Rețele de socializare

Moldova

Atenție, șoferi! O parte din strada 31 august 1989 se închide pentru trei săptămâni

Începând de luni, timp de trei săptămâni, va fi sistată circulația rutieră pe str. 31 August 1989, etapizat, pe tronsonul: str. A. Șciusev – str. Ciuflea, în legătură cu executarea lucrărilor de pozare a rețelelor electrice.

Publicat

Măsura este luată în contextul desfășurării lucrărilor de reabilitare a rețelelor inginerești din zona istorică a orașului, în cadrul Pachetului II, (BERD, BEI) (str. 31 August 1989, str. Tighina și str. Alexandru cel Bun).

Sistările de trafic vor fi organizate în 3 etape, cu suspendarea totală a circulației rutiere pe străzile menționate, după cum urmează:

Etapa I – str. S. Lazo – str. Sfatul Țării – M. Cebotari – str. Bulgară – str. Tighina – str. Ciuflea, din data de 9 septembrie până pe data de 14 septembrie.


Etapa II – str. Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni – str. A. Pușkin – str. V. Pârcălab, din data de 16 septembrie până pe data de 21 septembrie.

Etapa III – str. V. Alecsandri – str. M. Eminescu – str. Armenească – str. A. Șciusev – str. Ciuflea, în perioada 23-30 septembrie.

Conducătorii auto care traversează cartierele unde este anunțată suspendare de trafic rutier în perioada de referință, sunt îndemnați să respecte semnalizarea rutieră temporară sau să ocolească zona respectivă.


tv8.md

Moldova

S-ar fi aruncat în gol: Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 16 al unui bloc de locuit, în capitală.

Tragedie în sectorul Buiucani al capitalei. Un bărbat de 49 de ani a murit după ce a căzut în gol de la etajul 16 al unui bloc de locuit.

Publicat

Totul s-a întâmplat în seara de 27 octombrie, iar apelul la 112 a fost făcut de locatarii care au descoperit corpul neînsuflețit în curtea blocului. La fața locului au intervenit echipele de poliție și medicii de pe ambulanță, însă nu au mai putut face nimic pentru victimă.

Potrivit medicului legist, pe corpul neînsuflețit nu au fost depistate alte urme de violență, în afară de cele provocate de cădere.

Oamenii legii investighează toate circumstanțele tragediei, iar una dintre versiunile principale este cea a suicidului. Ancheta este în desfășurare.


În cazul în care detaliile expuse în acest material vă neliniștesc, aveți nevoie de ajutor emoțional sau vă faceți griji pentru un apropiat, puteți apela după ajutor la Linia Verde Antisuicid, contactând numărul de telefon 060 806 623, sau puteți lăsa un email la adresa ajutor@pentruviata.md.


Citește mai departe

Moldova

Impact fatal, la Briceni: Un șofer a decedat, după ce s-a izbit cu camionul într-un copac.

S-a izbit cu camionul într-un copac și a murit pe loc. Un bărbat de 38 de ani și-a pierdut viața în urma unui accident înfiorător. Totul s-a întâmplat în seara de 27 octombrie, în jurul orei 20:00, la ieșirea din satul Tabani, raionul Briceni.

Publicat

Potrivit poliției, șoferul camionului ar fi pierdut controlul volanului, în circumstanțe care urmează să fie stabilite. Vehiculul a derapat de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac aflat pe marginea drumului.

Impactul a fost atât de puternic, încât cabina camionului a fost complet distrusă. Din nefericire, conducătorul auto a decedat pe loc, înainte de sosirea echipajului medical.

Pompierii au fost nevoiți să intervină cu echipamente de descarcerare pentru a-l scoate pe bărbat dintre fiarele contorsionate. Polițiștii din Briceni au inițiat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Motociclist rănit în impact: O manevră riscantă a trimis un bărbat la spital, la Rîșcani.

O manevră neasigurată a avut urmări grave, la Rîșcani. Un motociclist a ajuns la spital după ce vehiculul pe care îl conducea a fost tamponat de o mașină.

Publicat

Accidentul s-a produs în amiaza zilei de 25 octombrie, în jurul orei 12:00, la intersecția cu drumul de acces spre localitatea Pelinia. Poliția a fost alertată printr-un apel la Serviciul 112, iar la fața locului au intervenit imediat echipajele de poliție și ambulanța.

Potrivit datelor preliminare, șoferul unui automobil, un bărbat de 62 de ani, în timp ce efectua o manevră de virare, nu s-ar fi asigurat corespunzător și a lovit o motocicletă condusă de un bărbat de 50 de ani.

În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital cu diverse traumatisme.


Șoferul automobilului a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului. Conducătorul auto care va fi găsit vinovat riscă să fie sancționat conform gravității leziunilor suferite de victimă.


Citește mai departe

topul săptămânii