Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Trei persoane rănite în accident

A urcat băut la volan și a băgat doi oameni în spital. Un bărbat de 29 de ani a provocat un grav accident de circulație, în raionul Edineț.

Publicat

S-a întâmplat în seara de 28 ianuarie, în apropiere de satul Brătușenii-Noi. Polițiștii, veniți la fața locului au stabilit că șoferul de 29 de ani s-ar fi tamponat din spate de un tractor, apoi a fost proiectat într-un autocamion care se deplasa din sens opus.

SVETLANA TALPĂ, OFIȚER DE PRESĂ, INSPECTORATUL DE POLIȚIE EDINEȚ: Grupa Operativă a IP Edineț, a stabilit că un tractor condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, deplasându-se regulamentar în direcția orașului Cupcini a fost tamponat din spate de un automobil de model W-Passat condus un bărbat în vârstă de 29 de ani. Ulterior fiind proiectat într-un camion care se deplasa regulamentar în direcție opusă, de model MAN condus de o persoană de gen masculin în vârstă de 52 de ani. Fiind testat cu aparatul dragger, s-a stabilit că șoferul automobilului de model W-Passat avea o concentrație de alcool în aerul expirat.

La locul impactului a venit și o ambulanță care a preluat șoferul și pasagerul tractorului, dar și pe bărbatul care ar fi provocat impactul la spital cu mai multe trauma.


Poliția din Edineț investighează cazul, iar șoferul de 29 de ani, pe lângă dosarul pentru provocarea unui accident, riscă să rămână și fără permis de conducere.

echipa.md

 


Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială: Ce riscă „bloggerul”

Strigător la cer. Un minor de 14 ani a fost îmbătat intenționat de un tânăr, care transmitea totul în direct pe o rețea socială.

Publicat

Totul a avut loc în noaptea de 8 aprilie, după ora 01.00, într-un sat din raionul Rîșcani. Despre cele întâmplate ne-au relatat urmăritori ai individului. Oamenii au scris la adresa redacției noastre cu scopul de a identifica și pedepsi bărbatul care de dragul like-urilor își bătea joc de copil.

Contactat pentru mai multe detalii, șefa secției Comunicare și Protocol de la IGP, Diana Fetco, ne-a declarat că oamenii legii au fost sesizați chiar în acea noapte despre cele întâmplate, iar la fața locului au intervenit oamenii legii. Aceștia au constatat că minorul are vârsta de 14 ani, iar cel care-i turna alcool are 25 de ani. La fața locului au fost chemați și medicii cu ambulanța care i-au oferit primul ajutor medical copilului, după care l-au predat părinților.

Despre caz a fost sesizată și Autoritatea Publică Locală, iar tânărul de 25 de ani a fost citat la poliție pentru audieri. Acesta riscă pedeapsă pentru Atragerea minorului la consumul ilegal de alcool și expunerea lui în această stare în mediul online. Sancțiuni riscă și părinții băiatului de 14 ani pentru neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului. Poliția menționează că minorul este educat într-o familie completă unde cresc încă doi copii.



Citește mai departe

Ediție TV

Lemnul din remorca unui camion a luat foc din mers. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Momente de panică pentru un șofer de camion. Lemnele pe care le transporta au luat foc chiar în remorcă.

Publicat

Incendiul a izbucnit în după amiaza de 9 aprilie, în apropiere de localitatea Recea din raionul Rîșcani. Potrivit datelor preliminare, șoferul se deplasa pe traseul Briceni-Bălți și la un moment dat a observat cum din remorcă ieșea fum dens. Bărbatul a reușit să oprească vehiculul pe partea dreaptă și să sune la numărul de urgență 112.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii și salvatorii, care au luptat cu flăcările timp de mai bine de o oră. Remorca era încărcată cu circa 18 m3 de lemn-bușteni, iar în urma incendiului 10 la sută din încărcătură, adică aproape 2 metri cubi de lemn au fost distruși de foc.

Din fericire, flăcările nu au provocat victime, cauzând doar pagube materiale. Nu se cunoaște deocamdată cauza exactă a izbucnirii incendiului, circumstanțele urmând a fi stabilite de către specialiști.


În ultimele 24 de ore, pompierii și salvatorii au intervenit în 50 situații de risc.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii