Moldova
Moldovean, căutat de doi ani de poliție, reținut la Grimăncăuți
Un conațional aflat în căutare de doi ani a fost reținut zilele trecute de către polițiștii de frontieră aflați în misiune de serviciu pe Sectorul Poliției de Frontieră Briceni. Audiat, bărbatul s-a c-am încurcat în propriile afirmații fără a reuși să-și justifice scopul aflării la hotarul țării.
Conform unei informații operative, patrula Poliției de Frontieră a observat deplasarea unui maxi taxi prin proximitatea punctului de trecere Grimăncăuți. La scurt timp, mijlocul de transport s-a oprit la cinci metri de linia de frontieră, din care a coborât un bărbat de etnie romă ce se îndrepta pe direcția Grimăncăuți – Vașcovțî.
Persoana a remarcat că este monitorizată și a făcut cale întoarsă spre autoturism. Polițiștii de frontieră care erau deja acolo au acționat în baza competențelor. Întrebat care este motivul aflării în zona respectivă, cetățeanul se tot contrazicea în afirmații.
Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă de intervenție a SPF Briceni, pentru al escorta la Sector. Din cercetările preliminare s-a identificat că persoana este un locuitor al orașului Soroca, în vârstă de 55 de ani. Mai mult, bărbatul se afla în căutare din luna septembrie a anului 2017 de către organele de drept ale Republicii Moldova.
Cercetările continuă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor, până atunci moldoveanul a fost amendat contravențional conform art. 332 al. (1), pentru încălcarea regimului zonei de frontieră.
Moldova
Incendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
Un incendiu a izbucnit în municipiul Chișinău, pe strada Trandafirilor 13, în bucătăria unui restaurant situat într-un bloc de locuințe din sectorul Botanica.
Potrivit informațiilor preliminare, focul a afectat bunurile materiale dintr-o încăpere auxiliară a localului, cu o suprafață de aproximativ 6 metri pătrați.
La fața locului au intervenit cinci echipaje de pompieri. Din fericire, victime nu au fost înregistrate. Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la coșul de evacuare a fumului.
Incidentul a fost intens discutat pe rețelele sociale, unde locatarii din zonă susțin că pizzeria ar activa de mai mulți ani în bloc, în pofida nemulțumirilor acestora. Circumstanțele complete ale cazului urmează să fie clarificate.
Moldova
Pericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
Conducătorii auto avertizează că drumul dintre Gura Camencii și Soroca este extrem de alunecos și pune în pericol circulația.
Potrivit șoferilor, material antiderapant a fost împrăștiat doar până la sensul giratoriu din Gura Camencii, iar mai departe carosabilul este „ca gheața”.
Prin urmare, în zonă s-au format ambuteiaje, iar unele vehicule au derapat și au ajuns pe acostament, avariate!
Autoritățile sunt îndemnate să intervină, iar șoferii – să circule cu mare prudență.
Moldova
Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei
Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.
Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.
Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.
Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.
-
Moldova2 zile în urmăPericol pe șosea între Gura Camencii și Soroca: carosabilul s-a transformat într-un patinoar
-
Diaspora4 zile în urmăCrimă șocantă în Italia: un moldovean a înjunghiat mortal un barman, totul a durat patru minute
-
Moldova4 zile în urmăGoană nebună la intrarea în Ialoveni: depășiri pe contrasens și pe acostament, surprinse pe video
-
Moldova6 zile în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului
-
Moldova4 zile în urmăBeat și violent: a încercat să ia arma unui polițist și a ajuns la închisoare
-
Moldova2 zile în urmăIncendiu în capitală: foc în bucătăria unui restaurant de pe strada Trandafirilor
-
Diaspora5 zile în urmăO moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde
