Rețele de socializare

Moldova

Plafonul despăgubirilor în cazul constatării amiabile a accidentului este de 10 mii de lei

Cuantumul maxim de despăgubire în cazul aplicării procedurii de constatare amiabilă a accidentului va fi în mărime de zece mii de lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de către Comisia Națională a Pieței Financiare, transmite IPN.

Publicat

De asemenea, CNPF a stabilit forma și conținutul formularului „Constatare amiabilă de accident”, precum și normele aferente procedurilor de utilizare a formularului.

Procedura de constatare amiabilă a accidentului poate fi aplicată pentru toate accidentele rutiere survenite pe teritoriul Republicii Moldova, în urma cărora au rezultat numai daune materiale nesemnificative și în care au fost implicate doar două autovehicule.

Formularul conține două pagini autocopiative, cu desen de fon imprimat ofset, ambele având aceeași valoare juridică. Ambii conducători auto implicați în accident îl vor completa și semna. Ulterior, acesta va fi prezentat asigurătorului, nefiind necesară prezentarea șoferilor pentru documentarea accidentului la Poliție. Astfel, va fi exceptată și sancțiunea contravențională.


Procedura de constatare amiabilă a accidentelor minore, în cazul deținerii poliței de asigurare pentru răspundere civilă auto internă, urmează să devină posibilă din luna septembrie, la șase luni de la publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial. Pentru deținătorii certificatului de asigurare „Carte Verde”, procedura se va aplica după expirarea a 24 de luni, adică de la începutul anului viitor.

ipn.md


Moldova

Tragedie la o școală din Drochia: Directoarea, găsită fără suflare în sala de sport a instituției

Directoarea unei școli din raionul Drochia a fost găsită strangulată. Un angajat a depistat corpul neînsuflețit al femeii în sala de sport a instituției de învățământ.

Publicat

Oamenii legii au fost alertați pe 18 mai, în jurul orei 19:40. Informația a fost confirmată pentru Realitatea de către ofițerul de presă a Poliției locale, Svetlana Talpă.

„Pe suprafața corpului neînsuflețit al femeii nu au fost depistate alte careva semne de moarte violentă. Corpul acesteia a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului”, a precizat funcționara.

Pe caz a fost inițiat un proces penal. Oamenii legii stabilesc dacă există alte circumstanțe ale tragediei.



Citește mai departe

Moldova

Depășire cu final trist: O șoferiță a ieșit cu mașina pe contrasens, lovind în plin un pieton

Ar fi ieșit la o depășire periculoasă, peste linia continuă, iar în rezultat a lovit un pieton, care se deplasa pe marginea drumului.

Publicat

Accidentul rutier s-a întâmplat în dimineața zilei de 17 mai, pe o stradă din localitatea Goleni, raionul Edineț.

La volanul mașinii se afla o tânără de 28 de ani, originară din raionul Drochia. Aceasta nu ar fi ținut cont de situația rutieră și ar fi ieșit la o depășire, încălcând marcajul rutier. În timpul acestei manevre, șoferița nu ar fi ținut cont de gabaritele mașinii și ar fi lovit cu oglinda retrovizoare o femeie de 47 de ani, care mergea pe marginea drumului.

În urma loviturii puternice, pietonul a căzut doborât la pământ, iar la scurt timp a fost transportat la pământ pentru îngrijiri medicale.


În același timp, în imaginile surprinse la fața locului se poate vedea cum oglinda din partea stângă a mașinii a fost făcută țăndări.

Șoferița a fost supusă testului de alcoolemie, iar rezultatul a demonstrat că aceasta nu era băută în momentul producerii accidentului.

Oamenii legii investighează la moment toate circumstanțele în care s-a produs impactul.


Citește mai departe

Moldova

Caz șocant la Hîncești: Un bărbat de 41 de ani, bătut până la leșin de un grup de tineri la terasa unui local

Caz șocant în raionul Hîncești. Un bărbat a fost bătut crunt de un grup de persoane, la terasa unui local din satul Fîrlădeni.

Publicat

Atacatorii au plecat, lăsând victima fără cunoștință, după care ar fi revenit și și-au făcut necesitățile fiziologice peste acea persoană. Procurorii și polițiștii din Hîncești au reținut 3 suspecți, cu vârstele cuprinse între 21 și 30 de ani.

Potrivit oamenilor legii, totul s-a întâmplat încă la începutul lunii mai. Bănuiții, aflându-se la terasa localului cu pricina, și acționând coordonat, ar fi lovit victima, de 41 de ani, cu sticle goale de la băutură în cap, iar când bărbatul a căzut la pământ,  aceștia au continuat să-l bată cu pumnii și picioarele în regiunea capului, după care au părăsit locul faptei. La scurt timp, s-au întors la acea terasă, iar când au văzut că victima se află fără cunoștință, unul dintre făptuitori s-a apropiat și s-a urinat demonstrativ peste aceasta. Bărbatul agresat a fost dus la spital, în stare gravă. După mai multe căutări, forțele de ordine au identificat și reținut suspecții, după care au percheziționat domiciliile acestora. De la unul din ei au fost ridicate două arme, a căror proveniență urmează a fi stabilită.

În prezent, cei trei bănuiți sunt reținuți pentru 72 de ore, iar procurorii vor cere pentru ei arest preventiv. Dacă vor fi găsiți vinovați, atacatorii riscă până la 7 ani privare de libertate.



Citește mai departe

topul săptămânii