Moldova
/VIDEO/ Vizitatorii unei cafenele bătuți de trei indivizi cu cagule pe cap
Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Râșcani din cadrul Direcției de Poliție a mun. Chișinău, a fost alertat prin intermediul serviciului unic 112 în noaptea de 14 iulie, precum că la terasa unui local din or. Cricova, trei tineri agresează vizitatorii și angajații localului.
Imediat la fața locului s-a deplasat un echipaj a Batalionului de patrulare și reacționare operativă din cadrul Direcției de Poliție și grupa operativă a Inspectoratului Râșcani, pentru stabilirea circumstanțelor. La locul faptei vizitatorii localului cât și angajații localului au comunicat forțelor de ordine că trei indivizi, dintre care unul cu mască pe față, fiind în stare de ebrietate i-au agresat. În urma altercațiilor, la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, a fost transportat un angajat și doua persoane care se aflau în localul dat. Acțiunile indivizilor au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în local, care au fost ridicate și examinate de polițiști.
Astfel, în urma măsurilor speciale de investigație întreprinse de forțele de ordine indivizii au fost reținuți și conduși la inspectorat pentru audieri. Aceștia s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 24 ani și 31 ani, locuitori ai or. Cricova. În cadrul acțiunilor procesual penale suspecții și-au recunoscut vinovăția. Totodată a fost depistată și masca cu care indivizii au comis infracțiunea.
În acest context a fost inițiată o cauză penală, pentru fapta prevăzută de articolului 287 Cod Penal „Huliganism”, care conform legislației se pedepsește cu închisoare pe un termen de la 3 la 7 ani.
Moldova
/VIDEO/ Încălcările în trafic, filmate de sus: Polițiștii au surprins, cu ajutorul dronelor, zeci de abateri în mai puțin de două ore.
Poliția Națională a intensificat controalele în trafic, șoferii fiind supravegheați… din aer. Inspectorii de patrulare au ridicat de la sol 16 drone pentru a monitoriza conducătorii auto care încalcă regulile de circulație. Dispozitivele au fost ridicate simultan în cinci locații din Chișinău, dar și în mai multe orașe din țară, printre care Bălți, Edineț, Orhei, Soroca, Criuleni și Hâncești.

Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În doar o oră și jumătate, peste 360 de conducători auto au fost documentați pentru diverse abateri. Cei mai mulți – 262 la număr – au ignorat marcajul rutier. Alți 58 au fost trași la răspundere pentru încălcări anterioare surprinse de camerele din trafic, precum depășirea limitei de viteză, lipsa centurii de siguranță sau utilizarea telefonului la volan. Restul au fost amendați pentru circulația pe banda destinată transportului public ori pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere.
Poliția anunță că astfel de operațiuni vor continua și în perioada următoare, scopul fiind creșterea siguranței rutiere și prevenirea accidentelor.
Datele statistice arată că pericolul este unul real: doar în primele șapte luni ale anului curent s-au produs 1.200 de accidente pe drumurile din Republica Moldova. În urma acestora, 102 persoane și-au pierdut viața, iar peste 1.400 au fost rănite.
Moldova
Și-a văzut moartea cu ochii: Un bărbat a căzut într-o fântână, la Căușeni. A fost extras de salvatori.
Momente de panică în localitatea Constantinovca, raionul Căușeni. Un localnic de 38 de ani a fost la un pas de tragedie, după ce a căzut într-o fântână adâncă. Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 20 august, în apropierea unei gospodării din sat.

Apelul la Serviciul 112 a fost făcut la ora 19:53, iar la fața locului a ajuns în scurt timp o echipă de pompieri și salvatori din cadrul IGSU. Când au coborât, aceștia au constatat că victima se afla la o adâncime de aproximativ opt metri.
Bărbatul a fost extras în siguranță la suprafață cu ajutorul echipamentului specializat. Ulterior, el a fost predat medicilor de pe ambulanță și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite.
Potrivit datelor statistice, de la începutul anului curent, salvatorii au intervenit în opt cazuri de extragere a persoanelor căzute în fântâni.
Moldova
Accident la intrarea în Cricova: Un motociclist a avut nevoie de îngrijiri medicale
Un motociclist a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost implicat într-un accident rutier la intrarea în orașul Cricova, municipiul Chișinău.

Accidentul s-a produs în seara de 20 august, în jurul orei 21:40. Potrivit informațiilor preliminare, șoferul unui automobil, în vârstă de 44 de ani, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă de un bărbat de 43 de ani. Impactul s-a produs în circumstanțe care urmează să fie stabilite de oamenii legii.
La fața locului au intervenit polițiștii și echipajul medical de urgență. Motociclistului i-au fost acordate îngrijiri de specialitate pe loc. Șoferul automobilului nu a avut nevoie de asistență medicală.
Oamenii legii au inițiat cercetările pentru a stabili cum s-a produs coliziunea și cine se face vinovat de producerea acesteia.
-
Moldovao zi în urmă
Momentul accidentului teribil de la Strășeni, în care a murit violonista de 24 de ani, surprins de camere. Șoferul microbuzului – plasat în arest preventiv
-
Moldova4 ore în urmă
Clipa dinaintea dezastrului. Imagini filmate din microbuzul implicat în accidentul fatal de la Strășeni
-
Moldova6 zile în urmă
Accident grav în raionul Orhei: Un tânăr se zbate între viață și moarte. Alte trei persoane, la fel, au fost rănite.
-
Moldova3 zile în urmă
/VIDEO/ Deposedată de 100 de mii de lei: O femeie a căzut în plasa escrocilor, după ce i-au fost promise câștiguri fabuloase, în mediul online.
-
Moldova2 zile în urmă
Alcoolul la scăldat a mai făcut o victimă: Un tânăr a murit în timpul scăldatului într-un iaz din orașul Sîngerei.
-
Moldova3 zile în urmă
Nu avea lumini și vestă reflectorizantă: Un conducător de tricicletă a murit, fiind tamponat din spate de un camion.
-
Moldova6 zile în urmă
Accidentele se țin lanț: Un minor a fost rănit în urma unui carambol cu trei mașini, la Orhei.
-
Moldova2 zile în urmă
A trăit clipe de groază: O minoră a fost izbită în plin de un motociclist fără permis de conducere.