Rețele de socializare

Diaspora

Moldoveancă înjunghiată de fostul iubit albanez și salvată de un câine, în Italia

Clipe de groază pentru o moldoveancă în vârstă de 33 de ani care acum se zbate între viață și moarte, după ce a fost înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit de către fostul iubit.

Publicat

Cazul a avut loc ieri dimineață în localitatea Francavilla al Mare, din provincia Chieti, Italia.

În dimineața zilei de ieri, în jurul orei 09:00, fostul iubit al fetei, nefiind de acord cu sfârșitul relației dintre ei, a bătut la ușa acesteia, iar când dânsa a deschis, el a atacat cu un cuțit.

Atacatorul, un tânăr în vârstă de 28 de ani, originar din Albania, a înjunghiat victima de cel puțin 12 ori, dar nu și-a dus planul până la capăt căci câinele fetei a reacționat și a sărit în apărarea acesteia. Animalul l-a mușcat pe atacator, iar acesta a dat bir cu fugiții, lăsându-și fosta iubită să zacă în curte, într-o baltă de sânge.


Ulterior aceasta a fost transportată la spital în stare extrem de gravă, iar la scurt timp carabinierii l-au reținut pe albanez.

Pe numele acestuia a fost pornit un dosar pentru tentativă de omor.

deschide.md


Diaspora

O moldoveancă executa ilegal operații estetice în Italia, deși nici măcar nu vorbea limba. Femeie carabinier sub acoperire pentru a o prinde

O femeie originară din Republica Moldova, în vârstă de 48 de ani, a fost depistată la Novara, în Italia, după ce ar fi organizat într-un apartament un cabinet medical de estetică, în mod ilegal, în care făcea injectări estetice cu botox și filler, inclusiv cu produse expirate, punând în pericol sănătatea clientelor.

Publicat

Potrivit Buongiorno Novara, carabinierii din Novara au denunțat-o în stare de libertate pe T.F. (inițialele femeii), în cursul zilei de miercuri, 10 decembrie 2025, pentru exercitarea fără drept a profesiei medicale și pentru deținerea și administrarea de medicamente necorespunzătoare.

Ancheta a pornit în urmă cu aproximativ o lună, după ce locuitori din cartierul Santa Rita au semnalat un trafic neobișnuit de persoane către un apartament.


În urma verificărilor, carabinierii au bănuit că acolo funcționează un cabinet improvizat și au contactat-o pe presupusa „doctoriță” prin rețelele sociale, programând o consultare.

În timpul supravegherii din preajma vizitei, militarii au identificat două cliente care tocmai ar fi beneficiat de proceduri estetice: injecții cu botox și filler în zona buzelor și a conturului ochilor, pentru estomparea ridurilor și mărirea volumului buzelor.

Confirmarea a venit când o femeie carabinier, pretinzând că este pacientă, a intrat în apartament și a găsit o încăpere amenajată ca și „cabinet” de ocazie, cu un pat pliant și numeroase produse medicale împrăștiate pe o masă, fără autorizații sanitare și fără condiții uzuale de igienă și sterilizare.


Un aspect considerat îngrijorător de anchetatori a fost faptul că femeia nu vorbea limba italiană și comunica cu „pacientele” printr-un traducător pe telefon, în lipsa unui protocol medical de anamneză și consult.

La percheziție au fost ridicate și sechestrate peste 30 de seringi cu botox și filler, alte materiale și medicamente folosite la astfel de tratamente, precum și peste 2.000 de euro în numerar, sumă considerată profitul activității ilegale.

O parte dintre seringi ar fi fost expirate, iar anchetatorii au stabilit că tocmai astfel de produse au fost administrate celor două cliente identificate, care au fost îndrumate către un parcurs clinic pentru prevenirea unor posibile efecte secundare.


Verificările continuă pentru a stabili dacă au mai fost implicate și alte persoane și pentru a identifica și alte cliente care ar fi primit medicamente necorespunzătoare.

Carabinierii le cer celor care au făcut astfel de proceduri să contacteze secția operativă a Nucleului Operativ și Radiomobil al Companiei Carabinieri din Novara, pentru indicații privind pașii medicali necesari în vederea reducerii riscurilor pentru sănătate.


Citește mai departe

Diaspora

Momentul în care un șofer moldovean scapăTIR-ul de sub control pe o autostradă din Cehia. Camionagiul riscă pedeapsa cu închisoarea

Un șofer moldovean de 47 de ani a provocat scene periculoase pe autostrada cehă D1, după ce a condus haotic un camion înmatriculat în Polonia.

Publicat

Imaginile surprinse de camerele de monitorizare arată cum autotrenul lovește parapeții din dreapta, virează brusc spre stânga și face ca semiremorca să derapeze violent, la un pas de a lovi un alt automobil. Incidentul s-a produs pe 11 noiembrie, în jurul orei 12:00, la kilometrul 70 al autostrăzii, între Praga și Brno.

La aproximativ 50 km de locul incidentului, poliția a reușit să oprească camionul. Șoferul moldovean, vizibil în stare avansată de ebrietate, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 1,29 la mie alcool în sânge – o valoare extrem de gravă în condițiile în care legislația cehă impune toleranță zero pentru alcool la volan. Mai mult, bărbatul a refuzat să coopereze cu oamenii legii și nu a permis recoltarea probelor biologice.


Prin urmare, polițiștii i-au interzis continuarea deplasării, i-au confiscat permisul de conducere și au inițiat un dosar penal. Potrivit presei locale, șoferul a fost informat că va fi judecat de o instanță cehă, iar pentru alcoolemie peste 1,0 g/l riscă până la 12 luni de închisoare, pe lângă amenzi consistente și interdicția de a conduce.

Autoritățile cehe reamintesc că toleranța zero la alcool în trafic este strict aplicată, iar șoferii profesioniști prinși băuți la volan pot ajunge rapid după gratii.


Citește mai departe

Diaspora

Un tânăr moldovean de 22 de ani a murit într-un grav accident în Italia

Un tânăr de 22 de ani originar din Republica Moldova, dar stabilit în Italia, și-a pierdut viața într-un accident teribil în zona localității Pieve al Toppo, la câțiva kilometri de Arezzo, regiunea Toscana.

Publicat

Tragedia a avut loc în data de 16 noiembrie, la ora 16:42, scrie presa italiană.

Tânărul, aflat la volan, se deplasa spre Arezzo când a pierdut controlul mașinii și s-a izbit violent de doi pini de pe marginea drumului. Impactul a fost fatal, iar victima a murit pe loc.


La fața locului au intervenit echipaje medicale de la 118, o ambulanță a Crucii Albe, pompierii și poliția municipală.

Din păcate, medicii nu au mai putut salva viața tânărului. Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului San Donato din Arezzo.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii