Rețele de socializare

Moldova

DETALII NOI despre crima din Edineț. Ce spune poliția și tatăl făptașului

Un conflict între doi prieteni s-a încheiat tragic în oraşul Edineţ. Un tânăr de 25 de ani a fost omorât de un amic de aceeaşi vârstă.

Publicat

Crima a fost comisă marţi noaptea la domiciliul suspectului. Potrivit poliţiei, victima, care era în stare de ebrietate a venit în vizită şi l-a îndemnat să iasă la plimbare.
Bănuitul a refuzat, aşa că cei doi s-au luat la ceartă, iar la un moment dat gazda a luat un cuţit şi şi-a înjunghiat prietenul.

“Victima a venit în ospeție la bănuit, după care între ei s-ar fi iscat un conflict, i-a aplicat câteva lovituri, a încercat să-l sugrume. La un moment dat, bănuitul a luat un cuțit și i-a aplicat câteva lovituri bărbatului. Victima a decedat până la sosirea ambulanței”, a declarat Eugenia Molceanov, ofițer de presă IP Edineț.

Tatăl făptașului a refuzat să vorbească în fața camerei de luat vederi, dar în discuție cu jurnaliștii a spus că cei doi erau buni prieteni și nu-și poate explica gestul fiului său.


“Patru ani au prietenit, se scriau. Băiatul meu a venit din Polonia. Era bucuros că se va întâlni cu Chiril, care a venit din Rusia. Erau ca frații, dar iată la ce s-a ajuns.”

Fosta profesoară a celor doi a avut cuvinte de laudă pentru victimă, dar nu şi pentru prietenul acestuia.

“Un băiat extraordinar, un băiat de profesor, educat, cu părinți și familie excelentă, cu bunei excelenți, cu rădăcini puternice. Un băiat după care plânge tot orașul.Prietenul său a venit la liceu mai târziu, s-a manifestat ca un băiat mai puțin străduitor. BAC-ul nu l-a susținut”, a zis Sofia Simionca, locuitoare a orașului Edineț.


Vecinii sunt șocţi de cele întâmplate.

“Eu am rămas șocată, la noi e tot timpul așa o liniște în mahalaua asta. E ceva.. cu atâta indiferență cum poți să ucizi așa, eu nu știu.”

“Nici nu m-am gândit la așa ceva, nu m-am gândit că poate să fie una ca asta. Pe părinți îi știu, ne întâlnim des la fântână. Foarte şocaţi suntem, chiar vizavi să se întâmple aşa ceva.”


Suspectul a fost reținut şi şi-a recunoscut vina. Pentru omor intenţionat el riscă până la 15 ani de închisoare.

publika.md


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii