Moldova
Doi angajaţi ai Inspectoratului pentru Protecţia Mediului, reţinuţi de CNA pentru o mită de 60 000 de lei
Un inspector din cadrul aparatului central al Inspectoratului pentru Protecţia Mediului şi altul din Direcţia control al fondului forestier, ariilor naturale protejate şi spaţiilor verzi au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie. Bărbaţii sunt suspectaţi că au primit 60 000 de lei de la şeful unui ocol silvic pentru a trece cu vederea încălcările depistate în timpul verificărilor.
Potrivit materialelor cauzei, funcţionarii ar fi inspectat ocolul silvic Căuşeni la începutul lunii noiembrie 2019, notând mai multe nereguli. Însă pentru a nu-l sancţiona pe şeful ocolului şi pe maistru, aceştia le-au cerut 54 000 de lei, iar ulterior încă 6000 de lei pentru a nu indica abaterile depistate şi pentru a emite Actul de coordonare a tăierilor produselor principale pentru anul 2020.
Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere activă, banii fiind transmişi în câteva tranşe sub controlul CNA. Astăzi, funcţionarii au fost reţinuţi în urma percheziţiilor operate în maşinile, birourile de serviciu şi la domiciliile acestora, unde a fost găsită şi o parte din banii pretinşi.
Aceştia sunt reţinuţi pentru 72 de ore şi riscă până la 10 ani de închisoare, în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.
Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.
Moldova
Poluare pe Nistru: Procuratura a pornit un dosar penal după instituirea stării de alertă de mediu
Procuratura Generală anunță că s-a autosesizat și a pornit un proces penal după ce Guvernul a declarat stare de alertă de mediu în bazinul fluviului Nistru.
Decizia vine în urma unei hotărâri aprobate pe 15 martie 2026, prin care autoritățile au confirmat existența unui incident de poluare pe anumite sectoare ale râului. Începând cu 16 martie, a fost instituită stare de alertă pentru o perioadă de 15 zile.
Potrivit Procuraturii, dreptul la un mediu sănătos este garantat de Constituție, iar poluarea apelor este strict interzisă prin lege. În special, deversarea produselor petroliere sau a altor substanțe nocive în râuri și lacuri este ilegală.
În acest context, procurorii au deschis un dosar penal pentru a stabili ce a provocat poluarea și cine se face responsabil.
Reprezentanții instituției spun că vor analiza cazul sub toate aspectele, pentru a clarifica circumstanțele și a lua măsurile legale necesare.
Moldova
/VIDEO/ Situație alarmantă în capitală: Zeci de persoane care aveau asupra lor droguri, prinse de polițiști.
Razii antidrog în Chișinău. O tânără a fost reținută, iar alte zeci de persoane au ajuns în vizorul poliției, după o serie de controale desfășurate în capitală.
Polițiștii din sectorul Botanica au documentat 8 persoane, cu vârste între 18 și 39 de ani, suspectate de implicare în consumul și circulația drogurilor. În cadrul acțiunilor, o tânără a fost prinsă în flagrant în timp ce ridica marijuana și a fost reținută pentru 72 de ore. Aceasta este bănuită că activa în calitate de curier pentru un magazin online de substanțe narcotice.
Într-un alt caz, un bărbat de 39 de ani și o femeie au fost depistați într-un automobil în timp ce consumau droguri. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliu, oamenii legii au ridicat PVP, marijuana și dispozitive utilizate pentru consum.
În paralel, inspectorii de patrulare au desfășurat controale în mai multe zone ale capitalei. Pe bulevardul Dacia, dar și pe străzile Nicolae Milescu Spătaru, Valea Trandafirilor, Calea Orheiului și Pandurilor, șase bărbați au fost prinși cu droguri asupra lor.
Un alt incident a avut loc în parcul Valea Morilor, unde mai multe persoane au aruncat substanțe suspecte în momentul în care au observat polițiștii.
De asemenea, opt bărbați au fost documentați după ce au recunoscut că au consumat droguri, iar alți doi au fost depistați sub influența substanțelor narcotice în timp ce se aflau pe străzile Ginta Latină și Alecu Russo.
Toate persoanele sunt cercetate conform legii, iar substanțele ridicate urmează să fie supuse expertizei. Poliția anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru a combate consumul și traficul de droguri în capitală.
Moldova
Incendiu soldat cu victime: Un bărbat a avut de suferit, după ce un teren acoperit cu vegetație uscată a luat foc.
Un bărbat a avut de suferit în urma unui incendiu de vegetație izbucnit în raionul Glodeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cazul a avut loc în după-amiaza zilei de 16 martie, în satul Hîjdieni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 16:20, iar pompierii au intervenit prompt la fața locului.
Flăcările au cuprins vegetația uscată din extravilanul localității, afectând o suprafață de aproximativ jumătate de hectar. În timpul intervenției, salvatorii au depistat un bărbat de 60 de ani, care a încercat să stingă focul de unul singur.
În urma expunerii la fum și flăcări, acesta a suferit intoxicație cu produse de ardere și arsuri de gradul întâi la un membru. Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital, starea sa fiind în prezent stabilă.
Salvatorii avertizează că incendiile de vegetație uscată se răspândesc rapid și pot avea consecințe grave asupra mediului și vieții oamenilor. Doar în ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit în 22 de cazuri similare, în urma cărora au fost afectate 27 de hectare de teren.
În acest context, autoritățile îndeamnă cetățenii să nu dea foc vegetației uscate și să evite utilizarea focului deschis în apropierea terenurilor agricole sau a pădurilor. În caz de pericol, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Beție mortală la Ștefan Vodă: Un recidivist a fost plasat în arest, după ce a ucis în bătaie un bărbat care-l adăpostise.
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova5 zile în urmăAccident în lanț la Ialoveni: Un șofer băut a lovit trei mașini oprite în trafic.
-
Moldova7 zile în urmăSchemă internațională de droguri: Două ucrainence, reținute la Chișinău cu narcotice de 1,5 milioane de lei
-
Moldova2 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/Hoți de combustibil: Un tânăr ar fi furat motorină din mai multe tiruri parcate, la Telenești.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Colet „specific”, depistat în vamă: Un șofer de autocar, reținut după ce în vehicul au fost găsite circa 6 kg de „sare”.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Găsită și amendată: O șoferiță, sancționată după ce nu a acordat prioritate legală pietonilor.
