Moldova
/VIDEO/ Medic acuzat de malpraxis. I-a administrat unei paciente o doză mare de medicament și femeia a ajuns la reanimare
Acuzaţii grave la adresa unui medic ginecolog de la o clinică privată din capitală. Pentru a-i provoca avortul unei tinere de 29 de ani, acesta i-ar fi prescris un medicament puternic, în dozaj foarte mare. Astfel, după trei zile de tratament, femeia a fost transportată de urgență la spital cu reacții adverse. Acum, sora acesteia încearcă să facă dreptate. Vrea ca medicul să fie adus pe banca de acuzații, iar pentru aceasta a alertat și oamenii legii.
De cealaltă parte, directorul medical al clinicii a precizat că nu a știut despre acest caz.
Pentru că pacienta nu este în stare să vorbească, despre toate ne-a povestit sora acesteia. Spune că femeia s-a adresat la medicul ginecolog pe data de 5 decembrie.
CRISTINA NOFIT, SORA PACIENTEI: Medicul i-a spus că trebuie să scape de copil.
Astfel, medicul i-a recomandat să administreze opt ampule de „Metotrexat”. Specialistul nu i-ar fi prescris rețetă, ci a însoțit-o pe femeie până la farmacia de alături.
CRISTINA NOFIT, SORA PACIENTEI: După care, s-a dus înapoi în clinică și a rugat sora medicală să i le întroducă. Aceasta i-a spus că doza o să o omoare, însă el a spus să i le introducă. După aceasta i-a dat tot acest preparat, doar că în capsule. Să bea trei zile, câte 10 pastile.
Astfel, după aceste trei zile a început coșmarul. Tânăra a fost transportată de urgență la spitalul Sfânta Treime din Chișinău, cu hemoragie internă.
CRISTINA NOFIT, SORA PACIENTEI: A început să se umfle la față, gura. Nu putea vorbi nimic. Primește câte 10 picurători în zi. Am apelat poliția pe 12 decembrie. Ea a venit peste mai mult de 24 de ore.
Tot pe 12 decembrie, pacienta a fost telefonată de medicul de la clinică, care i-a spus că nici măcar n-a bănuit că se va ajunge până aici. Am mers să obținem o reacție de la doctor, însă acesta nu se afla la locul de muncă.
L-am contactat telefonic, însă nu ne-a ascultat până la capăt.
Directorul medical al clinicii private spune că a aflat de la TV8 despre acest caz, dar s-a autosesizat pentru a stabili toate circumstanțele. Din spusele lui, medicul acuzat lucrează la clinica respectivă prin cumul. Ar fi încercat să discute cu el, dar i-ar fi spus că se află la poliție, cu avocatul său. Potrivit ofițerului de presă al Poliției capitalei, medicul urmează să scrie o explicație, iar pacienta va fi audiată, după ce se va simți mai bine. Potrivit vicedirectorului Spitalului „Sfânta Treime, starea pacientei este grav stabilă, dar cu dinamică pozitivă. Astfel, aceasta va mai rămâne în staționar cel puțin 10 zile. Deocamdată, nu se cunoaște ce riscă medicul.
Moldova
Flăcări uriașe pe strada Uzinelor: Zeci de pompieri, mobilizați de urgență, pentru a lichida incendiul de proporții.
Flăcări puternice și fum negru în sectorul Ciocana. Un incendiu de proporții a izbucnit în dimineața zilei de 30 iulie în capitală, la un depozit de materiale de construcție de pe strada Uzinelor, mobilizând zeci de pompieri și tehnică specială. Focul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 1500 de metri pătrați, iar intervenția s-a desfășurat la nivel sporit.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:31. Primele informații indicau că arde un depozit, iar la fața locului au fost direcționate imediat mai multe echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Ajunși la destinație, pompierii au stabilit că incendiul este de proporții. Pentru coordonarea operațiunii a fost creat un Stat Major, iar zona a fost împărțită în sectoare de luptă pentru a limita extinderea flăcărilor.
La ora 08:35, pompierii luptau cu focul în patru sectoare distincte, fiind antrenate 11 autospeciale, opt unități de tehnică auxiliară și 62 de salvatori. Din fericire, victime nu au fost raportate.
Ulterior, forțele de intervenție au fost suplinite. Peste o oră, la fața locului acționau deja 13 autospeciale, inclusiv o autoscară, 13 unități de tehnică auxiliară și 82 de angajați ai IGSU, care au continuat operațiunea de stingere.
După mai bine de trei ore de luptă cu flăcările, pompierii au reușit localizarea incendiului la ora 10:00. Cu toate acestea, intervenția a continuat pentru lichidarea completă a arderii și înlăturarea consecințelor.
Între timp, specialiștii Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU au început cercetările pentru a stabili circumstanțele și cauza producerii incendiului.
Autoritățile urmează să stabilească dacă au fost respectate normele de securitate și ce a dus la izbucnirea focului care a mistuit o suprafață atât de mare din depozit.















Moldova
Mamă condamnată la detenție: 15 ani de pușcărie pentru femeia care și-a traficat propria fiică, pentru 100 de lei.
Un caz revoltător, documentat de oamenii legii. Procuratura generală anunță condamnarea, de către magistrați, a unei femei, dar și a complicelui acesteia la ani grei de pușcărie fiind găsiți vinovați de comiterea unor infracțiuni deosebit de grave comise acupra unei minore.
O mamă din Moldova a fost condamnată la 15 ani de închisoare după ce și-a traficat propria fiică de doar 6 ani în scop de exploatare sexuală. Complicele ei, un bărbat de 69 de ani, va sta 12 ani după gratii.
Confiorm materialelor anchetei, cei doi inculpați se cunoșteau de mai mulți ani, erau consăteni și aveau relații de prietenie, iar bărbatul vizita des casa femeii.
În vara anului 2020, în timp ce consumau băuturi alcoolice, femeia de 46 de ani i-ar fi permis bărbatului să intre în camera în care se afla minora. Profitând de vârsta fragedă și de vulnerabilitatea copilei, acesta a determinat-o să participe la acte cu caracter sexual.
Potrivit procurorilor, după primul abuz, fetița îngrozită a fugit de acasă și s-a adăpostit într-o casă părăsită din apropiere. Mama a găsit-o însă și, folosind amenințări cu violența fizică, a adus-o înapoi, unde minora a fost din nou constrânsă să suporte aceleași fapte.
Motivul? 100 de lei. Atât ar fi primit mama de la bărbat.
În fața judecătorilor, ambii au pledat nevinovați. Bărbatul, anterior condamnat, a declarat că acuzațiile ar fi inventate din cauza unui conflict cu tatăl fetei. Femeia a negat că și-ar fi exploatat copilul pentru bani.
Instanța însă i-a găsit vinovați. Bărbatul va executa 12 ani într-un penitenciar de tip închis. Femeia – 15 ani într-un penitenciar pentru femei, cu interdicția de a mai avea vreodată activități ce implică minori, pe un termen de 5 ani.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Moldova
/VIDEO/ Curier bătut și jefuit la PECO: Doi indivizi ar fi comis două jafuri într-o singură săptămână, în Chișinău.
Au bătut un curier într-o baie de la o stație PECO și i-au luat banii, după ce, cu doar câteva zile înainte, ar fi furat o comandă dintr-o mașină lăsată descuiată. Doi tineri de 21 de ani au fost reținuți, fiind suspectați că au comis două jafuri în aceeași săptămână, în Chișinău.
Potrivit anchetei, cei doi, originari din raioanele Căușeni și Șoldănești, ar fi pus la cale două atacuri. În primul caz, ar fi profitat de neatenția unui șofer și ar fi sustras dintr-un automobil o comandă destinată livrării.
Câteva zile mai târziu, indivizii ar fi trecut la un plan mult mai violent. Aceștia ar fi intrat în baia unei stații PECO, unde ar fi agresat fizic un curier, după care i-ar fi luat banii.
În urma acțiunilor operative, polițiștii din sectorul Centru i-au identificat și i-au reținut pe suspecți.
Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă între 5 și 7 ani de închisoare. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova6 zile în urmăMister elucidat: S-a aflat cum au ajuns cele 116 permise românești la o groapă de gunoi din Criuleni
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ Migrație clandestină, anihilată: Trei moldoveni au fost reținuți în dosar și trei migranți, depistați în zona de frontieră.
-
Moldova6 zile în urmăComandă din închisoare: Doi deținuți ar fi pus la cale răpirea și șantajarea unui om de afaceri
-
Moldova6 zile în urmăScene periculoase în trafic: Un copil a fost filmat ieșind prin trapa unei mașini aflate în mers
-
Moldova3 zile în urmăSe zbate între viață și moarte: Un copil de cinci ani a fost lovit în plin de o mașină, la Bălți.
-
Moldova6 zile în urmăIncendiu în Chișinău: Un depozit frigorific a fost cuprins de flăcări, iar zeci de pompieri au intervenit
-
Moldova2 zile în urmă/VIDEO/ „Cuib” de droguri, la Ciocana: Un bărbat din capitală și-ar fi transformat propria locuință în speluncă.
-
Moldova6 zile în urmăLupta cu flăcările continuă în Grecia. Pompierii moldoveni au intervenit aproape șapte ore la un nou incendiu de vegetație
