Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Șoferi de taxi, prinși băuți la volan. Poliția continuă verificările pe străzile capitalei

Zeci de taximetriști opriți în cadrul continuării acțiunilor inopinate înainte de ieșire în cursă în perioada 04-07 noiembrie 2019, desfășurate de către Poliția capitalei în colaborare cu Inspectoratul Național de Patrulare și Agenția Națională a Transporturilor Auto (ANTA).

Publicat

Urmare a acțiunilor întreprinse polițiștii au constatat 16 contravenții, diverse încălcări și abateri de la normele tehnice, precum și lipsa permisului de conducere.

În pofida controalelor și verificărilor desfășurate de către Poliție, șoferii de taxi continuă acțiunile ilegale și urcă la volan în stare de ebrietate avansată.

Reamintim că, conform datelor statistice, pentru perioada de 9 luni a anului curent, au fost înregistrate peste 142 accidente rutiere cu implicarea transportului public, dintre care 62 accidente sunt cu implicarea troleibuzelor și autobuzelor, 30 cu implicarea transportului în regim maxi-taxi, iar cu implicarea conducătorilor taximetrelor peste 50 accidente.


Astfel, numărul persoanelor traumatizate a crescut în raport cu anul precedent cu 61%, iar numărului persoanelor decedate cu 50%.

 


Moldova

Tragedie matinală la Clocușna: Un șofer a decedat după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-o fâșie forestieră.

Tragedie pe un traseu din nordul țării. Un bărbat de 37 de ani a murit după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat într-o fâșie forestieră. Nenororcirea s-a produs în dimineața de 22 septembrie, în localitatea Clocușna din raionul Ocnnița.

Publicat

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut în jurul orei 10:00. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil ar fi pierdut controlul asupra mașinii, iar vehiculul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat în zona împădurită.

În urma accidentului, conducătorul auto a suferit traumatisme grave, care i-au provocat decesul. Deocamdată, nu se cunosc cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Poliția documentează cazul, iar pe faptul accidentului a fost inițiat un proces penal.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un bărbat, suspectat de comercializarea drogurilor: Peste 30 de ascunzișuri, descoperite.

31 de ascunzișuri cu droguri de tip PVP au fost descoperite în mai multe sectoare ale Capitalei. Polițiștii Inspectoratului Centru au documentat activitatea unui bărbat de 30 de ani din Chișinău, suspectat că ar fi distribuit droguri prin intermediul ascunzișurilor.

Publicat

Potrivit anchetei, bărbatul ar fi fost implicat în plasarea și comercializarea substanțelor narcotice către consumatori din municipiul Chișinău.

În urma unei percheziții autorizate la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat două cântare electronice de înaltă precizie, pachețele folosite pentru ambalarea drogurilor și două telefoane mobile despre care oamenii legii presupun că ar fi fost utilizate în activitatea infracțională.


Examinarea telefoanelor a permis identificarea locațiilor unde ar fi fost ascunse drogurile. Astfel, polițiștii au depistat și ridicat 31 de ascunzișuri cu PVP, amplasate în diferite sectoare ale Capitalei.

Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a eventualelor persoane implicate în distribuirea drogurilor.
Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă între 7 și 15 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

„Licitație” cu milioane în joc: Administrator, reținut după ce ar fi înșelat mai mulți agenți economici.

Peste două milioane de lei ar fi fost însușite într-o schemă de escrocherie, în care este vizat administratorul unei companii din Chișinău. Bărbatul ar fi promis mai multor agenți economici că îi poate ajuta să participe la o licitație pentru cumpărarea unui teren din capitală, evaluat la aproximativ șapte milioane de lei.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, acesta s-ar fi prezentat drept administrator autorizat și le-ar fi cerut oamenilor de afaceri bani pentru participarea la licitație. Aceștia ar fi achitat atât un acont pentru teren, cât și taxele de participare.

După ce ar fi încasat banii, însă, bănuitul și i-ar fi însușit. În dosar sunt mai multe persoane vătămate, iar prejudiciul total depășește două milioane de lei.

În dimineața zilei de 22 septembrie, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au făcut percheziții la domiciliul administratorului. Au fost ridicate mai multe probe care urmează să fie examinate de anchetatori.


Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator. El este cercetat pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Ancheta continuă. Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele și dacă în schemă au fost implicați și alți suspecți.


Citește mai departe

topul săptămânii