Moldova
/FOTO/ Nu avea permis și transporta ilegal două tone de fier vechi. Tânăr din Taraclia, ajuns pe mâna poliției de frontieră
Un conațional a fost depistat în trafic, la volanul unui microbuz de marfă fără a deține permisul de conducere, dar și cu peste două tone de metal uzat, transportat fără acte de proveniență.
La sfârșitul săptămânii trecute, ofițerii de investigații din cadrul Direcției regionale SUD au desfășurat mai multe măsuri speciale de investigație, conform dispoziției de lucru în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Copceac. În rezultat, pe traseul din regiunea localității Balabani, raionul Taraclia, a fost oprit în trafic un mijloc de transport de model Ford Tranzit, la volanul căruia a fost legitimat un cetățean moldovean 27 de ani.
În timpul verificărilor, tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, invocând că l-a uitat acasă, când a ieșit din grabă cu tot pachetul de documente. Totodată, la controlul fizic al autovehiculului s-a depistat că acesta transportă un lot de peste două tone de metal uzat, pentru care nu deținea nici un document de proveniență.
Conform procedurilor legale și în baza competențelor instituționale, cazul a fost preluat pentru continuarea cercetărilor de către Inspectoratul de Poliție Taraclia.

Moldova
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de Serviciul Fiscal de Stat. Patru agenți economici sunt vizați într-o amplă operațiune.
Patru agenți economici, specializați în fabricarea produselor de uz gospodăresc și sanitar din hârtie și carton, sunt cercetați pentru evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei.
Ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul ofițerilor INI și ai Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”, au efectuat percheziții în cadrul dosarului penal.
Potrivit anchetei, pe parcursul anului 2024, agenții economici s-ar fi eschivat de la plata impozitelor și taxelor la bugetul public național, efectuând livrări necontabilizate către mai mulți contragenți. Suma totală a tranzacțiilor ascunse ar depăși 11 milioane de lei, ceea ce a dus la neachitarea TVA în valoare de 2,2 milioane.
În total, oamenii legii au efectuat percheziții în 18 locații, de unde au ridicat acte contabile, înscrisuri de ciornă, tehnică de calcul, dar și mijloace financiare în valută națională și străină.
Investigațiile continuă, pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a prejudiciului total cauzat statului.
Moldova
/VIDEO/ Șofer agresiv, surprins pe contrasens la Măgdăcești. Bărbatul riscă să rămână fără permis de conducere.
Scene periculoase pe traseul R-6, în satul Măgdăcești din raionul Criuleni. Un șofer a fost surprins de camere mergând pe contrasens și manifestând un comportament agresiv în trafic.
Imaginile au apărut în mediul online, iar Poliția s-a autosesizat imediat. Potrivit informațiilor, incidentul s-a produs pe 6 noiembrie. În urma unui apel la Serviciul 112, un echipaj al poliției de patrulare a intervenit prompt și a reușit să identifice conducătorul auto — un bărbat de 32 de ani, originar din UTA Găgăuzia, care se afla la volanul unui Volkswagen.
Pentru comportament agresiv în trafic, pe numele acestuia a fost întocmit un proces-verbal, iar materialele au fost transmise instanței de judecată. Oamenii legii propun ca șoferul să fie privat de dreptul de a conduce pentru o perioadă de la 6 luni până la un an.
Totodată, a fost inițiat un proces penal, după ce bărbatul a refuzat testarea alcoolscopică.
Poliția reamintește tuturor participanților la trafic că siguranța rutieră este responsabilitatea fiecăruia și îndeamnă șoferii să manifeste prudență și respect în trafic, pentru a evita tragediile.
Moldova
/ÎN CĂUTARE/ Dispărută fără urmă: O femeie din Bălți este căutată de rude, după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors.
A plecat de acasă fără a anunța pe cineva încotro merge, iar de atunci nimeni nu mai știe nimic despre ea. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, originară din municipiul Bălți. Aceasta ar fi ieșit din locuință în plină noapte și nu s-a mai întors.
Disperate, rudele s-au adresat după ajutor la poliție. Potrivit acestora, în dimineața zilei de 5 noiembrie, în jurul orei 4:00, femeia a părăsit domiciliul său, amplasat pe o stradă din municipiul Bălți, într-o direcție necunoscută, iar de atunci i s-a pierdut urma.
În acest context, poliția solicită ajutorul cetățenilor. Femeia care apare în imagini are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, corpolență medie, păr cărunt și ochi căprui.
Persoanele care au recunoscut-o și dețin informații despre locul aflării ei sunt rugate să apeleze imediat numerele de telefon 069 889 914, 068 976 000 sau serviciul unic 112. Orice detaliu contează!
-
Moldova3 zile în urmăCopilă de 13 ani, găsită moartă în șahta liftului fostului hotel „Național”, după ce nu s-a mai întors acasă de la liceu
-
Moldova3 zile în urmăO mamă și ai săi trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului în prag de iarnă. Familia are nevoie de ajutor
-
Moldova3 zile în urmăConflict între vecini în capitală. Un șofer și-a găsit mașina cu roțile sparte și capota desenată
-
Moldova6 zile în urmăCrimă cu sânge rece într-un apartament din Chișinău. O femeie a fost ucisă, alta transportată la spital
-
Moldova3 zile în urmăAccidentul în care un pasager a murit la Ocnița: Mașina era condusă de un polițist de frontieră
-
Moldova5 zile în urmăTragedie șa Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău. Un bărbat de 73 de ani a căzut de la etajul 3
-
Moldova4 zile în urmăAccident tragic la Strășeni: O femeie și un bărbat au decedat pe loc, după ce două mașini s-au lovit violent. Doi minori și un adult, transportați la spital
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Vindea droguri lângă universități: Un tânăr de 23 de ani, reținut pentru activitate de „curierat”.
