Moldova
/VIDEO/ Trei Ucraineni au vrut să ajungă în Moldova cu trei mașini, căutate în Cehia. Cum și-au explicat gestul:
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat la controlul de frontieră şi indisponibilizat, pentru continuarea cercetărilor, trei autoturisme marca Skoda Superb, care nu aveau dreptul de a părăsi teritoriul U.E., fără acordul proprietarului de drept.
În ziua de 29 septembrie a.c., în jurul orei 12.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, trei cetăţeni ucraineni, cu vârste cuprinse între 32 şi 44 de ani, care conduceau trei autoturisme marca Skoda Superb, înmatriculate în Cehia.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismelor în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare prin intermediul structurii de specialitate din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui. Astfel, au constatat că autoturismele respective figurează în proprietatea unei firme de închirieri auto din Cehia şi că acestea nu pot părăsi teritoriul U.E., fără acordul proprietarului de drept.
Cu privire la aspectele constatate, cei trei bărbaţi au declarat că au închiriat autoturismele în cauză de la o firmă de închirieri auto din Cehia şi intenţionau să ajungă în R. Moldova pentru o prezentare de produse şi pentru a încheia noi contracte de colaborare. Aceştia au mai adăugat că intenţionau să se întoarcă în Cehia şi că nu aveau cunoştinţă despre faptul că nu aveau voie să părăsească spaţiul comunitar fără acordul proprietarului.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cele trei cazuri pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismele, în valoare totală de 360.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Moldova
Cadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
Cadavrul unui bărbat a fost găsit zăcând într-un automobil.
Descoperirea macabră ar fi avut loc cu puțin timp în urmă în parcarea unui centru comercial din sectorul Ciocana al capitalei, susțin sursele PulsMedia.MD.
Astfel, potrivit surselor victima ar fi un bărbat în vârstă de 59 de ani, care ar fi activat în calitate de taximetrist. Conform informațiilor preliminare, dânsul s-ar fi sinucis cu ajutorul unui furtun și a gazelor de eșapament ale automobilului de serviciu.
Solicitată telefonic, Svetlana Scripnic, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a confirmat informațiile.
„La fața locului, polițiștii au depistat corpul neînsuflețit al unui bărbat de 59 de ani, care, conform datelor preliminare, s-ar fi intoxicat cu gaze de eșapament. Corpul neînsuflețit a fost transportat pentru expertiza medico-legală, în vederea stabilirii exacte a cauzei decesului. În continuare, se întreprind toate acțiunile necesare pentru a elucida circumstanțele exacte ale cazului”, susțin Scripnic.
Moldova
Pieton lovit de un BMW lângă Circul din Chișinău
Un pieton a fost lovit de un automobil BMW în apropierea Circului din capitală.
UPDATE: Victima este un bărbat în vârstă de 50 de ani.
Acesta a fost lovit de un BMW, condus de un bărbat în vârstă de 40 de ani, în timp ce traversa neregulamentar bulevardul Renașterii.
În urma impactului, pietonul a fost preluat de ambulanță și transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde urmează să fie supus investigațiilor medicale necesare.
Știrea inițială: Martorii spun că victima zăcea pe carosabil, iar lângă ea era sânge. La scurt timp, bărbatul a fost preluat de ambulanță.
Accidentul s-a produs pe a doua bandă de circulație. Cei prezenți la fața locului susțin că pietonul ar fi traversat strada în afara trecerii marcate. Poliția investighează cazul.
Moldova
Carne de pui contaminată cu Salmonella, stopată la intrarea în țară
Un lot de 2305 kg de carne separată mecanic de pui, importată în Republica Moldova, a fost blocat de ANSA după ce analizele de laborator prelevate în PTF Leușeni au confirmat prezența bacteriei Salmonella.
Carnea a fost pusă imediat sub restricție oficială la depozitul importatorului și va fi tratată ca subprodus neadecvat consumului uman, sub supravegherea inspectorilor ANSA.
Instituția reamintește că acest tip de carne nu poate fi folosit în industria alimentară dacă nu respectă criteriile de siguranță prevăzute de lege și îndeamnă consumatorii să cumpere produse doar din locuri autorizate.
-
Moldova5 zile în urmăUrmărire cu final mortal, la Criuleni. Un șofer a decedat după ce s-a izbit cu mașina într-o stație de așteptare
-
Moldovao zi în urmăCaz șocant la Slobozia: Un copil de 3 ani a căzut într-o fântână
-
Moldovao zi în urmăDoi șoferi băuți, prinși la Orhei: Au încercat să mituiască polițiștii cu lei și euro
-
Moldova14 ore în urmăUn accident rutier cu implicarea unui microbuz de rută s-a produs în localitatea Malcoci din raionul Ialoveni
-
Moldova4 zile în urmăNeglijență fatală în sala de operație: Medic condamnat pentru decesul unei gravide.
-
Moldova5 zile în urmăEscrocherie de 10 milioane de lei: patru tineri IT-iști, reținuți pentru vânzări fictive de mașini RETRO în SUA
-
Moldova11 ore în urmăAccident periculos în Chișinău: Troleibuz surprins cum trece pe roșu și lovește un automobil
-
Moldova7 ore în urmăCadavrul unui bărbat, găsit într-un automobil din parcarea unui centru comercial din Chișinău
