Moldova
/FOTO/ Urmărire ca în filme, finalizată în râpă. Un șofer de tractor a încercat să scape de poliție, însă nu i-a reușit
Un tânăr de 23 de ani a ajuns la spital după ce a ajuns cu tractorul într-o râpă de la marginea drumului. Totul s-a întâmplat în noaptea de 10 decembrie, aproape de ora 01.00, într-o localitate din raionul Briceni.

Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un martor ocular. Potrivit sursei, șoferul nu s-ar fi conformat la somațiile polițiștilor, iar, în timp ce încerca să scăpe de urmărire, tractorul a derapat de pe traseu și a ajuns în râpă. Contactat telefonic, ofițerul de presă de la IP Briceni, Svetlana Talpă nu ne-a confirmat versiunea relatată de martorul ocular.
Potrivit sursei, tânărul a fost preluat de o ambulanță și dus la spital pentru îngrijiri medicale. Testat cu etilotestul, s-a constatat că șoferul avea o concentrație de alcool de 0,69 mg/l în aerul expirat.
Alte circumstanțe se stabilesc.
Moldova
Tragedie în raionul Rîșcani: O femeie de 71 de ani, tamponată mortal de o mașină.
Dimineața de 11 august a fost marcată de o nenorocire pe drumul ce leagă municipiul Bălți de orașul Glodeni. O femeie de 71 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită violent de un automobil.

Totul s-a întâmplat în jurul orei 08:30, în apropiere de satul Corlăteni, raionul Rîșcani, atunci când victima încerca să traverseze strada, în apropierea unei treceri pentru pietoni. În acel moment, un vehicul condus de o tânără de 19 ani a izbit-o în plin.
Impactul a fost extrem de puternic. Femeia a căzut la pământ și nu a mai dat niciun semn de viață. Echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului, însă medicii nu au putut decât să constate decesul.
Testarea șoferiței cu aparatul Drager a arătat că aceasta nu consumase alcool.
Oamenii legii examinează toate circumstanțele pentru a stabili exact cum s-a produs tragedia.
Moldova
Aventură încheiată după gratii: Trei ani de închisoare pentru un angajat de spălătorie care a fugit cu o mașină de lux.
S-a plimbat cu o mașină furată, iar acum va petrece câțiva ani după gratii. Bărbatul care, la sfârșitul lunii mai, ar fi fugit cu un automobil de lux din spălătoria auto unde lucra a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Procuratura municipiului Chișinău anunță că inculpatul, un bărbat de 34 de ani din raionul Orhei, a fost găsit vinovat de răpirea unui mijloc de transport fără scop de însușire și furt.
Incidentul a avut loc în noaptea de 31 mai curent, când indivitul ar fi sustras un automobil ce i-a fost încredințat pentru spălare și ar fi plecat cu el din capitală, abandonându-l ulterior în raionul Telenești.
Mai mult, înainte de a lăsa vehiculul, bărbatul ar fi furat din interior un laptop, o pereche de ochelari, încălțăminte și un parfum – bunuri în valoare totală de 60 de mii de lei.
Inculpatul și-a recunoscut integral faptele, iar dosarul a fost judecat în procedură simplificată. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea într-un penitenciar de tip semiînchis, acesta va achita și cheltuielile judiciare.
Moldova
Crimă cu sânge rece, la Telenești: O femeie ar fi fost omorâtă cu toporul de un coleg de muncă.
Crimă odioasă la Telenești. O femeie de 50 de ani, originară din municipiul Chișinău, a fost ucisă cu toporul și aruncată într-o fântână. Suspectul, un bărbat de 46 de ani, coleg de serviciu cu victima, a fost reținut la scurt timp de poliție.

Potrivit informațiilor preliminare, tragedia s-a produs pe 8 august, la sediul unei întreprinderi agricole din raion, unde lucrau ambii. Femeia ar fi mers acolo pentru a verifica anumite ilegalități pe care le suspecta, acuzându-l pe bărbat de sustrageri de bunuri.
Între cei doi a izbucnit un conflict verbal, care a degenerat rapid într-o altercație violentă. În timpul schimbului acid de replici, bărbatul i-ar fi aplicat colegei multiple lovituri cu un topor.
Ulterior, ca să-și ascundă fapta, individul ar fi transportat corpul neînsuflețit al victimei în extravilanul localității și l-ar fi aruncat într-o fântână. Mașina femeii a fost găsită abandonată într-o pădure din apropierea satului.
În scurt timp, oamenii legii au reușit să-l localizeze și să-l rețină pe suspect pentru 72 de ore. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru omor intenționat, iar ancheta este în desfășurare.
-
Moldova4 ore în urmă
Noi detalii despre copilul găsit mort, la Cahul. Ucis cu sânge rece, în urma unor reglări de conturi din cauza unei fete
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Slujitor al bisericii sau al drogurilor? Un preot și doi complici, bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova4 zile în urmă
L-a străpuns cu furca: Un bărbat a fost grav rănit de un consătean, la Telenești.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ „Afacere” vegetală, dată peste cap: Patru persoane din Taraclia, suspectate de circulața drogurilor.
-
Moldova6 zile în urmă
Avocat prins în flagrant: Bărbatul ar fi cerut 57 de mii de euro pentru a „aranja” două dosare.
-
Moldova4 ore în urmă
Eroii de la Telenești — doi pompieri și-au pierdut viața într-un tragic accident în timpul unei intervenții de salvare
-
Moldova3 zile în urmă
Accident fatal în capitală: Un motociclist a decedat pe loc, după ce s-a tamponat cu o mașină.
-
Moldovao oră în urmă
Aventură încheiată după gratii: Trei ani de închisoare pentru un angajat de spălătorie care a fugit cu o mașină de lux.