Rețele de socializare

Moldova

Câte permise de conducere au fost anulate, după ce șoferii au fost prinși băuți la volan

Avem prevederi legale mai dure de aproape un an de zile, dar șoferii nu s-au disciplinat. Mii de conducători auto continuă să urce la volan în stare de ebrietate, arată datele Inspectoratului Național de Patrulare. Dar nici legea nu pare să fie aplicată pe măsură și o demonstrează statisticile.

Publicat

Din decembrie 2018, de când au intrat în vigoare prevederile legislative care permit anularea permiselor de conducere șoferilor prinși băuți la volan, doar 136 de conducători auto au fost lipsiți total de dreptul de a conduce.

„Începând cu data de 14.12.2018, de la instanțele de judecată au parvenit 136 de încheieri definitive cu privire la anularea dreptului de a conduce vehicule și, respectiv, a permisului de conducere, ca urmare a comiterii unor infracțiuni ce țin de conducerea vehiculelor în stare de ebrietate”, a precizat Agenția Servicii Publice.

Anul trecut, deputații au modificat legislația și au introdus sancțiuni mai dure pentru șoferii prieteni cu paharul. Legea spune că, în cazul în care conducătorul auto este prins băut la volan, având concentrația de alcool mai mare de 0,3 mg/l în aerul expirat, se inițiază urmărirea penală, iar șoferul poate fi lipsit de dreptul de a conduce, în baza unei decizii judecătorești.
Dacă șoferul vrea să-și redobândească dreptul de a conduce, o poate face doar după patru ani de la pronunțarea sentinței definitive. În plus, trebuie să susțină repetat examenul auto, proba teoretică și practică, și să prezinte un certificat privind „instruirea anti-alcool”.


Programul probațional obligatoriu anti-alcool urmează a fi realizat de Inspectoratul Național de Probațiune și va costa 4000 de lei. Aspiranții vor fi obligați să participe la toate cele 20 de ore „de corecție” prevăzute în programul anti-alcool.

Statisticile alarmante ale INP

Inspectoratul Național de Patrulare (INP) a anunțat că, doar în nouă luni ale anului curent, polițiștii au depistat 3 751 de șoferi care conduceau în stare de ebrietate. Pe drumuri şi-au pierdut viaţa 30 de persoane, iar 134 au rămas cu sechele, în rezultatul celor 117 accidente comise de șoferi băuți.


Cel mai recent caz, care a bulversat societatea, a avut loc în sectorul Buiucani al capitalei, când un „Porsche” s-a tamponat violent într-un troleibuz. Șoferița era beată și fusese implicată anterior și în alte accidente comise în timp ce conducea în stare de ebrietate. Femeia a stat și la închisoare timp de șase luni, după producerea unui accident.

După accidentul de la Buiucani, femeia a murit la spital, iar pasagerul din mașina sa a decedat pe loc. Autoritățile au anunțat ulterior un plan de acțiuni pe care intenționează să-l implementeze pentru a nu mai admite pe viitor astfel de tragedii. Printre propuneri se numără anularea permisului de conducere pe viață și confiscarea mașinii.

tv8.md


Moldova

Val de operațiuni antidrog în nord și centru: minori recrutați, curieri pe Telegram și capturi de peste jumătate de milion de lei

Poliția a desfășurat în ultimele zile mai multe operațiuni antidrog în nordul și centrul țării, descoperind rețele care recrutează minori, ascunzători folosite de curieri online și depozite improvizate de substanțe interzise.

Publicat

La Chișinău și Strășeni, o grupare formată din tineri de 16–19 ani – elevi în colegii și centre de excelență – a fost destructurată după două luni de investigații. Aceștia vindeau PVP („sare”) și mefedronă prin Telegram. În urma perchezițiilor, au fost ridicate droguri în valoare de aproximativ 200.000 de lei, iar patru tineri, inclusiv doi minori, au fost plasați în arest pentru 30 de zile.

La Drochia, o percheziție la un bărbat de 42 de ani, anterior cercetat pentru infracțiuni similare, a dus la ridicarea drogurilor vegetale în valoare de 200.000 de lei și a accesoriilor de consum. Ancheta continuă.


La Bălți, trei tineri de 19 ani, originari din Drochia, au fost prinși în timp ce porționau și ascundeau hașiș pentru un magazin de droguri de pe Telegram. Polițiștii au confiscat droguri în valoare de 60.000 de lei. Cei trei au fost reținuți pentru 72 de ore.

La Ialoveni, o percheziție la un bărbat de 38 de ani a scos la iveală plicuri și sacoșe cu substanțe vegetale asemănătoare cannabisului, precum și aparate pentru consum. Valoarea capturii: 30.000 de lei. Testul narcologic al suspectului a ieșit pozitiv.

La Ungheni, polițiștii au găsit marijuana în locuința unui bărbat de 39 de ani, iar testele biologice au confirmat consumul. Substanța a fost ridicată pentru expertiză.


În total, valoarea drogurilor ridicate depășește 500.000 de lei. Toate cazurile sunt în curs de investigare, iar poliția avertizează că rețelele folosesc tot mai des minori și aplicații online pentru distribuție.

Citește mai departe

Moldova

Hoți „performanți” prinși la Botanica: instalau camere ascunse și intrau în apartamente cu „culegerea de chei”

Doi bărbați de 37 și 44 de ani, originari din Ucraina și regiunea transnistreană, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Botanica, fiind suspectați că au spart cel puțin cinci apartamente din Chișinău. Prejudiciul total depășește 800.000 de lei.

Publicat

Potrivit anchetatorilor, suspecții furau prin metoda „culegerii de chei”, dar foloseau și tehnici mai puțin obișnuite: instalau în prealabil camere de supraveghere camuflate pentru a urmări plecările și sosirile proprietarilor. Când locuințele rămâneau goale, intrau și sustrăgeau bani și bijuterii din aur.

Ambii au antecedente penale pentru infracțiuni similare și au fost plasați în arest pentru 30 de zile. Poliția investighează dacă cei doi sunt implicați și în alte furturi comise în Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

Contrabandă: 14 mașini furate din Franța, aduse în Moldova. Două persoane au fost reținute

O schemă amplă de contrabandă cu automobile furate din Franța a fost descoperită în Moldova. Valoarea mașinilor ridicate se ridică la aproximativ 4 milioane de lei.

Publicat

În Edineț, Anenii Noi, Ialoveni și Chișinău au avut loc 15 percheziții. Ancheta a vizat șase persoane cu vârste între 35 și 50 de ani. În urma probelor colectate, au fost reținuți doi bărbați: unul originar din Azerbaidjan, cu permis de ședere în Franța, și un bărbat din raionul Anenii Noi.

Din Edineț au fost ridicate două microbuze Mercedes Sprinter produse în 2021 și 2022. Unul dintre ele era dat în căutare internațională și făcea parte dintr-un lot de 18 vehicule furate în Franța, dintre care 14 au fost deja găsite în Moldova. Celălalt microbuz ar fi fost asamblat din piese provenite din alte vehicule furate. Tot de acolo au fost ridicate și alte mașini: Renault, Citroen, Peugeot, Ford, iar din Chișinău – un automobil Toyota.


Anchetatorii au găsit și documente privind tranzacții auto și bani în diferite valute: 63 000 lei, 450 de euro și 3 000 de lei românești.

Alte patru mașini furate au fost ridicate în lunile octombrie–noiembrie, fiind legate de aceeași schemă.

Unul dintre suspecți a fost plasat în arest preventiv, iar pentru al doilea urmează o decizie a instanței. Cercetările continuă pentru identificarea tuturor celor implicați.


Citește mai departe

topul săptămânii