibereze automobilul plasat la parcarea specială, să achite amenda, taxa pentru evacuare și să rețină pentru sine o parte pentru serviciile de intermediere. Planul a eșuat însă, în data de 2 mai, ofițerii CNA și procurorii au reținut în flagrant carabinierul în momentul primirii banilor, suma de 450 de euro fiind depistată asupra sa. Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii din Bălți. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Moldova
Un individ va sta după gratii, după ce și-a bătut mama imobilizată în scaun cu rotile.
Și-a bătut mama imobilizată în scaun cu rotile, iar pentru fapta comisă va sta după gratii. Magistrații Judecătoriei Chișinău au pronunțat recent sentința de condamnare a unui bărbat de 33 de ani pentru comiterea infracțiunii de violență în familie, care s-a soldat cu vătămarea medie a integrității corporale a victimei.

Inculpatul a fost recunoscut vinovat, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă 2 ani de închisoare. Conform actului de învinuire, în ziua de 2 ianuarie 2023, inculpatul se afla la domiciliul mamei sale din capitală. După un conflict cu femeia, care avea grad de dizabilitate fizică și se deplasa în scaun cu rotile, i-ar fi aplicat acesteia multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară – vătămare corporală medie. Deși inculpatul a pledat nevinovat, victima a relatat că agresiunile fizice și verbale erau frecvente, generate de consumul excesiv de alcool și droguri de către fiul său. Actualmente, sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, timp în care inculpatul beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. În contextul numeroaselor crime violente comise sub influența alcoolului, autoritățile competente îndeamnă cetățenii să consume băuturi alcoolice în mod responsabil și să evite situațiile care ar putea degenera în comportamente periculoase sau ilegale. Totodată, victimele violenței domestice sunt îndemnate să raporteze orice formă de abuz, pentru ca autoritățile să poată interveni prompt și eficient.
Moldova
Incendiu într-un bloc de locuit din Chișinău. Doi soți, evacuați în ultima clipă din apartamentul cuprins de flăcări
O familie din sectorul Rîșcani al capitalei a trăit clipe de groază în seara zilei de 1 mai. Și asta după ce apartamentul lor a fost cuprins de flăcări, când ambii soți se aflau în interior.

Incendiul s-a produs în seara de 1 mai, pe strada Matei Basarab din sectorul Rîșcani. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit la balconul locuinței.
Patru echipaje de pompieri au intervenit prompt pentru a stinge incendiul și pentru a evacua în siguranță cele două persoane aflate în apartament — un bărbat de 67 de ani și soția acestuia, în vârstă de 66 de ani. Potrivit ofițerului de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, cuplul nu a suferit răni, ci doar o sperietură zdravănă. Ambii au fost examinați de un echipaj medical la fața locului.
Grație intervenției rapide a salvatorilor, flăcările au fost localizate și lichidate înainte să se răspândească în întreaga locuință.
Specialiștii IGSU urmează să stabilească circumstanțele și cauza exactă a izbucnirii incendiului.
-
Moldova3 zile în urmă
/ÎN CĂUTARE/ Alertă de căutare în întreaga țară. Un deținut de 26 de ani a evadat din Penitenciarul nr.1 Taraclia.
-
Moldova3 zile în urmă
O șoferiță s-a răsturnat cu mașina pe un câmp din Sîngerei. O pasageră- la spital.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.
-
Moldova3 zile în urmă
Grav accident, provocat de un șofer băut, la Briceni. Un mort și doi răniți
-
Moldova5 ore în urmă
Scandal în plin trafic, la Botanica, după un accident rutier. Momentul impactului surprins de o cameră de bord
-
Moldova7 zile în urmă
Un bărbat din Fălești a fost trimis după gratii. Acesta ar fi bătut până la moarte un consătean, care i-a jefuit mama.
-
Moldova4 ore în urmă
Accident mortal, la Ialoveni. Un tânăr de 18 ani a tamponat cu BMW-ul un pieton ce traversa neregulamentar
-
Diaspora3 zile în urmă
Un moldovean, medic cardiolog în Italia, ucis de o mașină, în timp ce circula pe bicicletă