Rețele de socializare

Moldova

Impact violent în sectorul Buiucani al capitalei. Două mașini, avariate

Impact violent pe strada Paris, intersecție cu Nicolae Costin din sectorul Buiucani al capitalei. Accidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 08:00.

Publicat

Moldova

Gest riscant în fața flăcărilor: Un bărbat a încercat să stingă un incendiu de vegetație și a ajuns la spital.

A vrut să stingă focul de unul singur și a ajuns la spital cu arsuri grave. Un bărbat de 62 de ani a fost rănit după ce un incendiu de vegetație a scăpat de sub control.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 4 august, în satul Volodeni, raionul Edineț. Potrivit informațiilor oferite de IGSU, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 17:25, după ce flăcările au izbucnit pe teritoriul unei gospodării părăsite.

Un bărbat de 62 de ani, aflat în trecere prin zonă, a încercat să stingă incendiul înainte de intervenția pompierilor. Focul s-a extins rapid, iar în câteva clipe situația a scăpat de sub control. Bărbatul a suferit arsuri de gradul III la mâini și picioare.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la Spitalul Raional Edineț.


La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Edineț, care au reușit să lichideze incendiul și să împiedice extinderea acestuia.

Cazul este investigat de specialiști.

Salvatorii avertizează că astfel de intervenții pot fi extrem de periculoase. În condiții de caniculă, vânt și umiditate redusă, flăcările se propagă rapid și își pot schimba direcția în orice moment.


Datele arată că doar în ultima săptămână a lunii iulie au fost înregistrate peste 100 de incendii de vegetație în țară, care au distrus aproximativ 161 de hectare de teren.

Pompierii le recomandă oamenilor să nu folosească focul deschis în apropierea zonelor cu vegetație uscată și să evite orice sursă de aprindere. În cazul izbucnirii unui incendiu, aceștia trebuie să sune imediat la 112 și să nu intervină dacă viața le este pusă în pericol.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încă un șarlatan, reținut: Individul avea un rol-cheie într-o rețea care păcălea victimele prin telefon.

Un ucrainean de 35 de ani a fost reținut de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, fiind suspectat că făcea parte dintr-o schemă amplă de escrocherii telefonice. Individul ar fi avut un rol esențial în cadrul grupării, ocupându-se de recrutarea curierilor și de colectarea banilor obținuți de la victime.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, acesta activa în stânga Nistrului, unde primea sumele de bani de la curieri. Ulterior, banii erau convertiți în criptomonedă, o metodă folosită pentru a ascunde proveniența ilicită a acestora și pentru a îngreuna urmărirea traseului financiar.

Reținerea a avut loc în Căușeni, în urma unei operațiuni desfășurate de polițiști și procurorii sectorului Botanica. Conform probelor acumulate, membrii grupării acționau după un scenariu bine pus la punct: își sunau victimele și se prezentau inițial drept angajați ai Poștei Moldovei sau ai unor companii de telecomunicații. Ulterior, sub pretexte false, pretindeau că sunt reprezentanți ai unor instituții de stat, precum Banca Națională, Serviciul de Informații și Securitate sau Poliția, pentru a câștiga încrederea oamenilor și a-i convinge să transfere bani.

Valoarea totală a prejudiciului nu a fost încă stabilită, însă anchetatorii spun că este vorba despre sume considerabile.


Mai mult, oamenii legii au stabilit că suspectul era deja anunțat în căutare pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru a stabili întreaga schemă infracțională și posibila implicare a acestuia în alte cazuri similare.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Minor moldovean, reținut în Polonia: A creat haos pe străzile unui oraș în timp ce se afla băut la volan.

Un minor de 17 ani, originar din Republica Moldova, a fost reținut în orașul Słupsk, din Polonia, după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat un adevărat haos în trafic, avariind șase automobile și fiind la un pas să lovească mai mulți pietoni.

Publicat

Incidentul s-a produs în seara zilei de 1 august, în jurul orei 21:00, pe o stradă din centrul orașului. Potrivit presei locale și poliției poloneze, tânărul a intrat violent în mai multe mașini parcate. După impact, a încercat să fugă de la fața locului, însă a revenit pe aceeași stradă, unde a lovit alte vehicule și a ajuns cu automobilul pe terasa unui local.

Martorii spun că tragedia a fost evitată în ultimul moment. O femeie aflată la o masă pe terasă a declarat că autoturismul a trecut la câțiva centimetri de ea, iar bara din față i-a atins mâna. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Șoferul a fost imobilizat de un polițist aflat în timpul liber, ajutat de mai mulți martori, până la sosirea echipajelor de intervenție.


Testarea cu aparatul alcooltest a arătat că minorul moldovean avea aproape 2,00 mg/l alcool în aerul expirat. Totodată, anchetatorii au stabilit că acesta nu deținea permis de conducere.

Potrivit locuitorilor din zonă, tânărul nu este la prima abatere. Aceștia susțin că, în ultimele săptămâni, ar fi fost implicat și în alte incidente, inclusiv într-o altercație, iar împreună cu alți tineri obișnuia să organizeze curse ilegale și să tulbure liniștea publică.

Minorul a fost reținut și urmează să fie pus sub acuzare. Poliția continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.


Citește mai departe

topul săptămânii