Moldova
/VIDEO/ Au trecut prin clipe de coșmar: Mărturiile locatarilor evacuați din blocul de la Botanica
Un bloc de locuit din sectorul Botanica al Capitalei risca să sară în aer noaptea trecută din cauza unei scurgeri de gaze.
Locuitorii au simțit un miros înțepător și au alertat salvatorii. Oamenii au fost evacuați din clădire, iar după câteva ore de căutări prin apartamente, echipele de intervenție au găsit și evacuat butelia care putea să producă o tragedie, transmite Știri.md cu referire la protv.md.
Timp de 4 ore salvatorii au verificat toate apartamentele din clădirea cu 14 etaje pentru a vedea de unde vine mirosul puternic de gaz. Butelia a fost găsită într-un apartament de la etajul întâi.
“Miros puternic de gaz”.
“Toate 54 apartamente au fost verificate. Am deconectat lumina din toată scara pentru a evita o explozie”.
Așa cum proprietarul apartamentului nu era acasă, echipa de intervenție a fost nevoită să forțeze ușa. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, scurgerea a avut loc din cauza robinetului defect al buteliei.
“Dar ar fi bine să controleze iarăși toate casele, ca precis să fie”.
Salvatorii au evacuat de urgență butelia, reușind să prevină o situație de risc. Blocul nu este conectat la gaz, ne-a spus o locatară. Responsabilii de la Moldovagaz nu ne-au răspuns la telefon pentru o reacție.
“Bătrânii nu au pe ce plăti. Oamenii săraci se folosesc”.
În octombrie anul trecut, într-un bloc locativ de pe bulevardul Moscova din sectorul Râșcani al Capitalei, s-a produs o explozie în urma unei scurgeri de gaze de la o butelie.
Câteva apartamente de la trei etaje au fost distruse. Cinci oameni au murit, printre care și un copil. Cauza penală a fost încetată, deoarece proprietara apartamentului unde a avut loc explozia a decedat.
Moldova
/VIDEO/ Speluncă depistată în capitală: O femeie, plasată în arest. Și-a pus locuința la dispoziția consumatorilor de droguri.
Un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei ar fi fost transformat într-un spațiu clandestin destinat consumului de droguri. Locuința aparține unei femei de 45 de ani, suspectată că și-ar fi pus apartamentul la dispoziția unor persoane din anturaj și le-ar fi asigurat cu substanțe narcotice.
În urma unei percheziții autorizate, polițiștii au descoperit mai multe obiecte confecționate artizanal, seringi, dar și substanțe narcotice de tip PVP, cunoscute drept „sare”. În momentul intervenției, în apartament se mai aflau trei persoane, cu vârste de 25, 26 și 40 de ani. Acestea sunt cercetate penal, în funcție de circumstanțele stabilite de anchetatori.
Proprietara locuinței a fost reținută, iar ulterior instanța a dispus plasarea acesteia în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă va fi găsită vinovată, femeia riscă până la 4 ani de închisoare.
Cazul vine în contextul unor acțiuni extinse ale Poliției Capitalei împotriva consumului și traficului de droguri. Doar în ultima săptămână, au fost pornite 16 cauze penale, iar 20 de persoane au fost reținute. Droguri în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei au fost scoase din circuitul ilegal, iar polițiștii au întocmit 50 de procese-verbale.
În timpul patrulărilor, angajații Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă au depistat în flagrant alte 22 de persoane care aveau asupra lor substanțe interzise sau dispozitive destinate consumului de droguri. În aceste cazuri au fost întocmite încă 11 procese-verbale.
Moldova
/VIDEO/ Organiza migrația clandestină peste Prut: Un moldovean, în arest la domiciliu, iar trei indieni, orpiți înainte să ajungă ilegal în România.
Trei cetățeni ai Indiei au fost opriți înainte să treacă ilegal frontiera moldo-română, iar în urma investigațiilor, polițiștii de frontieră au identificat și reținut un cetățean moldovean, suspectat că ar fi implicat în organizarea migrației ilegale.
Cazul a fost documentat în apropierea localității Semeni, raionul Ungheni, unde polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest, împreună cu angajații Companiei Mobilă de Intervenție Ungheni din cadrul IGC, i-au depistat pe cei trei cetățeni indieni în timp ce se deplasau prin fâșia de protecție a frontierei, în direcția râului Prut.
Din primele verificări s-a stabilit că aceștia intenționau să traverseze ilegal frontiera în România, iar ulterior să ajungă în alte state ale Uniunii Europene. În timpul audierilor, cei trei au declarat că ar fi plătit 4.000 de euro pentru organizarea deplasării și trecerea ilegală a frontierei.
Ancheta a continuat cu sprijinul Direcției Acțiuni Speciale la Frontieră și sub conducerea Procuraturii Ungheni. În urma măsurilor de investigație, oamenii legii au identificat un cetățean al Republicii Moldova, suspectat că ar fi avut rol în transportarea și facilitarea deplasării ilegale a migranților.
Bărbatul este cercetat pentru organizarea migrației ilegale. Inițial, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar în prezent se află în arest la domiciliu.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele și pentru a identifica eventualele persoane implicate în organizarea traseului ilegal. Sunt verificate, de asemenea, toate legăturile suspectului și modul în care ar fi fost coordonată deplasarea celor trei cetățeni indieni.
Moldova
/VIDEO/ Fugar moldovean, de negăsit: A pus pe jar autoritățile bulgare și române după o serie de incidente violente.
Un moldovean de 26 de ani este căutat de autoritățile române după o serie de incidente care au început în Bulgaria și au continuat în România. Bărbatul ar fi rănit doi polițiști bulgari după ce a intrat cu mașina într-o autospecială, apoi ar fi fugit și ar fi furat un alt autoturism. A ajuns în România, unde a abandonat mașina într-o zonă împădurită din Mehedinți și a dispărut. Acum este căutat de polițiști și jandarmi din mai multe județe, dar și din aer, cu un elicopter al MAI.
Totul s-ar fi întâmplat pe 5 septembrie, în Bulgaria. Polițiștii din Stara Zagora ar fi pornit pe urmele unei mașini, după ce șoferul ar fi refuzat să oprească. În sprijin au venit și colegii din Veliko Târnovo, care au încercat să-i blocheze drumul.
Bărbatul nu s-ar fi oprit și ar fi intrat cu mașina direct într-o autospecială. În urma impactului, doi polițiști au fost răniți.
În mașină se afla și o femeie, cetățeană română. După accident, moldoveanul și-ar fi abandonat autoturismul, cu tot cu pasageră, și ar fi fugit. Femeia ar fi fost ulterior reținută de autoritățile bulgare.
Bărbatul ar fi ajuns apoi în apropierea unei fabrici, unde ar fi încercat să spargă mai multe mașini parcate. În cele din urmă, ar fi furat un autoturism de pe teritoriul unei fabrici de construcții din aluminiu și și-ar fi continuat fuga.
Cu mașina furată, ar fi trecut în România și ar fi ajuns în județul Mehedinți. În jurul orei 15:30, polițiștii din Strehaia ar fi observat autoturismul și i-ar fi făcut semnal regulamentar de oprire.
Șoferul a ignorat din nou semnalul polițiștilor. După o perioadă de urmărire, a abandonat mașina într-o zonă împădurită și a fugit.
Verificările au arătat că autoturismul fusese furat din Bulgaria. Astfel, zona a fost împânzită de forțele de ordine.
La căutări au fost mobilizați polițiști și jandarmi din Mehedinți, Dolj, Gorj și Caraș-Severin, precum și polițiști de frontieră. În sprijinul lor a fost trimis și un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al MAI.
Căutările au continuat și pe 6 septembrie, însă până acum bărbatul nu a fost găsit. Poliția le recomandă oamenilor să nu încerce să-l abordeze dacă îl observă și să sune imediat la 112.
În paralel, anchetatorii bulgari încearcă să afle de ce bărbatul a recurs la fuga violentă și dacă în spatele întregii povești există și alte infracțiuni.
Una dintre ipotezele verificate este că acesta ar avea legături cu activități ilegale de trafic de persoane, migranți și refugiați. Deocamdată, informația nu este confirmată, iar ancheta continuă.
Moldoveanul este în continuare de negăsit.
-
Moldovao zi în urmă/AUDIO/ „Moartea ta e în mâinile mele”: Un bărbat și-ar fi urmărit și amenințat soția cu moartea. A fost plasat în arest.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ A trecut de cealaltă parte a legii: Un angajat al sistemului de justiție, cercetat pentru trafic de cocaină.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Mai multe companii, „puricate” de Fisc și PCCOCS: Două persoane, reținute pentru evaziune fiscală și spălare de bani de milioane.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Păgubit de escroci: Un bărbat din capitală a rămas fără locuință și cu conturile golite.
-
Moldova6 zile în urmăPercheziții la „Protecția Consumatorului”: Doi funcționari și doi agenți economici, vizați într-un dosar de corupție.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Droguri ascunse în magazin: Un bărbat de 51 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor interzise.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ „Sare” la kilogram: Doi ucraineni, arestați și circa 12 kg de droguri, ridicate de poliție.
-
Moldova4 zile în urmăNu au împărțit un drum: Un motociclist a fost luat pe sus de un automobil, în Chișinău.
