Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Două accidente grave, în stânga Nistrului. O mamă și fiica ei au ajuns la spital.

Plouă cu accidente și-n stânga Nistrului. Aici, în data de 19 septembrie, un șofer din orașul Râbnița s-a tamponat cu mașina într-un alt autoturism.

Publicat

Totul s-ar fi întâmplat la unul dintre sensurile giratorii din oraș, în jurul orei 11. Automobilistul nu ar fi cedat mașinii ce se deplasa pe strada principală și a intrat cu capota mașinii în partea laterală a celuilalt autoturism. În rezultat, două pasagere care se afla în mașină, mamă și fiică, de 55 și, respectiv, 24 de ani, au ajuns la spital. Una și-a rupt piciorul, iar cealaltă s-a lovit la coloana vertebrală. Șoferii au scăpat doar cu o sperietură. Câteva ore mai târziu, în raionul Camenca a avut loc un alt accident.

Aici, în jurul orei 21.00, pe tronsonul de drum ce unește satele Sloboda-Roșcov și Caterinovca, un locuitor al orașului Rîbnița, a pierdut controlul direcției și s-a proiectat într-un copac. Și de această dată, automobilistul a scăpat nevătămat, iar pasagerul acestuia de 26 de ani a fost transportat la spital cu o rană la genunchi.

Miliția investighează cele două cazuri.

echipa.md



Moldova

Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați

Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.

Publicat

Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului

Un pieton de 18 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un automobil, sâmbătă seara, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în timp ce tânărul traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni nedirijată.

„Un automobil de marca Toyota, condus de o femeie de 28 de ani, a tamponat pietonul”, a declarat  Svetlana Scripnic, ofițer de presă al Poliției Capitalei.


În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt investigate de oamenii legii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii