Rețele de socializare

Moldova

Șofer moldovean, fără drept de a conduce autovehicule în România, depistat la controlul de frontieră Luni, 12 August 2019

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la un cetățean din R. Moldova care a săvârșit o infracțiune la regimul juridic al circulației rutiere în zona de competență.

Publicat

La sfârşitul săptămânii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Folteşti, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe raza localității de frontieră Brăneşti, județul Galați, pentru control, un autoturism marca Jeep Grand Cherokee, condus de cetățeanul din R.Moldova Z.N., în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat faptul că bărbatul nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.


Moldova

S-a intoxicat cu monoxid de carbon: O minoră de 17 ani a fost transportată la spital, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în casă.

O minoră de 17 ani a ajuns la spital cu intoxicație cu monoxid de carbon, după ce fumul de la sobă s-a acumulat în locuință. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de 4 ianuarie, într-o gospodărie din satul Tocuz, raionul Căușeni.

Publicat

Potrivit informațiilor preliminare, fata a prezentat semne de intoxicație cu monoxid de carbon și a fost transportată de urgență la spitalul raional pentru investigații medicale. Medicii spun că, în prezent, starea acesteia este stabilă.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, specialiștii IGSU au stabilit că incidentul s-ar fi produs din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei și a canalelor de evacuare a fumului. Mai exact, tatăl minorei ar fi închis cahla sobei, fapt care a împiedicat evacuarea normală a fumului și a dus la acumularea monoxidului de carbon în interiorul locuinței.

Alte circumstanțe ale cazului urmează să fie stabilite de organele de resort.


În acest context, salvatorii și pompierii reamintesc cetățenilor importanța verificării periodice a sobelor de încălzit și a canalelor de evacuare a fumului. Totodată, aceștia avertizează că este strict interzisă blocarea sau închiderea sistemelor de evacuare a fumului, inclusiv a cahlei sobei, atunci când focul este aprins.

De asemenea, în încăperile încălzite cu sobe sau alte surse pe bază de combustibil solid se recomandă aerisirea regulată a încăperilor și instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon, pentru avertizare timpurie.


Citește mai departe

Moldova

Incendiu la o biserică din Drochia: Focul a cuprins o anexă a lăcașului, unde era amenajată cazangeria.

Un incendiu a izbucnit în dimineața de 4 ianuarie la o biserică din raionul Drochia. Focul a cuprins o anexă a lăcașului de cult, însă intervenția rapidă a pompierilor a salvat biserica de la distrugere.

Publicat

Alarma a fost dată la ora 06:40, când pompierii din nordul țării au fost solicitați să intervină la biserica „Sfânta Treime” din localitatea Sofia. La fața locului au ajuns patru echipaje de salvatori și pompieri, care au stabilit că incendiul a izbucnit într-o încăpere tehnică, unde era amenajată cazangeria, pe o suprafață de aproximativ 12 metri pătrați.

Flăcările au afectat mai multe bunuri materiale din interiorul anexei, însă datorită intervenției operative, focul a fost localizat și nu s-a extins spre biserica propriu-zisă. Incendiul a fost lichidat complet după aproape o oră, iar victime nu au fost raportate.

Potrivit specialiștilor IGSU, cauza probabilă a incendiului este nerespectarea regulilor antiincendiare la exploatarea cazanului care funcționa pe combustibil solid.


În ajunul Crăciunului pe stil vechi, pompierii fac apel către responsabilii lăcașelor de cult să respecte cu strictețe normele de securitate. Aceștia recomandă verificarea instalațiilor de încălzire, evitarea utilizării echipamentelor defecte, menținerea liberă a căilor de evacuare și verificarea surselor electrice după încheierea slujbelor.

Totodată, enoriașii sunt îndemnați să evite aglomerațiile și să păstreze o distanță sigură față de lumânări și candele, pentru a preveni producerea incendiilor. În situații de risc, cetățenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Potrivit datelor IGSU, în zilele de weekend pompierii și salvatorii au intervenit în circa 60 de situații de risc la nivel național.




Citește mai departe

Moldova

Incident șocant la Ceadîr-Lunga: Un bărbat ar fi tras cu arma în mașina în care se afla soția sa, cu care este în proces de divorț.

Groază pe un drum din sudul țării: un bărbat a fost reținut după ce ar fi tras cu arma în mașina în care se afla soția sa, cu care este în proces de divorț.

Publicat

Incidentul șocant a avut loc în seara zilei de 4 ianuarie, în orașul Ceadîr-Lunga. Potrivit poliției, femeia se afla împreună cu copilul și concubinul său într-o mașină pe drumul local Tomai-Ceadîr-Lunga când aceasta a fost ținta unei împușcături. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Principala persoană vizată de anchetă este soțul femeii, cu care aceasta se află în proces de divorț.

Arma suspectului a fost ridicată, iar bărbatul a fost reținut și este audiat de polițiști pentru clarificarea tuturor circumstanțelor acestui incident grav.


Citește mai departe

topul săptămânii