Moldova
Doi cetățeni din Republica Moldova, prinși la frontieră cu acte de identitate false
Doi cetățeni din Republica Moldova au fost prinși la vamă cu acte de identitate false. Aceștia plăteau 200 de euro pentru a procura documentul de identitate fals. Aceste acte false le foloseau pentru a-și găsi un loc de muncă în România.
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni din R. Moldova care procuraseră cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române care erau false, pentru a-şi găsi mai ușor locuri de muncă în România, respectiv în Cehia, transmite bzi.ro
În data de 09 martie a.c., în jurul orei 15.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, călătorind ca pasageri într-un autoturism marca Ford Galaxy, înmatriculat în Lituania, respectiv într-un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în R. Moldova, cetățenii din R. Moldova A.G. și P.S., în vârstă de 29, respectiv 43 de ani.
În baza analizei de risc pe linia fraudei documentare, echipele comune au procedat la efectuarea unor controale amănunțite asupra celor două persoane, în urma cărora au descoperit, ascunse în bagajele celor doi bărbați, câte o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au stabilit că documentele în cauză nu îndeplinesc condițiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.
Cu privire la cele constatate, A.G. a declarat că, pentru a găsi un loc de muncă în România, a procurat documentul de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, plătind suma de 200 de euro.
P.S. a declarat că intenționa să meargă în Cehia pentru a găsi un loc de muncă și că a procurat documentul de la o persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, plătind suma de 200 de euro.
În ambele cazuri, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.”, se arată în comunicatul transmis de Poliția de Frontieră.
Moldova
Bunuri istorice, descoperite la Bălți: O colecție de monede și obiecte istorice, păstrate și vândute ilegal în nordul țării.
O adevărată lovitură în lupta împotriva traficului ilegal de obiecte istorice la Bălți. Ofițerii de investigație și cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Bălți, în comun cu procurorii, au descoperit o adevărată colecție de bunuri istorice care erau păstrate și comercializate ilegal.
În cadrul perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat 316 monede din diferite epoci. Printre acestea se numără monede romane antice, monede medievale și moderne, monede europene și asiatice, dar și monede comemorative. Toate urmează să fie supuse expertizelor de specialitate pentru a se stabili autenticitatea, perioada, proveniența și statutul lor juridic.
Potrivit anchetatorilor, bunurile istorice erau oferite spre vânzare inclusiv prin platforme online, încălcând regimul legal special de protecție a patrimoniului cultural. Ancheta continuă pentru a stabili întreaga rețea de persoane implicate și pentru a identifica modul în care obiectele au ajuns în circuitul ilegal.
Autoritățile atrag atenția că traficul cu bunuri culturale este o infracțiune gravă și poate atrage răspundere penală. În același timp, ancheta se desfășoară cu respectarea prezumției de nevinovăție a persoanelor vizate.





Moldova
Intervenții neîntrerupte în weekend: Salvatorii, polițiștii, carabinierii și drumarii au fost mobilizați non-stop pe trasee.
Weekend extrem de solicitant pentru autorități. Salvatorii, polițiștii, carabinierii, drumarii și polițiștii de frontieră au fost mobilizați non-stop, în urma condițiilor meteo severe care au afectat circulația și intervențiile de urgență în întreaga țară.
În ultimele două zile, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au realizat peste 110 misiuni. Cele mai multe au vizat deblocarea și tractarea mijloacelor de transport rămase împotmolite sau derapate de pe carosabil, dar și sprijinirea ambulanțelor care nu au putut ajunge la pacienți din cauza poleiului și ghețușului.
Cele mai dificile situații au fost înregistrate pe traseele din raioanele Leova, Hîncești, Căușeni, Criuleni, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Cahul, Ocnița, Rîșcani, Orhei, Ialoveni, dar și în UTA Găgăuzia. Zeci de autoturisme, camioane, microbuze și ambulanțe au avut nevoie de intervenția salvatorilor pentru a-și putea continua drumul.
Un caz aparte a fost înregistrat în apropierea localității Cărbuna, raionul Ialoveni, unde un autobuz cu 18 pasageri la bord a derapat de pe traseu. Salvatorii au intervenit prompt, au deblocat mijlocul de transport, iar pasagerii și-au putut continua călătoria în siguranță.
Pe parcursul weekendului, mai multe echipaje de ambulanță au avut nevoie de sprijin pentru a ajunge la pacienți. Salvatorii au intervenit inclusiv în Nisporeni, Drochia, Ungheni, Căușeni, Hîncești, Anenii Noi, Copanca, Cioburciu și Zolotievca. În toate cazurile, datorită intervențiilor rapide, medicii au reușit să ajungă la timp la bolnavi sau să îi transporte în siguranță la spital.
În paralel, peste 100 de angajați ai IGSU, cu zeci de unități de tehnică specială, au fost mobilizați pentru lucrări de îndepărtare a gheții, curățare a trotuarelor și împrăștiere a materialului antiderapant. Acțiunile au fost desfășurate în comun polițiștii, carabinierii, administrațiile publice locale și polițiștii de frontieră.
Intervențiile au avut loc în municipiile Chișinău, Bălți, Cahul și Comrat, dar și în toate raioanele țării, pentru a asigura accesul către spitale, centre medicale, instituții publice, gări auto și feroviare, precum și alte obiective de importanță socială.
Autoritățile îndeamnă șoferii să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite deplasările neesențiale.


















Moldova
/VIDEO/ Rețea criminală din penitenciare: Tânăr de 25 de ani, reținut pentru coordonarea unei organizații criminale.
Un tânăr de 25 de ani a fost reținut, fiind bănuit că ar fi creat și coordonat o organizație criminală care acționa din interiorul mai multor penitenciare din Republica Moldova. Rețeaua ar fi fost condusă prin intermediul liderilor lumii interlope și ar fi generat venituri ilegale chiar din spatele gratiilor.
Potrivit anchetatorilor, organizația era formată din deținuți și funcționa după reguli bine stabilite, având drept scop principal acumularea de bani și bunuri pentru a-și menține influența. Activitatea ilegală includea organizarea jocurilor de noroc în penitenciare, colectarea contribuțiilor în fondul comun, introducerea obiectelor interzise, dar și comiterea unor escrocherii și acte de șantaj.
O parte importantă a rețelei ar fi activat în Penitenciarul nr. 18 Brănești. Acolo, mai mulți deținuți cu autoritate criminală, adepți ai grupării cunoscute sub denumirea „Kitaeț”, ar fi exercitat presiuni asupra altor condamnați. Aceștia aveau rolul de a colecta bani și bunuri, iar unul dintre ei ar fi îndeplinit chiar funcția de așa-numit „supraveghetor” al organizației pe durata detenției. Bărbatul a fost eliberat la sfârșitul lunii ianuarie, în urma reducerii termenului de detenție.
Suspectul principal a fost reținut pe 4 februarie, în municipiul Bălți, cu suportul mascaților de la „Fulger”, și plasat în detenție pentru 72 de ore.
În prezent, acțiuni de urmărire penală sunt desfășurate și în privința a patru deținuți din Penitenciarul nr. 18 Brănești, considerați membri activi ai organizației.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili întreaga rețea, modul exact de operare și pentru a identifica toate persoanele care au avut de suferit în urma activității organizației criminale.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Narcotice de milioane, ascunse în stufăriș: Patru bărbați, prinși în flagrant cu 8 kilograme de droguri, la Țînțăreni.
-
Moldova5 zile în urmă19 victime la Ulmu: O autospecială IGSU a derapat și s-a tamponat cu un microbuz.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Call-centru cu rulaj de milioane: Polițiștii au destructurat o amplă schemă de escrocherii și spălare de bani.
-
Moldova6 zile în urmă350.000 de euro pe zi: trei moldoveni ar fi făcut avere la o fabrică uriașă de țigări de contrabandă în Italia.
-
Moldova22 de ore în urmă/VIDEO/ Rețea criminală din penitenciare: Tânăr de 25 de ani, reținut pentru coordonarea unei organizații criminale.
-
Moldova7 zile în urmăAccident extrem de grav la Strășeni: Doi copii, loviți de mașină pe zebră. Unul a murit în secția de terapie intensivă.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Migrație ilegală, dejucată la Ungheni: Patru moldoveni ar fi încercat să scoată ilegal din țară cinci cetățeni străini.
-
Moldova5 zile în urmăColiziune mortală la Orhei: Un șofer a murit după ce a derapat cu mașina și s-a tamponat cu un camion.
