Rețele de socializare

Moldova

O tânără din Iran voia să zboareîn Londra, de pe Aeroportul din Chișinău, cu pașaportul altei persoane

O cetățeancă a Iranului s-a legitimat în baza unui pașaport grecesc ce nu-i aparține, iar la audieri a declarat că urma să achite pentru acest document 5 mii de lire sterline. Incidentul a fost semnalat ieri, 26 octombrie a.c., în punctul de trecere Aeroportul Internațional Chișinău, la ieșirea din Republica Moldova.

Publicat

În fluxul călătorilor de la cursa Chișinău-Londra, polițiștiilor de frontieră le-au părut suspect datele din pașaportul unei cetățence a Greciei. Din primele cercetări s-au observat o nesiguranță în declarații și diferențe de înfățișare a persoanei aflate la linia de control cu cea din fotografia aplicată în document. Astfel, polițiștii de frontieră au decis extinderea verificărilor asupra actului cu pricina și asupra persoanei, fiindu-i solicitate și alte documente deținute. Totodată, aceasta a fost supusă cercetării la aparatul de recunoaștere facială, unde s-a demonstrat o coincidență de doar 5%.
La examinarea minuțioasă a pașaportului s-a stabilit că ștampila de intrare în Turcia era aplicată înainte de data emiterii actului în cauză, un alt semn ce a dat de bănuit angajaților de la frontieră. În fine, ca rezultat al cercetărilor adiționale și discuțiilor purtate s-a constatat că pașaportul nu-i aparține, tânăra de 38 de ani ar fi de fapt o cetățeancă a Iranului, iar din declarațiile sale s-a aflat că urma să achite pentru actul grecesc suma de 5000 lire sterline.
Până la stabilirea tuturor circumstanțelor, cetățeanca Iranului a fost plasată la Centrul de plasament al Biroului Migrație și Azil al MAI. Polițiștii de frontieră din Aeroportul Internațional Chișinău continuă cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în ilegalitatea comisă și atragerea la răspundere acelor ce se fac vinovați de potențiale acțiuni ale migrației ilegale.


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii