Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Minor prins cu droguri. Își făcea bani de buzunar, vânzând narcotice prin Telegram

Spaima ce i s-a citit în comportament – l-a dat de gol. Este vorba de un minor de 17 ani, prins de poliție cu droguri. Acesta a fost reținut de polițiști în data de 8 februarie, în sectorul Râșcani al capitalei.

Publicat

Băiatul a trezit atenția oamenii legii prin conduita suspectă de care a dat dovadă în momentul în care a zărit pe stradă echipajul de poliție. În consecință, în buzunarele bănuitului au fost găsite 21 de pachețele cu masă vegetală uscată de culoare maro  și 4 țigări confecționate manual în care la fel se afla o substanță vegetală uscată cu miros specific.

În cadrul audierilor, adolescentul a recunoscut că “marfa” urma să ajungă la potențialii cumpărători de droguri, care au făcut comanda prin intermediul aplicației Telegram. Mai mult, acesta le-a povestit anchetatorilor că la puțin timp până la reținere, acesta ar mai fi amplasat patru pliculețe în ascunzișuri.

Astfel, potrivit estimărilor făcute de poliție, dacă băiatul ar fi reușit să vândă cele 25 de pliculețe ar fi încasat un venit de 15 mii de lei. Substanța ridicată, a fost transmisă spre expertiză. Acum, minorul riscă dosar penal pentru circulația ilegală de droguri.

echipa.md


Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Accident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital

Un grav accident rutier s-a produs astăzi, în jurul orei 10:20, în apropierea satului Ghindești, raionul Florești.

Publicat

Un automobil de marca Citroën, condus de un bărbat de 53 de ani, a derapat de pe carosabil din cauza vitezei excesive, s-a izbit violent de un copac și s-a inversat.

În mașină se afla și soția șoferului, tot în vârstă de 53 de ani, care a decedat pe loc în urma impactului. Conducătorul auto a fost transportat în stare gravă la spital pentru îngrijiri medicale.

Din nefericire, în urma traumelor primite, și șoferul a decedat la spital.


Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii tragediei.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Șpagă de 20.000 de lei pentru acte false. Jurist reținut în Chișinău după ce a încercat să mituiască un polițist

Ofițerii SPIA, în colaborare cu IP Botanica, sub conducerea procurorilor din cadrul PCCOCS, anunță reținerea pentru 72 de ore a juristului unei companii de transport a produselor alimentare, după ce i-ar fi oferit 20.000 lei mită unui polițist din IP Botanica din Chișinău.

Publicat

Polițistul a denunțat acțiunile juristului, iar oamenii legii au pornit investigarea penală a acestuia. Potrivit autorităților de drept, juristul ar fi oferit mită pentru ca polițistul să treacă cu vederea faptul că acea companie deținea acte fitosanitare false, punând astfel în pericol siguranța și legalitatea transportării acelor produse alimentare către instituții publice și magazine.

Juristul cu vârsta de 41 de ani, a fost reținut imediat ce a oferit mita, după ce cu o zi înainte, acesta i-ar fi promis suma de bani, în apropierea inspectoratului. Ulterior, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale i-a prezentat juristului învinuirea pentru corupere activă.


Investigațiile penale continuă, iar persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii