Moldova
/FOTO/ Trei moldoveni intenționau să treacă vodkă și țigări peste granița română. Două cazuri de contrabandă, deconspirate.
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit în ultimele 24 de ore bunuri accizabile (ţigarete și băuturi alcoolice) în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei, pe care două tinere au încercat să le introducă în țară în scopul comercializării pe piața neagră din Marea Britanie, respectiv Turcia.
În data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, Z.G, cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 34 de ani, pasageră într-un autoturism înmatriculat în R. Moldova, cu destinaţia Marea Britanie.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi a persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajele personale ale femeii, cantitatea de 5.800 de ţigarete (290 de pachete), cu timbru de acciză R. Moldova.
În data de 17 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Galați – I.T.P.F. Iași, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe o arteră din municipiul Galați, un autoturism marca Volkswagen, condus de cetățeanul din R. Moldova C.G., în vârstă de 32 de ani, care era însoțit de C.I., cetățean R. Moldova, de sex feminin, în vârstă de 35 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia colegii noștri au descoperit, în bagajele pasagerei, 40 de sticle care conțineau 40 de litri de alcool și 5 cutii în care se afla cantitatea de 1250 grame de tutun vrac, de proveniență duty-free. Aceasta a declarat că intenționa să transporte bunurile în Turcia.
În ambele cazuri, conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării, în vederea continuării cercetărilor, a întregii cantități de bunuri descoperite, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei.
În cauză, pentru cetățeanul din R. Moldova C.I., poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar Z.G., femeia care transporta 5800 țigarete, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Moldova
/VIDEO/ I-a lăsat fără milioane de lei: Un chișinăuian este bănuit de escrocherie de proporții legate de așa zise investiții.
O schemă amplă de escrocherie, cu un prejudiciu estimat la peste 10 milioane de lei, a fost destructurată de polițiștii și procurorii din sectorul Botanica al capitalei. Operațiunea a fost desfășurată cu sprijinul mascaților din cadrul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, în urma unor investigații de durată.
Potrivit anchetatorilor, principalul suspect este un bărbat de 33 de ani, domiciliat în Chișinău, care ar fi pus în aplicare schema infracțională în perioada anilor 2024–2025.
Acesta este bănuit că ar fi convins mai mulți agenți economici să investească sume considerabile de bani în activități comerciale aparent profitabile. Ulterior însă, bărbatul nu și-ar fi respectat obligațiile asumate, însușindu-și atât mijloacele financiare, cât și bunurile obținute de la victime.
În urma acțiunilor procesual-penale și a măsurilor speciale de investigație, oamenii legii au reușit să documenteze activitatea suspectului.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, au fost depistate și ridicate ciorne, documente și alte materiale considerate relevante pentru cauza penală.
În prezent, bărbatul este cercetat penal, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.
Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, identificarea eventualilor complici, dar și pentru recuperarea prejudiciului cauzat victimelor.
Moldova
Impact matinal în capitală: O șoferiță a ajuns la spital, după ce a intrat în coliziune cu un alt automobil.
Accident rutier soldat cu rănirea unei persoane în capitală. Totul s-a întâmplat în dimineața de 20 martie în cartierul Telecentru.
Potrivit informațiilor preliminare, impactul a avut loc în jurul orei 09:20, pe strada Miorița.
Din primele date, un bărbat de 40 de ani, aflat la volanul unui automobil, s-ar fi tamponat cu un alt autoturism, condus de o tânără în vârstă de 24 de ani. Circumstanțele exacte în care s-a produs coliziunea nu sunt deocamdată cunoscute.
În urma impactului, conducătoarea auto a suferit traumatisme și a fost preluată de echipajul medical, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare.
La fața locului au intervenit polițiștii, care au securizat perimetrul și au demarat cercetările.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele producerii accidentului.
Moldova
/VIDEO/ „Ploaie” de droguri, la Ialoveni: PVP, marijuana și cartușe, găsite în locuințele a trei bărbați.
Trei persoane din raionul Ialoveni sunt cercetate pentru trafic de droguri, după ce în gospodăriile acestora au fost descoperite substanțe interzise și echipamente folosite pentru comercializare.
Este vorba despre doi bărbați de 28 și 42 de ani din Costești și un tânăr de 20 de ani din Hansca. În urma perchezițiilor, oamenii legii au ridicat droguri de tip PVP, cunoscut ca „sare”, dar și marijuana.
În locuințele suspecților au mai fost găsite cântare electronice de precizie, pachețele pentru ambalare, telefoane mobile cu informații relevante pentru anchetă, dar și obiecte utilizate pentru consumul de droguri. Totodată, au fost depistate și cartușe deținute ilegal.
Cei trei au fost testați, iar rezultatele au arătat că au consumat marijuana.
Valoarea drogurilor scoase din circuit este estimată la peste 110.000 de lei, potrivit anchetatorilor.
La solicitarea procurorilor, suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Între timp, investigațiile continuă pentru a stabili dacă în schemă sunt implicate și alte persoane.
-
Moldova5 zile în urmăAccident terifiant în nordul țării: Un automobil s-a tamponat cu o camionetă, la Șodănești. Un pasager, la spital.
-
Moldova4 zile în urmăAlcool, răpire și impact: Un bărbat, fiind băut, ar fi răpit mașina oaspetelui său după care a ajuns cu ea în șanț.
-
Moldova7 zile în urmăMotociclist rănit în impact: Un tânăr, pe patul de spital, după ce a intrat în coliziune cu o mașină.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Fermă cu iz de narcotice: Circa 40 kg de marijuana, în valoare de peste 14 milioane de lei, ridicate la Anenii Noi.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Jefuită în plină stradă: O tânără de 22 de ani, atacată și lăsată fără geantă, în capitală. Suspectul a fost reținut.
-
Moldova5 zile în urmăCaz ieșit din tipare: Două minore au ajuns la spital, după ce ar fi consumat alcool într-o casă părăsită.
-
Moldova5 zile în urmă/AUDIO/ Primarul de Căușeni, reținut pentru mită: Edilul ar fi ar fi pretins și primit 89 mii de lei pentru a favoriza un agent economic.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Descinderi antidrog la Strășeni: Trei bărbați, documentați pentru consum și trafic de narcotice.
