Moldova
Ceartă cu final tragic la Edineț. Un tânăr a fost înjunghiat de către amicul său din copilărie
Ceartă cu final tragic. Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost înjunghiat de către amicul său din copilărie. Tragedia a avut loc noaptea trecută, în casa suspectului din Edineț. Victima venise din Federația Rusă și se afla în ospeție la bunica sa din Edineț.
Solicitată telefonic de Realitatea.md, Eugenia Molceanov, ofițera de presă a IP Edineț, ne-a declarat că apelul telefonic la nr 112 a fost înregistrat în jurul oeri 12: 40 noaptea.
„La fața locului a fost îndreptată grupa operativă care a depistat un bărbat însângerat zăcând pe podea. Oamenii legii au observat leziuni corporale în formă de tăieturi penetrante și laterale la antibrațul stîng și cutia toracică pe stînga”, ne-a spus ofițera de presă a IP Edineț.
Potrivit sursei, oamenii legii nu au putu obține declarații de la acesta, deoarece se afla în stare de șoc. La ascurt timp a sosit salvarea, care a preluat pacientul și l-a transportat la Spitalul orășănesc pentru acordarea ajutorului medical.
Ulterior, polițiștii au stabilit că proprietarul locuinței unde s-a produs tragedia, în vârstă de 24 de ani, locuia singur în casa părintească, în timp ce părinții se aflau la muncă în Chișinău. Acesta nu consumase băuturi alcoolice.
„Suspectul a comunicat că de o săptămînă de zile, prietenul din copilărie s-a întors din Federația Rusă, la bunica care locuiește în or. Edineț, însă pe parcursul la cîteva nopți a înoptat la el. De asemnea, din cele declarate s-a stabilit că, la 07.08.2019 la miezul nopții, în ospeție la el din nou a venit victima, care vizibil se afla în stare de ebrietate. Între aceștea s-a ivit un conflict din motiv că gazda nu a dorit să îl însoțească la plimabare în oraș
Intrînd în casă, proprietarul a fost urmat de camarad, care, prin surprindere i-a aplicat cîteva lovituri cu pumnii. Ulterior, aceștia s-au luat la bătaie. Barbatul care a venit in ospetie prevala asupra situației și îl sugruma pe stăpînul casei de gît. Ulterior, proprietarul a opus rezistență și a scăpat din mâinele amicului său, a luat de pe perete un cuțit ornamentat și i-a aplicat mai lovituri”, a mai declarat Eugenia Molceanov.
Observând că băiatul a căzut l-a podea plin de sânge, a contacta prin intermediul serviciuluii 112, ambulanța. Deoarece timp de 20 minute salvarea nu venise, acesta a plecat pe jos la sediul serviciului de Urgență, care este amplasat în vecinătate, unde a solicitat ajutorul medicilor, întorcându-se ulterior la domiciliu.
În jurul ori 02 noaptea, medicii de serviciu au fost constat decesul tânărului ca urmare a leziunilor primite. Pe acest caz a fost intentat un dosar penal pentru omor. Oamenii legii cercetează în continuare toate circumstanțele producerii tragediei.
Moldova
Spulberată pe zebră: O femeie, tamponată de un taxi în timp ce traversa strada regulamentar.
O femeie de 34 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovită de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni din sectorul Buiucani al capitalei.
Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 august, în jurul orei 20:05, pe strada Ion Creangă. Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, un automobil, condus de un bărbat, a tamponat femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar carosabilul.
Momentul accidentului a fost surprins de camera de bord a unui alt automobil parcat în apropiere. Din imagini se observă impactul dintre autoturism și pieton. Totodată, se poate vedea că automobilul implicat în accident activa în regim de taxi.
Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de oamenii legii.
Pe rețelele de socializare au apărut și imagini filmate imediat după accident. În acestea, femeia este surprinsă întinsă pe carosabil, în timp ce martorii îi acordă ajutor și așteaptă intervenția echipajului medical.
În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru investigații medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier.
Moldova
Drochia: 150 de baloți de paie au fost mistuiți de un incendiu provocat, cel mai probabil, de descărcările electrice.
Furtuna care s-a abătut pe 6 august asupra mai multor raioane ale țării s-a lăsat nu doar cu arbori doborâți și acoperișuri smulse de vânt, ci și cu incendii provocate, cel mai probabil, de descărcările electrice. Un astfel de caz a fost înregistrat în satul Șuri, raionul Drochia, unde aproximativ 150 de baloți de paie au fost cuprinși de flăcări.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:53. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care a reușit să localizeze incendiul la ora 16:56 și să lichideze complet focarul la ora 19:23.
Potrivit informațiilor publicate de reprezentanții comunității locale, incendiul ar fi izbucnit chiar înainte de ploaie și ar fi fost provocat de un fulger. Cauza exactă urmează însă să fie stabilită de specialiști.
Conform unui post de televiziune local, până la sosirea pompierilor, localnicii s-au mobilizat și au încercat să împiedice extinderea flăcărilor, alertând autoritățile și supraveghind zona. Ulterior, mai mulți săteni au participat la intervenție, punând la dispoziția salvatorilor tehnică agricolă și transportând apă pentru stingerea incendiului.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar reprezentanții comunității au mulțumit atât pompierilor din Drochia, cât și localnicilor care au intervenit prompt și au contribuit la limitarea pagubelor.


Moldova
/VIDEO/ O barcă și doi metri steri de salcie: Un bărbat, amendat după ce a fost prins cu lemn tăiat ilegal în zona de frontieră, la Manta.
Tăierile ilegale de arbori continuă să fie depistate inclusiv în zona de frontieră. Un nou caz a fost documentat de un echipaj mixt format din carabinieri și angajați ai Poliției de Frontieră, în apropierea localității Manta, raionul Cahul, în timpul unei misiuni comune de patrulare și supraveghere.
Oamenii legii au intervenit după ce au observat activități suspecte în apropierea lacului Manta, iar verificările au scos la iveală o cantitate importantă de masă lemnoasă tăiată ilegal.
La fața locului au fost identificați aproximativ doi metri steri de lemn de salcie tăiat, iar oamenii legii au constatat că masa lemnoasă era transportată pe apă cu ajutorul unor bărci din lemn, metodă folosită, cel mai probabil, pentru a evita depistarea.
În timpul cercetărilor, în apropierea lemnului tăiat a fost identificat un bărbat în vârstă de 59 de ani, care nu avea asupra sa acte de identitate. Acesta urmează să fie verificat, iar autoritățile încearcă să stabilească dacă este implicat în tăierea și transportarea ilegală a arborilor.
Materialele acumulate au fost transmise organelor competente pentru documentarea cazului, iar toate circumstanțele urmează să fie stabilite în cadrul anchetei. Dacă vor fi constatate încălcări ale legislației, persoanele responsabile vor fi trase la răspundere conform prevederilor legale.
-
Moldova6 zile în urmăAccident mortal la Orhei: Două persoane au murit după un impact frontal între o mașină și un autocar plin cu pasageri.
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal în Chișinău: Un motociclist de 25 de ani, ucis într-un impact în lanț.
-
Moldova6 zile în urmă„Vestul sălbatic” la Chișinău: Trei bătăi în doar două zile, cu pumni, picioare și oameni răniți.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ A murit salvând doi copii: Un moldovean s-a înecat într-un râu din Italia.
-
Moldova6 zile în urmăȚara arde la propriu: zeci de hectare de vegetație au fost mistuite de flăcări în mai multe raioane.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ De la piață, direct în izolator. Un bărbat a fost reținut după ce a scos un pistol și a amenințat o femeie în plină zi, într-o piață din Strășeni.
-
Moldova3 zile în urmăMoldovean decedat în Polonia: Bărbatul și-a pierdut viața într-un grav accident de circulație.
-
Moldova5 zile în urmăFost polițist, trimis în judecată: A întocmit un proces-verbal pe numele Ludmilei Vartic, după decesul acesteia.
