Rețele de socializare

Moldova

Spărgeau conturi poștale electronice și conturi de pe rețelele de socializare, contra bani. Doi bănuiți – cercetați penal

Sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), oamenii legii cercetează două persoane implicate în comiterea infracțiunilor informatice de accesare neautorizată a cutiilor poștale electronice, a conturilor din rețelele de socializare, precum și a aplicațiilor de mesagerie în schimbul mijloacelor financiare.

Publicat

Persoanele s-au dovedit a fi un tânăr în vârstă de 19 ani și un bărbat în vârstă de 49 ani, domiciliați în municipiul Chișinău, a căror activitate ilicită a fost documentată de oamenii legii pentru o perioadă de aproape un an. Aceștia acționau prin atacuri informatice de tip ,,phishing”, adică întâi transmiteau o adresă electronică în cutia poștală sau pe contul rețelei de socializare a victimei. După accesarea de către victime a adresei primite, bănuiții le aflau  datele de intrare în cont, secretele comerciale, datele bancare, precum și intrau în posesia imaginilor personale şi intime ale victimelor.

Oamenii legii au constatat că bănuiții ofereau serviciile ilegale din anul 2016 și până în prezent, prin intermediul forumurilor închise, precum și website-urilor specializate în primirea comenzilor de acest gen.

Astfel, pentru spargerea cutiei poștale ,,Gmail”, bănuiții încasau circa  50 mii ruble rusești, echivalentul a 13.700 lei, iar pentru spargerea rețelei de socializare „Odnoclasnichi” –  aproximativ 3.000 lei. Mijloacele bănești erau achitate de comanditari prin intermediul sistemelor de plăți online. Venitul ilegal obținut de suspecți, în perioada de patru ani, se estimează la circa 5.000.000 lei.


În rezultatul perchezițiilor, la domiciliile bănuiților au fost depistate și confiscate calculatoare, telefoane mobile și dispozitive de stocare a informației.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru comiterea infracțiunii de ,,acces ilegal la informaţia computerizată” și ,,fraudă informatică” în proporții deosebit de mari. Cauza a fost inițiată urmare a unei plângeri depuse de un administrator al unei companii din Rusia, care ar fi devenit victima unui atac din partea acestora.

Dacă vinovăția bănuiților va fi dovedită în instanța de judecată, aceștia riscă pedeapsă cu închisoarea de la 4 la 9 ani.


Investigațiile pe caz continuă, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, precum și identificării altor persoane care au avut de suferit în urma activităților ilicite ale celor doi.

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii