Rețele de socializare

Moldova

Un moldovean ar fi încercat să ajungă ilegal în Slovacia, dar a fost prins de polițiștii de frontieră din Ucraina

Un moldovean, care ar fi încercat să ajungă ilegal în Slovacia, a fost prins de polițiștii de frontieră din Ucraina, în apropierea punctului de trecere Ujgorod.

Publicat

Acesta a fost reținut în timp ce încerca să sară gardul dintre state.

Interogat, moldoveanul, în vârstă de 33 de ani, ar fi declarat că voia să se ducă la lucru în Slovacia, însă nu ar fi reușit să obțină o viză Schengen pentru intrarea legală în țările UE.

Acum, moldoveanul este reținut la inspectoratul poliției de frontieră din Ucraina. Acesta urmează să compară în fața magistraților din țara vecină pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei.

echipa.md


Moldova

/VIDEO/ Flăcări și panică, la Bălți. Un incendiu a izbucnit pe acoperișul unui centru comercial.

Fum, flăcări și panică în municipiul Bălți, după ce un incendiu a izbucnit pe acoperișul unui centru comercial din oraș. Cazul s-a produs în data de 30 aprilie, la un mall situat pe strada Academicianul Nicolae Fillipp, iar în imaginile surprinse de presa locală se poate vedea că mai mulți pompieri și salvatori au intervenit la fața locului.

Publicat

Contactată pentru o reacție, ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că flăcările au cuprins inițial o scară de pe acoperișul centrului comercial, apoi s-a răspândit pe perete. Din fericire, incendiul a fost observat rapid, astfel că nu a reușit să se extindă.
Pentru a stinge vâlvătaia, la fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Pe lângă aceștia, au fost mobilizați polițiștii, o echipă medicală, dar și Serviciul Intervenție Gaze.
Flăcările au fost localizate și lichidate cu repeziciune și nu au provocat victime sau daune materiale considerabile.
La moment, specialiștii investighează cazul pentru a stabili cauza exactă a izbucnirii incendiului.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față.

Incident revoltător, la Telenești. O echipă de asistență medicală urgentă a fost huiduită, iar felcerul s-a ales cu un pumn în față, chiar în timpul misiunii de serviciu. Totul s-a întâmplat în seara de 25 aprilie, în timp ce ambulanța intervenise pentru a acorda asistență medicală unei femei care se simțea. Momentul agresiunii au fost publicate de Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.

Publicat

Protagonistul scenei șocante este chiar stăpânul gospodăriei, care în acel moment era beat criță. Deși echipa medicală fusese solicitată pentru a acorda ajutor soției individului, acesta i-ar fi huiduit pe angajații medicali și i-ar fi impus să îi monitorizeze pulsul.
În cele din urmă, la fața locului a intervenit poliția. Urmează ca oamenii legii să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs cazul.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Un șofer beat, prins pe o stradă din Chișinău. Acesta a întrecut norma de nouă ori.

A întrecut orice limită, iar pentru asta ar putea plăti „o avere” și mai mult, ar putea petrece următorii trei ani după gratii. Este vorba despre un șofer de 46 de ani care a fost prins de polițiștii de patrulare conducând haotic pe strada Grigore Alexandrescu din Chișinău.

Publicat

Oamenii legii au stopat imediat vehiculul, iar după un scurt schimb de replici cu șoferul, și-au dat seama că acesta este sub influența alcoolului. Presupunerile agenților de patrulare au fost confirmate de rezultatele testului Drager, care a indicat o concentrație de 1,32 mg/l alcool în aerul expirat — o valoare ce depășește de aproape nouă ori limita legală admisă. Prin urmare, autoturismul bărbatului a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar pe numele său a fost inițiat un dosar penal.
Conform legii, bărbatul riscă amendă de la 75 000 la 125 000 de lei sau până la 3 ani de detenție, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.


Citește mai departe

topul săptămânii