Moldova
Când nu știi semnificația marcajelor. Mai mulți șoferi au interpretat cum au vrut ei locul destinat staționării vehiculelor de rută
Mai mulți șoferi din Moldova dau dovadă că nu cunosc Regulamentul Circulației Rutiere.
Un internaut a publicat o poză pe o rețea de socializare cu dovada, transmite Știri.md.
În imagine se vede că unii șoferi din Capitală au confundat marcajul galben, care denotă locul pentru oprirea transportului public, cu o parcare.
Potrivit martorului ocular, fotografia a fost făcută în sectorul Botanica al Capitalei.
Internauții au criticat dur șoferii care își parchează mașinile neregulamentar și le-a sugerat să mai citească Regulamentul Circulației Rutiere.
Amintim că, potrivit regulamentului, linia îngustă continuă în zigzag, având sau nu inscripția BUS sau TAXI, indică locul opririi în stație a vehiculelor de rută (autobuze, troleibuze) sau locul de staționare a taximetrelor.
Moldova
Percheziții la directorul Spitalului de Psihiatrie din Bălți. Este vizat într-un dosar pornit de CNA pe delapidarea bugetului instituției
Ofițerii CNA desfășoară mai multe percheziții în care este vizat directorul interimar al Spitalului de Psihiatrie din Bălți, un consultant juridic al instituției și reprezentantul unei persoane juridice într-un dosar penal de delapidare a bugetului instituției.
Potrivit faptelor investigate, în perioada anului 2023, directorul interimar al instituției medicale ar fi majorat nejustificat unele cheltuieli astfel încât din diferența obținută ar fi fost confecționate mai multe articole de mobilier pe care le-ar fi instalat la domiciliul acestuia.
În urma efectuării acțiunilor de urmărire penală în dimineața zilei de 30.04.2024, sub conducerea Procuraturii mun. Chișinău, la domiciliul unuia dintre suspecți au fost depistate mai multe articole din mobilier confecționate de aceiași companie care ar fi produs și instalat mobilierul în sediul Spitalului de Psihiatrie Bălți. Prin aceste fapte, a fost delapidat bugetul instituției cu circa 100 de mii de lei.
Toate persoanele vizate urmează a fi cercetate în stare de libertate, urmând a fi audiate pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.
Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.
Ediție TV
Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România
Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.
În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.
În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.
Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.
Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.
Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.
Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.
Moldova
O copilă de 5 ani, dusă de urgență la spital, după ce a căzut în gard. Cum se simte acum
O fetiță de 5 ani a ajuns în stare gravă la spital, după a căzut în gardul unei biserici, iar o suliță metalică i s-a înfipt în gât.
Potrivit ministrei Sănătății, micuța a fost adusă de ambulanță în sala de operații, cu tot cu bucata de gard tăiată, scrie TV8.MD.
Copila se simte acum mai bine, fiind transferată de la terapie intensivă în salon. Atenție! Urmează imagini cu puternic impact emoțional!
Într-o postare pe Facebook, Ala Nemerenco scrie că fetița de 5 ani a fost transferată la Chișinău dintr-un raion, pentru că „era imposibil de intervenit în afara unei săli specializate de operații și echipe de medici”.
Operația a decurs cu succes, a mai spus ministra, indignată de situație:
„Întrebarea mea – cu ce sunt de ajutor sulițele acestea ascuțite la un gard de biserică? Cui este necesar așa design la turnarea unui gard metalic care este frecvent întâlnit în satele noastre? Când gardurile vor fi mai mult simbolice și la noi? Când ne vom iubi ca societate copiii și vom avea cu adevărat grijă de ei?
Și vă rog, stimați cetățeni, nu mai blamați atâta medicii. Avem niște medici minunați. Da, sistemul de sănătate are neajunsuri, le-am tot creat zeci de ani, acum corectăm, dar majoritatea medicilor, să știți, sunt profesioniști de mare calitate. Să avem grijă de cei mici!”
-
Moldova6 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova6 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova7 zile în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldova4 zile în urmă
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
-
Moldova23 de ore în urmă
Iresponsabilitate maximă: O femeie este căutată de inspectorii mediului după ce a aruncat mai mulți saci cu gunoi pe un câmp din orășelul Codru
-
Moldova4 zile în urmă
Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină
-
Moldova4 zile în urmă
Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență