Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Cazul adolescenților care locuiesc în clădirea părăsită de pe Stadionul Republican. Poliția s-a autosesizat

După ce imaginile cu locuința improvizată a adolescenților au devenit virale pe internet, în perioada 20 – 21 februarie, poliția capitalei a descins cu verificări la fața locului. În urma raziilor, forțele de ordine au depistat depistat 9 persoane, care au fost conduse la inspectorat pentru stabilirea identității și cauza aflării lor în clădirea părăsită.

Publicat

Amintim că un grup de adolescenți și-au improvizat o casă într-o clădire părăsită din centrul capitalei și locuiesc acolo, în frig și mizerie. Inițial, despre caz a fost relatat într-un grup pe o rețea de socializare.Potrivit sursei,15-20 de persoane, majoritatea adolescenți, iar unii chiar minori locuiesc într-o construcție de pe teritoriul Stadionului Republican. Aceștia trăiesc din mila oamenilor, se îmbracă și mănâncă din ceea ce le donează cei din preajmă și ceea ce reușesc să fure. Totodată, ei cerșesc în fața magazinelor.

Urmare a documentării polițiștii au stabilit că trei sunt minori cu vârstele cuprinse între 15 și 17 ani originari r. Criuleni, Telenești și or. Bălți, iar alte cinci persoane s-au dovedit a fi maturi cu vârstele cuprinse între 20 și 28 de ani.

Totodată s-a stabilit că minorii sistematic fug de acasă și duc un mod de viață antisocial. În toate cazurile autoritățile publice locale de la locul de trai a minorilor au fost sesizați și duși înapoi la locurile lor de trai.  De menționat că, anterior, adolescenții și minorii au fugit de nenumărate ori de acasă pentru a trăi și a cerși în capitală.


Forțele de ordine vor continua monitorizarea tuturor locurilor unde se adăpostesc cei fără loc permanent de trai pentru a preveni cazurile de hipotermie, dar și crearea unor conflicte, infracțiuni sau crime organizate de membrii acestor grupuri.

echipa.md


Moldova

Descarcerare, la Ungheni: Un șofer a ajuns la spital, după ce s-a izbit cu mașina într-un copac.

Accident urmat de descarcerare, la Ungheni. Un tânăr a rămas blocat între fiarele contorsionate ale vehicululuui în urma unui accident violent.

Publicat

Nenororicrea s-a produs în dimineața zilei de 17 septembrie pe traseu la ieșirea din localitatea Valea Mare.  În jurul orei 9:30, la serviciul unic 112 a parvenit una pel prin care s-a comunicat despre faptul că s-a produs un accident violent soldat cu victime. Un tânăr de 21 de ani deplasându-se la volanul unui automobil, în circumstanțe deocamdată neclare, ar fi pierdut controlul asupra volanului. Prin urmare, automobilul a derapat de pe partea carosabilă pe acostament acolo unde s-a izbit într-un copac.

La fața locului au fost îndreptați imediat polițiștii și medicii fiind solicitată și intervenția unei echipe de salvare din cadrul Unității de Pompieri și Salvatori Ungheni al IGSU. Potrivit informațiilor preliminare, în urma impactului, șoferul a rămas blocat în interiorul vehiculului.

Ajunși la fața locului, salvatorii au reușit descarcerarea tânărului în doar câteva minute de intervenție. Șoferul a fos extras în siguranță din mașină, conștient, dar cu multiple traumatisme.


Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la Spitalul Raional Ungheni pentru investigații și îngrijiri medicale.

Cauzele și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de către oamenii legii în cadrul unei anchete.

De menționat că, potrivit statisticii IGSU, în numai 24 de ore, salvatorii și pompierii din întreaga țară au fost solicitați în 29 de situații de risc.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Luați cu asalt de mascați: 200 de mii de țigări de contrabandă au fost descoperite, la Briceni și Edineț.

Captură impresionantă de țigări de contrabandă în nordul țării. Procurorii PCCOCS, ofițerii de investigații și Poliția de Frontieră au descins la 18 adrese din raioanele Briceni și Edineț și au ridicat aproape 200 de mii de țigări.

Publicat

Perchezițiile au avut loc inclusiv într-o spălătorie auto și un depozit din Lipcani, unde oamenii legii au găsit cantități importante de marfă. Potrivit anchetatorilor, țigările urmau să fie transportate ilegal peste Prut, în România, pentru a fi puse în vânzare.

Operațiunea a fost una comună, realizată împreună cu autoritățile din Botoșani, România, cu sprijinul agențiilor europene SELEC și Eurojust. În vizor au intrat 12 persoane cu vârste între 30 și 63 de ani, cercetate deocamdată în libertate, cu respectarea prezumției de nevinovăție.

La acțiuni au participat și mascații de la „Fulger”, care au asigurat suportul necesar intervenției. Toată cantitatea de țigări a fost indisponibilizată, iar ancheta continuă pentru a documenta întreaga schemă de contrabandă și a trage la răspundere persoanele implicate.



Citește mai departe

Moldova

Pietoni spulberați de mașini: Un bărbat a fost tamponat pe trotuar, iar o tânără- pe șosea.

Două accidente grave cu implicarea pietonilor, în doar câteva ore. Un bărbat a ajuns pe mâna medicilor după ce a fost lovit pe o stradă din capitală, iar o tânără de 20 de ani a fost spulberată de o mașină pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți.

Publicat

Primul accident s-a produs pe 17 septembrie, în jurul orei 16:10, la intersecția străzilor Ion Creangă și Calea Ieșilor din Chișinău. Potrivit poliției, șoferul unui automobil în vârstă de 62 de ani, ar fi pierdut controlul volanului, a ajuns pe contrasens și ulterior pe trotuar, unde a lovit un pieton.

Șocați, mai mulți martori ai accidentului, care se aflau în stația de așteptare a transportului public, au alertat de urgență serviciile specializate.

Victima a fost transportată de urgență la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.


La scurt timp, în jurul orei 17:30, un alt accident cu implicarea unui pieton s-a produs pe traseul Chișinău–Orhei–Bălți, în apropiere de satul Ivancea. O șoferiță de 20 de ani ar fi ieșit din mașină din cauza unor defecțiuni tehnice și, aflându-se pe prima bandă de circulație, a fost lovită în plin de un automobil condus de un bărbat de 58 de ani. În urma loviturii puternice, tânăra a suferit multiple traumatisme. Aceasta a fost transportată de urgență la Spitatul Raional Orhei. Potrivit medicilor, tânăra urmează a fi transferată la Institutul de Medicină Urgentă din capitală, unde va fi supusă unei intervenții chirurgicale.

Potrivit poliției, niciunul dintre șoferi nu se afla în stare de ebrietate în momentul impactului. Oamenii legii urmează să investigheze circumstanțele ambelor accidente.


Citește mai departe

topul săptămânii