Moldova
Prima sentință în dosarul Braguță. Un polițist și un deținut au fost condamnați la 4 și 5 ani de pușcărie
Un gardian de la Izolatorul de detenție preventivă din Chișinău și un deținut au fost condamnați cu executare, vineri, în dosarul morții lui Andrei Braguța. Alți trei foști deținuți și un gardian au fost condamnați cu suspendare, iar un gardian a fost achitat. Sentința a fost pronunțată de către Judecătoria Chișinău, după aproape cinci ore de deliberări.
Șeful de tură la Izolatorul de detenție preventivă, Igor Orbu, a fost condamnat la 4 ani cu executare, subalternul său, Aurel Șapteboi, a fost condamnat la 4 ani cu suspendare, iar gardianul Aurel Isachi a fost achitat.
Dumitru Tabureanu, care ispășește în prezent o pedeapsă de 8 ani de închisoare, a fost condamnat la 5 ani cu executare, iar Adrian Gogu, Boris Bolocan și Stanslav Mircea, care au stat în aceeași celulă cu Braguță, au prmit pedepse de 5 ani de închisoare cu suspendarea executării.
Instanța i-a găsit pe cei 6 condamnați vinovați de cauzarea leziunilor corporale medii, dar i-a achitat pentru tortură și tratamente inumane.
Amintim că procurorii au cerut între 8 și 9 ani de închisoare pentru polițiștii din izolatorul de detenție și între 9 și 13 ani pentru codeținuți. Procurorul pe caz a declarat că va decide dacă va ataca sentința după ce va primi decizia motivată.
Avocatul PromoLex, Vadim Vieru, care susține cauza părinților lui Andrei Brăguță, a declarat că sentința reprezintă o mică victorie, însă o va ataca în instanța ierarhic superioară. ”Nu putem spune că nu s-a făcut justiție, mai ales că a fost condamnat cu executare un polițist. Da faptul că toți au fost achitați pentru tortură reprezintă temei pentru a ataca sentința”, a precizat apărătorul.
Andrei Brăguță, în vârstă de 31 ani, a decedat în condiții suspecte în penitenciar la 26 august, 2017, la mai puțin de două săptămâni după ce a fost reținut pentru depășirea limitei de viteză. Actul de expertiză medico-legală constată că victima a decedat la Penitenciarul spital din Pruncul din cauza unei pneumonii purulente, de care s-ar fi îmbolnăvit în detenţie. Mai multe secvențe video, dar și fotografii în care se văd echimoze pe corpul tânărului, arată că el a fost supus unor violențe în timp ce s-a aflat în custodia instituțiilor statului.
Actualmente pe rol se află încă două dosare penale în cazul morții lui Brăguță. Un dosae, în care 13 polițiști sunt învinuiți de moartea lui Brăguță, se află pe rol la Judecătoria Chișinău. Vadim Vieru spune că examinarea dosarului decurge anevoios din cauza numărului mare de participanți.
Într-un alt dosar sunt învinuiți doi medici de la Penitenciarul nr.16. Lor li se incriminează că nu i-au acordat lui Brăguță asistență medicală calificată. Medicii au stabilit o diagnoză greșită tânărului torturat și l-au ținut în condiții inumane, din care cauză nu a fost tratată pneumonia, ceea ce i-ar fi provocat decesul.
Iurie Obadă, Judecătorul care a sancționat arestul tânărului cu dizabilități psihice a fost demis din sistemul judecătoresc. La fel, și procurorul Ivan Filimon, care a instrumentat dosarul pornit pe numele lui Andrei Brăguță a fost eliberat din funcție. De asemenea, trei angajaţi ai sistemului penitenciar au fost sancţionaţi disciplinar în urma unei anchete de serviciu pornite după decesul tânărului Andrei Brăguţă. Şeful adjunct al Penitenciarului nr.16 de la Pruncul și șeful Serviciului medical al Penitenciarului nr.13 din Chișinău au fost concediaţi, în timp ce adjunctul ultimului a fost mustrat.
Moldova
Un bărbat a fost rănit într-un incendiu izbucnit într-o parcare din Chișinău
Un incendiu s-a produs în dimineața zilei de 15 decembrie, într-o parcare individuală de pe strada Ginta Latină din municipiul Chișinău. Potrivit informațiilor, focul a cuprins o construcție auxiliară de aproximativ 20 de metri pătrați, unde ardeau bunuri materiale.
La fața locului au intervenit două echipaje de salvatori și pompieri, care au localizat incendiul în scurt timp și l-au lichidat complet. În urma incidentului, proprietarul construcției, un bărbat de 69 de ani, a suferit arsuri de gradul II și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2025 în Republica Moldova au fost înregistrate 1590 de incendii, în urma cărora 97 de persoane și-au pierdut viața. În ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 31 de situații de risc.
Moldova
Focuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale
Un incident grav a avut loc astăzi în zona Căpriana, unde un inspector al Gărzii Naționale de Mediu susține că un coleg de-al său a fost atacat cu arma în timpul unei misiuni de control.
Echipa se afla în teren pentru a documenta noi cazuri de tăieri ilegale de arbori, într-o zonă cunoscută pentru exploatări forestiere ilegale.
Potrivit instituției, inspectorii au depistat mai multe cioate scoase din pământ și depozitate temporar, semn că lemnul urma să fie transportat ilegal din pădure. În acest context, ar fi avut loc atacul armat, fapt care ridică semne serioase de întrebare privind siguranța angajaților statului în timpul controalelor de mediu.
Cazul urmează să fie investigat de autoritățile competente.
Moldova
Accident grav pe traseul R3, la Bardar: două persoane, rănite
Un accident rutier grav s-a produs în seara de 15 decembrie, pe traseul R3, în zona localității Bardar, raionul Ialoveni.
Potrivit poliției, un șofer de 20 de ani, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, nu a adaptat viteza, a frânat brusc, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.
Autovehiculul s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen, condus de un bărbat de 31 de ani, după care a lovit și un alt Mercedes.
În urma impactului, șoferul Volkswagenului și pasagerul său, în vârstă de 27 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.
-
Moldova4 zile în urmăBărbat ucis cu o țeavă, la Ungheni. Suspectul, în vârstă de 34 de ani, găsit mort în podul casei
-
Moldova7 zile în urmăDoi moldoveni, reținuți la frontiera română. Unul era căutat pentru tentativă de omor, altul – pentru abuzarea unui minor
-
Moldova4 zile în urmăAccident mortal la Florești. O femeie a murit pe loc, iar soțul ei s-a stins pe patul de spital
-
Moldova6 zile în urmăAccident grav, la Fundul Galbenei: Un camion s-a răsturnat, iar șoferul a fost transportat la spital.
-
Moldova4 zile în urmăGoană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova
-
Moldovao zi în urmăJaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați
-
Moldova6 zile în urmăTată, fiu, concubina și un apropiat de familie și-au transformat casa într-un „business” cu droguri pe Telegram
-
Moldova5 zile în urmăVin moldovenesc vândut ca „armenesc și georgian”, exportat în SUA. Patru companii și șase persoane – trimise în judecată
