Ediție TV
/VIDEO/ Cinci moldoveni, sclavi în Polonia
Cinci moldoveni au fost duși să muncească în Polonia, aproape gratuit. În loc de 2.400 de euro promiși, aceștia ar fi primit numai 150 de euro. După trei luni de investigații, forțele de ordine au stabilit că o persoană, neidentificată deocamdată, pe nume ”Nicolae”, se dădea drept reprezentantul unei companii de la noi, care angajează moldoveni peste hotare.
Acesta, împreună cu alți complici, la fel, neidentificați, i-ar fi convins pe cinci moldoveni, cu vârstele cuprinse între 25 și 40 de ani, să plece la muncă în Polonia. Acolo, moldovenii ar fi fost angajați la un abator de prelucrare a cărnii. Așa-numitul ”Nicolae”, avea rolul de intermediar. El era cel care lua salariile de la angajatorii polonezi și trebuia să transmită banii moldovenilor. Doar că acesta nu le dădea banii. În loc de 800 de euro promiși pe lună, moldovenii s-ar fi ales numai cu 150 de euro pentru trei luni de lucru.
Oamenii legii au stabilit că firma, din numele căreia se prezenta Nicolae, are mai multe oficii în toată țara, iar reprezentanții acestora racolează persoane pe care le trimit la muncă peste hotare. Prin urmare, în data de 16 august, 10 filiale ale acestei întreprinderi din Briceni, Edineț, Dondușeni, Râșcani, Bălți, Soroca, Ungheni, Cahul, Comrat și oficiul central din Chișinău, au fost percheziționate. În urma descinderilor, polițiștii au ridicat calculatoare, telefoane mobile, contracte de angajare în Polonia, dar și contracte de colaborare a agenției private cu alți parteneri, atât de la noi, cât și din străinătate. Poliția a pornit o cauză penală pentru trafic de ființe umane, iar acum încearcă să dea de urmele suspecților. Cei care vor fi găsiți vinovați riscă până la 15 ani de pușcărie.
Totodată, întreprinderea riscă să fie amendată cu 350 de mii de lei, sau ar putea fi desființată.
Ediție TV
Weekend marcat de tragedii: Doi moldoveni au decedat în România
Weekend marcat de tragedii. Doi moldoveni și-au găsit sfârșitul în România, în circumstanțe șocante.
În primul caz, un tânăr de 28 de ani, care deține cetățenie dublă, a fost găsit spânzurat în zona Podu Roș, din Iași. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost observat de către un trecător, care a sunat imediat la poliție. La scurt timp, toate echipele de intervenție s-au îndreptat la fața locului și au descoperit sub pod cadavrul tânărului. Oamenii legii au emis ordonanța de efectuare a necropsiei medico-legale, care va stabili cauza exactă a decesului tânărului.
În același timp, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările continuă.
Tot în weekendul trecut, un șofer moldovean a murit într-un accident groaznic, după ce autocisterna încărcată cu etanol pe care o conducea s-a răsturnat și s-a izbit violent de un stâlp. Accidentul a avut loc în Mărășești, județul Vrancea, iar circulația în zonă a fost blocată timp de mai multe ore. Autocisterna, înregistrată în Republica Moldova, transporta etanol când s-a răsturnat pe carosabil.
Echipajele de urgență au intervenit imediat și l-au descarcerat pe șofer dintre fiarele contorsionate ale cabinei. Din nefericire, medicii sosiți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestuia.
Totodată, la locul tragediei au intervenit și patru echipaje de salvatori care spălat traseul de combustibilul care s-a revărsat în urma impactului.
Circumstanțele tragediei urmează a fi stabilite.
Ediție TV
Au exploata o femeie cu dizabilități timp de 16 ani: Un bunic, un fiu și un nepot reținuți de polițiștii moldoveni și români
A fost exploatată timp de 16 ani. Polițiștii moldoveni, cu suportul colegilor din România au demascat activitatea a trei bărbați din Nisporeni, bunic, tată și nepot, care au impus începând cu anul 2008 și până în prezent, o femeie cu dizabilități să cerșească în diverse țări.
Victima are 43 de ani, și așa cum avea doi copii de crescut, situația materială fiind extremă, bunicul, care are acum 63 de ani, a convins-o să meargă la cerșit în afara Moldovei. De-la lungul anilor, schema a fost preluată de feciorul acestuia, de 42 de ani, iar ulterior – de nepot în vârstă de 21 de ani.
Primul reținut a fost feciorul pe teritoriul județului Suceava din România. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. Ulterior, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni.
Cercetările arată că în toți acești ani victima a fost exploatată în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia.
Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu o pancartă pe care scria: „Oameni buni, ajutați-mă să adun bani pentru protezarea picioarelor.”
Ca să evite investigații pentru trafic de persoane, un membru de familie al bănuiților s-a căsătorit fictiv cu victima. Investigațiile continuă.
Ediție TV
„Dreptate pentru Ana-Maria”. Zeci de oameni au ieșit în PMAN cerând autorităților să înăsprească pedepsele pentru violența asupra femeilor
Zeci de oameni au ieșit în Piața Marii Adunări Naționale, cerând autorităților să facă dreptate în cazul tinerei de 19 ani, găsită moartă la Telenești, la opt zile după ce a urcat într-o mașină de ocazie în orașul Orhei.
Organizatorii acțiunii stradale spun că în acest fel fac apel către instituțiile statului și cer politici eficiente pentru ca oamenii să se simtă în siguranță.
Pe lângă activiști și cetățeni simpli au venit la manifestație. Oamenii spun că trăiesc un sentiment profund de tristețe și frică.
Între timp, oamenii legii continuă investigațiile. Potrivit poliției, Ana-Maria încă era în viață atunci când a fost scoasă din casa suspectului și urcată în portbagajul mașinii. O cauză preliminară a decesului tinerei ar fi o lovitură puternică la cap. La moment, anchetatorii au dispus efectuarea a zeci de expertize pentru a elucida cazul.
Victima, în vârstă de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat pe 12 aprilie într-o mașină de ocazie la Orhei, după care a dispărut. După opt zile de căutări în care au fost implicați sute de polițiști și voluntari, trupul neînsuflețit a fost găsit într-o pădure, la 21 de kilometri de casa suspectului, în satul Chițcanii Vechi, raionul Telenești.
Șoferul mașinii în care a urcat fata, este deocamdată singurul suspect în acest caz.
Acesta este fost polițist și fost angajat al Administrației Penitenciarelor și a fost reținut la patru zile distanță din ziua dispariției fetei. Bărbatul are statut de învinuit și e plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în penitenciar. Acesta nu colaborează cu anchetatorii.
Codul Penal prevede pentru o asemenea infracțiune pușcărie de la 15 până la 20 de ani sau detenție pe viață.
Pe 23 aprilie, Ana-Maria a fost petrecută pe ultimul drum.
-
Moldova5 zile în urmă
Minorele care acum 7 luni au ucis cu bestialitate o bătrână din Telenești, condamnate. Motivul pentru care au săvârșit crima
-
Moldova5 zile în urmă
Accident de coșmar, la Hîncești: O șoferiță de 19 ani scoasă decedată dintre fiarele contorsionate ale mașinii
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedia de la Grigoriopol: Mama și cei 5 copii ai săi, morți într-un incendiu, petrecuți pe ultimul drum
-
Moldova6 zile în urmă
Caz șocant, la Nisporeni. O bucată de metal a sărit de la un autocamion și a spart nasul unui șofer
-
Moldova3 zile în urmă
Ar fi comandat asasinarea fostului soț. O femeie din Cahul oferea 20.000 de euro ca bărbatul cărui îi jurase cândva iubire „să nu mai fie”
-
Moldova3 zile în urmă
Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină
-
Moldova3 zile în urmă
Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență
-
Moldova3 zile în urmă
Tragedie de neimaginat în capitală: Un copil de 8 ani s-a împușcat din arma tatălui său