Moldova
A scos-o din buletin, dar nu și din inimă. Un bărbat vandalizează mașina soției sale, cu care au divorțat acum un an.
A scos-o din buletin, dar nu și din inimă. Un bărbat de 34 de ani din raionul Slobozia nu o poate uita pe fosta lui soție nici după divorț.

Potrivit milițienilor din regiune, cei doi ar fi divorțat încă în august, 2018. De atunci, femeia, de 30 de ani nu-l lasă pe bărbat să-și viziteze fiica, în vârstă de cinci ani. Mai mult, acesta este obligat să achite lunar pensia alimentară pentru copil.
Pentru a se răzbuna pe fosta lui soție, acesta regulat îi vandalizează mașina, sau dă foc ușii de la casă. Un astfel de caz a avut loc și în data de 25 august. În jurul orei 03.00 dimineața, bărbatul ar fi dat foc ușii de la apartamentul fostei sale soții. Mai mult, acesta a pătruns în casă și a spart geamul de la antreu.
Peste două zile, în data de 27 august, acesta a incendiat, din nou, ușa de la intrarea în locuința femeii, dar și a spart parbrizul mașinii acesteia, care era parcată în curtea casei.
Prejudiciul material cauzat victimei depășește 10.500 de lei.
Femeia i s-a plâns fratelui ei, iar acesta s-a dus să stea de vorbă cu fostul său cumnat. Doar că bărbatul s-ar fi enervat și ar fi spart un far al mașinii fratelui femeii. Prin urmare, și bărbatul care -s-a dus să-i țină apărare surorii sale a suferit o pagubă materială de peste 2000 de lei.
Într-un final, familia atacată de fostul soț al femeii de 30 de ani s-a adresat milițienilor din regiune după ajutor. Cercetările pe caz continuă.
Moldova
ANSA avertizează: sezonul ciupercilor a început, iar odată cu acesta cresc și riscurile pentru sănătate.
A început sezonul ciupercilor, iar odată cu el crește semnificativ și riscul de intoxicațiilor. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să evite culesul individual și să nu cumpere ciuperci de la persoane neautorizate.

Pentru presă reprezentanții ANSA au precizat că există multe ciuperci toxice sau care seamănă foarte mult cu cele comestibile și că nici persoanele experimentate nu sunt ferite de greșeli.
Specialiștii atrag atenția că metodele tradiționale de verificare a comestibilității ciupercilor, precum testul cu lapte sau cu ceapă, nu mai sunt sigure.
De asemenea, aceștia recomandă să fie evitate ciupercile moi sau cu urme de viermi și, dacă sunt cumpărate din comerț, să fie păstrate în ambalajul original până la preparare.
Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, anul trecut au fost raportate circa 250 de cazuri de toxiinfecții cu ciuperci, afectând aproape 400 de persoane, dintre care 41 de copii. Autoritățile reamintesc că prevenția și atenția sunt esențiale pentru evitarea intoxicărilor.
Moldova
/VIDEO/ Contrabandă cu iz de tutun: Peste 50.000 de țigarete, depistate de oamenii legii pe malul Prutului.
Contrabandist cu iz de tutun. Un bărbat a fost reținut de polițiștii de frontieră chiar la locul faptei. Potrivit forțelor de ordine, în urma unor măsuri speciale de investigație întreprinse recent de polițiștii de frontieră, sub coordonarea Procuraturii Hîncești – Oficiul Leova, au dejucat o tentativă de contrabandă pe malul râului Prut la frontiera de stat cu România.

În cadrul operațiunii au fost depistate peste 50.000 de țigarete cu timbru de acciz al Republicii Moldova, în valoare estimativă de peste 100.000 de lei, două autoturisme, iar un conațional, suspectat de implicare în activitatea infracțională, a fost reținut.
Ulterior reținerii, toate probere depistaete și ridicate au fost plasate pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Leova. Acum, cercetările continuă sub toate aspectele legale pentru identificarea altor persoane implicate în schema de contrabandă cu produse de tutungerie și destructurarea rețelei infracționale.
De menționat că persoana reținută beneficiază de prezumția de nevinovăție, iar acțiunile de urmărire penală continuă în vederea documentării complete a cazului și identificării altor persoane implicate.
În speță, Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să contribuie activ la menținerea securității statului, semnalând orice activitate suspectă observată în zona de frontieră.
Moldova
A murit în chinuri groaznice: O femeie a decedat, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de propiul soț.
O femeie de 41 de ani din satul Tîrnova, raionul Dondușeni, și-a pierdut viața în chinuri groaznice, după ce ar fi fost bătută cu bestialitate de soțul ei. Cazul tragic s-a produs în seara zilei de 22 septembrie, în jurul orei 21:00.

Victima a fost găsită pe o stradă din localitate, în stare de inconștiență. Potrivit poliției, femeia ar fi fost maltratată de soțul său, un bărbat de 47 de ani. Ea a fost transportată de urgență la Spitalul Raional Dondușeni, însă medicii nu i-au mai putut salva viața. În urma traumelor suferite, femeia a decedat la scurt timp.
Pe caz a fost inițiată o cauză penală pentru violență în familie soldată cu deces. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele acestei tragedii.