Rețele de socializare

Ediție TV

/VIDEO/ Prostituție cu moldovence, în Grecia

Ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) a  INI, sub conducerea procurorilor PCCOCS, au deconspirat  un grup criminal organizat, specializat în traficul de ființe umane în scop de exploatare sexuală a tinerelor originare din Republica Moldova pe teritoriul Greciei.

Publicat

În luna august 2019, la linia fierbinte a CI ,,La Strada” a parvenit apelul telefonic a unei persoane, care a declarat că fiica sa se află în pericol și este ținută într-un local din orașul Atena, unde este exploatată în industria sexuală. Pe cazul dat au fost sesizați ofițerii CCTP care au contactat omologii din or. Atena și au inițiat investigațiile.

Pentru a documenta toți membrii grupului criminal (în țara de origine și de destinație) prin intermediul SELEC a fost organizată o operațiune internațională cu colegii omologi din Grecia.

În cadrul investigației, s-a stabilit că,  din grupare fac parte  cetățeni ai RM și ai Albaniei.


Pentru a camufla aflarea ilegală a victimelor pe teritoriul Greciei, membrii grupului criminal au organizat confecționarea actelor de identitate false românești, precum realizau căsătorii fictive cu cetățeni greci.

Capul rețelei este un cetățean al Albaniei în vârstă de 36 de ani, fiind urmat în schema ierarhică de alte 14 persoane,  originare din diferite țări, inclusiv patru  moldoveni  (un bărbat și 3 femei, cu vârste cuprinse între 28 și 31 de ani). Fiecare din membrii grupului criminal aveau un rol bine determinat.

Astfel, victimele erau racolate de pe teritoriul RM și ulterior transportate în or. Atena, Grecia unde erau exploatate sexual-comercial în 10 case de toleranță administrate direct de membrii grupului de origine albaneză. Victimele au fost supravegheate fizic cât și prin intermediul camerelor de supraveghere video.


La moment, au fost identificate 11 victime, dintre care 3 fiind minore. Victimele erau exploatate sexual  în două schimburi, iar fiecare din victime erau impuse să deservească de la 25 la 80 de clienți pe zi.   Din venitul total,  fiecărei tinere  îi reveneau 15 euro pe schimb, respectiv 30 euro pe 2 schimburi, restul surselor financiare erau distribuite între membrii grupului criminal.

Drept urmare a exploatării sexuale repetate, una dintre victime a suferit o  intervenție chirurgicală, ulterior fiind impusă  să continuă  prestarea serviciilor  sexuale.

Ca urmare a cooperării internaționale, în luna septembrie 2019,  angajații CCTP s-au deplasat în or. Atena, sub egida SELEC, pentru a participa în colaborare cu omologii din Grecia la documentarea activității infracționale a grupului criminal internațional.


Astfel, în rezultatul măsurilor întreprinse, la 21 septembrie, în or. Atena, au fost efectuate 11 percheziții: trei  la domiciliile traficanților și opt în casele de toleranță. Totodată, a fost desfășurată o percheziție în regiunea de Sud a RM, unde la moment se afla unul dintre membrii grupului criminal, care este originar din RM.

În or. Atena în cadrul perchezițiilor au fost depistate 11 moldovence,  cu vârste de 16 și  22 de ani, una fiind minoră la moment.


Până în prezent au fost repatriate trei victime  cu suportul OIM , printre care și o minoră. Celorlalte victime la moment este acordată asistență într-un Centru de reabilitare a victimelor din or. Atena, acestea urmând la fel a fi repatriate.

În rezultatul perchezițiilor efectuate pe teritoriul Greciei, au fost reținute 15 persoane (dintre care 6 sunt arestați până în prezent, iar 9 au obligația de nu a părăsi localitatea). La domiciliile traficanților și în casele de toleranță au fost depistate și ridicate 72 540 euro,  bunuri mobile aflate pe teritoriul Greciei (4 autovehicule, 2 motociclete, o cantitate mică de cocaină, 5 permise de ședere cu semne falsificare, 2 cărți de identitate românești falsificate, 29 telefoane mobile).

În cadrul percheziției efectuate la domiciliul recrutorului din RM, au fost depistate și ridicate: 2 arme deținute ilegal și muniții. Învinuitul în prezent se află în stare de arest în RM, iar pe bunurile acestuia – 13 loturi de teren și un mijloc de transport – a fost aplicat sechestrul.

Pentru comiterea infracțiunii, suspecții riscă  o pedeapsă cu închisoare de la 15 la 20 de ani, sau cu detenţiune pe viaţă.

În prezent, omologii din Grecia cu suportul SELEC realizează o vizită de lucru în RM pentru a fi organizate în comun cu RM mai multe activități întru documentarea cazurilor de trafic al cetățenilor RM în Grecia.

Ediție TV

Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români

A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.

Publicat

Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.

Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.

Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.


Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”

Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.

 


Citește mai departe

Ediție TV

„Dreptate pentru Ana-Maria”. Zeci de oameni au ieșit în PMAN cerând autorităților să înăsprească pedepsele pentru violența asupra femeilor

Zeci de oameni au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, cerând autorităților să facă dreptate în cazul tinerei de 19 ani, găsită moartă la Telenești, la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în orașul Orhei.

Publicat

Organizatorii acțiunii stradale spun că în acest fel fac apel către instituțiile statului și cer politici eficiente pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.

Pe lângă activiști și cetățeni simpli au venit la manifestație. Oamenii spun că trăiesc un sentiment profund de tristețe și frică.

Între timp, oamenii legii continuă investigațiile. Potrivit poliției, Ana-Maria încă era în viață atunci când a fost scoasă din casa suspectului și urcată în portbagajul mașinii. O cauză preliminară a decesului tinerei ar fi o lovitură puternică la cap. La moment, anchetatorii au dispus efectuarea a zeci de expertize pentru a elucida cazul.


Victima, în vârstă de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat pe 12 aprilie într-o mașină de ocazie la Orhei, după care a dispărut. După opt zile de căutări în care au fost implicați sute de polițiști și voluntari, trupul neînsuflețit a fost găsit într-o pădure, la 21 de kilometri de casa suspectului, în satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

Șoferul mașinii în care a urcat fata, este deocamdată singurul suspect în acest caz.

Acesta este fost polițist și fost angajat al Administrației Penitenciarelor și a fost reținut la patru zile distanță din ziua dispariției fetei. Bărbatul are statut de învinuit și e plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Acesta nu colaborează cu anchetatorii.


Codul Penal prevede pentru o asemenea infracțiune pușcărie de la 15 până la 20 de ani sau detenție pe viață.

Pe 23 aprilie, Ana-Maria a fost petrecută pe ultimul drum.

echipa.md


Citește mai departe

Ediție TV

Rezultatele operațiunii „Motociclistul” la Orhei: Opt bărbați au fost documentați, jumătate fiind băuți la ghidon

Operațiunea „Motociclistul” dă primele roade. În primele cinci zile de când polițiștii sunt cu ochii pe motocicliști, doar în raionul Orhei, documentați au fost opt bărbați, majoritatea pentru că se aflau în stare de ebrietate.

Publicat

Printre ei se numără și doi bărbați de 25 și, respectiv 69 de ani, care conduceau motocultoare în satul Susleni. Aceștia aveau concentrații de alcool în de 0,66 și, respectiv, 1,46 mg/l de alcool în aerul expirat.

Alți cinci motocicliști au fost prinși tot pe teritoriul raionul Orhei ghidând vehiculele deși nu dețineau permise de conducere. Mai mult, unul dintre ei era și băut, având o concentrație de alcool de 0.76 mg/l de alcool în aerul expirat.

În aceeași perioadă a fost identificat și un bărbat de 39 de ani care conducea un ATV fără a deține permis de conducere și având o concentrație de 0,79 mg/l alcool în aerul expirat. Toate vehiculele au fost ridicate și duse la parcarea specială, iar bărbații riscă dosare penale.


Menționăm că operațiunea „Motociclistul” a început pe 8 aprilie și va dura până pe 31 octombrie, având drept scop îmbunătățirea nivelului de disciplină rutieră a conducătorilor de motociclete și motorete.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii