Rețele de socializare

Moldova

Trei contrabandiști, reținuți cu focuri de armă la frontiera cu Ucraina

Astăzi, 22 noiembrie, polițiștii de frontieră din Direcția regională Nord au acționat conform atribuțiilor de serviciu pe direcția satelor Clocușna – Gvozdovțî pentru neutralizarea acțiunilor ilicite în zona de responsabilitate. Măsurile vin în urma incidentului consemnat de către grănicerii ucraineni fiind aplicată arma de foc și răniți patru cetățeni ucraineni.

Publicat

Noaptea trecută, în jurul orei 00:30, grupa de intervenție a Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița au întreprins acțiuni speciale privind contracararea transportului ilicit a produselor de tutungerie, peste frontiera moldo-ucraineană.

Conform cazului semnalat pe teritoriul Ucrainei de către patrula Serviciului Grăniceresc de Stat, precum că în zona de frontieră au fost observate trei persoane străine, care aveau asupra lor câte o cutie voluminoasă cu pachete cu țigări. La solicitarea de a se supune somațiilor a intervenit și al patru-lea individ în apărarea celor trei. Bărbații, originari din Ucraina au prezentat un comportament agresiv punând în pericol viața grănicerilor ucraineni. Astfel, reprezentanții instituției de frontieră au efectuat inițial împușcături de avertizare, însă fără rezultat. Ca urmare, persoanele au fost rănite, iar ulterior s-a constatat că sunt internați la spitalul teritorial din Ucraina.

În prezent, polițiștii de frontieră în comun cu angajații Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei întreprind măsuri de investigație, inclusiv, percheziții în diverse locații pe teritoriul ambelor țări. Totodată, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi se deplasează în Direcția ragională Nord unde se va întâlni cu omologul său din Ucraina, Serghei Deineko, pentru gestionarea comună a operațiunii de frontieră.


Pe sectoarele date și cele adiacente au fost dispuse forțe suplimentare din rezerva IGPF cu tehnica specială pentru supravegherea frontierei de stat, inclusiv centrul mobil de comandă TETRA.

Despre rezultatul operațiunii vom reveni cu detalii.


Advertisement

Moldova

Bani pentru subvenții: Un șef de direcție din cadrul AIPA a fost reținut pentru trafic de influență.

Percheziții și reținere într-un dosar de corupție. Un șef de direcție din cadrul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură a fost reținut în dimineața zilei de 5 august de ofițerii Centrului Național Anticorupție, în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție. Acesta este vizat într-un dosar penal pentru trafic de influență.

Publicat

Potrivit datelor preliminare, funcționarul ar fi pretins și primit de la reprezentantul unui agent economic suma totală de 130 de mii de lei. În schimb, acesta ar fi susținut că are influență asupra membrilor unei comisii din cadrul instituției și că îi poate determina să ia o decizie favorabilă privind acceptarea unei cereri de subvenționare.

Anchetatorii spun că, în urma măsurilor speciale de investigație, au documentat inclusiv transmiterea unor sume de bani către terțe persoane, ceea ce ar indica o schemă mai amplă.

În cadrul perchezițiilor efectuate ulterior, oamenii legii au descoperit și ridicat mijloace bănești în valoare totală de aproximativ 2,5 milioane de lei.


Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA. Între timp, ofițerii și procurorii continuă acțiunile de urmărire penală pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica eventualii complici.



Citește mai departe

Moldova

Gest riscant în fața flăcărilor: Un bărbat a încercat să stingă un incendiu de vegetație și a ajuns la spital.

A vrut să stingă focul de unul singur și a ajuns la spital cu arsuri grave. Un bărbat de 62 de ani a fost rănit după ce un incendiu de vegetație a scăpat de sub control.

Publicat

Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 4 august, în satul Volodeni, raionul Edineț. Potrivit informațiilor oferite de IGSU, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 17:25, după ce flăcările au izbucnit pe teritoriul unei gospodării părăsite.

Un bărbat de 62 de ani, aflat în trecere prin zonă, a încercat să stingă incendiul înainte de intervenția pompierilor. Focul s-a extins rapid, iar în câteva clipe situația a scăpat de sub control. Bărbatul a suferit arsuri de gradul III la mâini și picioare.

Victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată de urgență la Spitalul Raional Edineț.


La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Edineț, care au reușit să lichideze incendiul și să împiedice extinderea acestuia.

Cazul este investigat de specialiști.

Salvatorii avertizează că astfel de intervenții pot fi extrem de periculoase. În condiții de caniculă, vânt și umiditate redusă, flăcările se propagă rapid și își pot schimba direcția în orice moment.


Datele arată că doar în ultima săptămână a lunii iulie au fost înregistrate peste 100 de incendii de vegetație în țară, care au distrus aproximativ 161 de hectare de teren.

Pompierii le recomandă oamenilor să nu folosească focul deschis în apropierea zonelor cu vegetație uscată și să evite orice sursă de aprindere. În cazul izbucnirii unui incendiu, aceștia trebuie să sune imediat la 112 și să nu intervină dacă viața le este pusă în pericol.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Încă un șarlatan, reținut: Individul avea un rol-cheie într-o rețea care păcălea victimele prin telefon.

Un ucrainean de 35 de ani a fost reținut de ofițerii Direcției investigații criminale a INI, fiind suspectat că făcea parte dintr-o schemă amplă de escrocherii telefonice. Individul ar fi avut un rol esențial în cadrul grupării, ocupându-se de recrutarea curierilor și de colectarea banilor obținuți de la victime.

Publicat

Potrivit oamenilor legii, acesta activa în stânga Nistrului, unde primea sumele de bani de la curieri. Ulterior, banii erau convertiți în criptomonedă, o metodă folosită pentru a ascunde proveniența ilicită a acestora și pentru a îngreuna urmărirea traseului financiar.

Reținerea a avut loc în Căușeni, în urma unei operațiuni desfășurate de polițiști și procurorii sectorului Botanica. Conform probelor acumulate, membrii grupării acționau după un scenariu bine pus la punct: își sunau victimele și se prezentau inițial drept angajați ai Poștei Moldovei sau ai unor companii de telecomunicații. Ulterior, sub pretexte false, pretindeau că sunt reprezentanți ai unor instituții de stat, precum Banca Națională, Serviciul de Informații și Securitate sau Poliția, pentru a câștiga încrederea oamenilor și a-i convinge să transfere bani.

Valoarea totală a prejudiciului nu a fost încă stabilită, însă anchetatorii spun că este vorba despre sume considerabile.


Mai mult, oamenii legii au stabilit că suspectul era deja anunțat în căutare pentru trecerea ilegală a frontierei de stat.

Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar investigațiile continuă pentru a stabili întreaga schemă infracțională și posibila implicare a acestuia în alte cazuri similare.

Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii