Rețele de socializare

Moldova

Un vitezoman BĂUT și-a bușit mașina într-un pietroi, la Sîngerei

Un tânăr a ajuns la spital, după ce mașina cu care se deplasa s-a izbit violent într-un bolovan de pe acostament. Accidentul a avut loc aseară, în jurul orei 18:10, în apropiere de localitatea Elizaveta, din raionul Sîngerei.

Publicat

Potrivit poliției locale, este vorba despre un șofer în vârstă de 22 de ani. Dânsul fiind în stare de ebrietate, conducea cu viteză excesivă un automobil de marca Ford Mondeo, când a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izbit violent într-un bolovan de pe acostament.

În urma impactului, automobilul a fost grav avariat, iar șoferul a fost transportat de urgență la spitalul din Bălți cu diverse traumatisme.

Totodată, fiind testat cu un aparat Drager, rezultatele au arătat că acesta avea o concentrație de 0,54 mg/l alcool în aerul expirat.


Pe acest caz, oamenii legii au pornit un proces penal, iar șoferul riscă să rămână fără permis de conducere.

deschide.md


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii