Moldova
/VIDEO/ Detalii despre accidentul de la Comrat cu implicara unei maşini de poliţie. Unde a dispărut camera de la bordul motocicletei
Acţiunile oamenilor legii în urma accidentului rutier în care a fost implicat un echipaj de poliţie şi care s-a soldat cu moartea unui motociclist, a lăsat mai multe semne de întrebare decât răspunsuri. Unul dintre martori povesteşte că poliţiştii au preferat să telefoneze în loc să acorde primul ajutor medical, iar de pe motocicleta tânărului decedat ar fi dispărut camera de bord.
Nicolae Delean spune că atât el, cât şi fratele său s-au născut pentru a doua oară, ei fiind cei doi motociclişti din patru care nu au avut de suferit. Totodată, tânărul se arată șocat de indiferenţa poliţiei.
„Fapt ce m-a uimit grav, a fost atitudinea polițiștilor, care după protocol, din câte știu, se acordă primul ajutor răniților. Niciunul din polițiști, ambii au stat cu telefonul la ureche. Niciunul nu s-a apropiat de băiat”, a spus motociclistul, Nicolae Delean.
Nicolae spune că oamenii legii au conştientizat gravitatea situaţiei abia după ce au fost anunţaţi că unul dintre cei doi tineri traumaţi a decedat la spital.
„Ba chiar acesta care a fost la volan, era chiar o luare de râs de la bun început. Nu realiza ceea ce s-a întâmplat, până nu a auzit, că s-a transmis de la spital, că băiatul e decedat. Tocmai atunci a început să-și piardă cunoștința. Eu nu știu ce acte erau ori teatrale, ori ceva de genul”, a spus motociclistul, Nicolae Delean.
Sora motociclistului care și-a pierdut viața ne-a povestit că a aflat despre decesul fratelui de la polițiștii din Comrat. Potrivit ei, tânărul conducea de mai mult timp motocicleta și avea tot echipamentul necesar. Femeia presupune că poliţia are ceva de ascuns.
„El avea și cameră la bordul motocicletei, dar unde e camera nu știu. Asta tot e un semn de întrebare. De pe camera aia tot se poate de dovedit multe”, a spus sora motociclistului decedat, Aliona Tornea.
Duminică seară patru motociclişti din Slobozia Mare, raionul Cahul, au pornit spre Comrat. Lui Nicolae Lupaşcu nu-i vine să creadă că a rămas în viaţă. El spune că mergeau toţi în coloană şi cum el era primul, a observat o maşină care venea pe constrasens, dar mai târziu a înţeles că este vorba despre un automobil al poliţiei.
„Trecea o maşină pe contrasens, nu era niciun girofar aprins. În ultimul moment au pornit girofarul şi a tras volanul în faţa noastră, poliţia. Ne-au tăiat calea noastră de deplasare şi am frânat brusc, am încercat să evit, dar a fost prea târziu”, a spus victima, Nicolae Lupaşcu.
Deşi accidentul s-a produs duminică, aproape de miezul nopţii, autorităţile au emis un comunicat de presă abia peste 12 ore.
Poliţia confirmă că un echipaj al instituţiei se deplasa pe traseul Chirsova-Comrat, doar că autoturismul ar fi fost parţial pe banda de pe contrasens. Deocamdată, nu este clar la ce misiune se deplasa echipajul de poliţie.
Testul de alcoolemie a arătat că niciunul dintre cei patru motociclişti nu era în stare de ebrietate. În acest caz a fost inițiată urmărirea penală, iar Procuratura din Comrat urmează să investigheze toate circumstanțele producerii accidentului. Poliţistul implicat în incident este cercetat în stare de libertate.
Moldova
/AUDIO/ 23 de milioane de lei, prejudiciu la stat: Doi funcționari, reținuți pentru mită. Ar fi eliberat peste 100 de numere neutre.
O schemă de corupție care ar fi permis înmatricularea ilegală a automobilelor cu numere neutre a fost destructurată de CNA și Procuratura Anticorupție. În acest dosar sunt vizate mai multe persoane, iar un funcționar al Agenției Servicii Publice și un funcționar al Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore.
Potrivit anchetatorilor, mai mulți angajați ai ASP, inclusiv un șef al Secției înmatriculare a vehiculelor din municipiul Tiraspol, ar fi acționat împreună cu un angajat al Postului Vamal Hîrbovăț, dar și alți funcționari vamali. Aceștia ar fi facilitat obținerea actelor necesare pentru eliberarea numerelor de înmatriculare neutre pentru automobile care nu întruneau condițiile legale.
Pentru a trece cu vederea neconcordanțele și pentru a urgenta procedurile, funcționarii ar fi pretins și primit între 1.000 și 5.000 de euro pentru fiecare automobil.
În urma schemei, ar fi fost eliberate ilegal peste 100 de numere neutre.
Totodată, prin evitarea achitării drepturilor de import și a accizelor, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 23 de milioane de lei.
În dimineața de 15 septembrie, ofițerii CNA, sub conducerea procurorilor PA, au desfășurat percheziții la domiciliile și sediile persoanelor fizice și juridice vizate. Verificările au inclus și sediul companiei care ar fi importat și declarat automobilele, firme afiliate acesteia, dar și brokerul vamal implicat în perfectarea actelor. De menționat că, ASP a oferit suport anchetatorilor în documentarea cazului.
Totodată, Serviciul Vamal a venit cu reacție pe caz comunicând că instituția cooperează cu organele de drept și acordă suportul necesar pentru investigarea cazului. La nivelul intern a fost inițiată o anchetă pentru elucidarea circumstanțelor, iar in privința funcționarul vamal vizat urmează a fi decisă suspendarea din funcție, după caz, în conformitate cu prevederile legale.
În urma acțiunilor, angajatul ASP și angajatul Postului Vamal Hîrbovăț au fost reținuți pentru 72 de ore și plasați în izolatorul de detenție provizorie al CNA.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a tuturor circumstanțelor schemei.
Cei vizați beneficiază de prezumția nevinovăției până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Moldova
/VIDEO/ Cuplu de hoți: Doi concubini, reținuți după ce ar fi spart mai multe apartamente din Chișinău.
O femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 42 de ani, sunt cercetați de polițiștii sectorului Botanica și Direcției de Poliție Chișinău, fiind suspectați că ar fi comis o serie de furturi din apartamentele din capitală.
Potrivit anchetei, cei doi concubini ar fi acționat coordonat. Bărbatul ar fi pătruns în locuințe prin forțarea lacătelor, în timp ce femeia ar fi rămas în afara blocurilor și ar fi supravegheat zona. Pentru a nu fi recunoscuți și pentru a îngreuna identificarea lor, după comiterea furturilor, suspecții și-ar fi schimbat hainele și și-ar fi modificat aspectul.
În cadrul percheziției efectuate la locuința închiriată de cei doi, polițiștii au ridicat obiecte și ustensile care ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunilor, dar și alte bunuri considerate relevante pentru cauza penală.
Ambii suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore. Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele, a documenta întreaga activitate infracțională și a verifica dacă cei doi ar putea fi implicați și în alte furturi similare.
Poliția le recomandă cetățenilor să-și securizeze locuințele și să fie atenți la persoanele sau activitățile suspecte din apropierea blocurilor. Orice situație suspectă trebuie comunicată imediat la 112.
Moldova
/VIDEO/ Foc și panică la Biruința: O fostă cafenea, distrusă de flăcări din cauza unui scurtcircuit.
Incendiu puternic în orașul Biruința, din raionul Sîngerei. O fostă cafenea a fost cuprinsă de flăcări, iar martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede intervenția pompierilor și imobilul mistuit de foc.
Incendiul a izbucnit în seara zilei de 14 septembrie, în jurul orei 18:36. Din imaginile publicate de martori se observă flăcările care au cuprins clădirea, în timp ce echipele de intervenție acționează pentru lichidarea incendiului.
La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri și salvatori. Potrivit informațiilor preliminare, focul a distrus complet bunurile materiale din interiorul a trei încăperi, iar acoperișul clădirii a fost afectat în proporție de aproximativ 80 la sută. Suprafața totală a imobilului este de 240 de metri pătrați.
Cafeneaua nu era funcțională la momentul izbucnirii incendiului. Potrivit IGSU, cauza probabilă ar fi un scurtcircuit electric, cu răspândirea focului de la contorul electric.
Din fericire, în urma incendiului nu au fost raportate victime. Circumstanțele exacte și valoarea pagubelor urmează să fie stabilite.
-
Moldova5 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Accident teribil la Măgdăcești: Un tânăr rănit și o mașină făcută bucăți, după ce a rupt parapetul.
-
Moldova4 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova4 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Lucrau ilegal în capitală: Nouă străini, depistați muncind ilegal pe șantierele din Chișinău. Doi urmează a fi deportați.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Ucrainean reținut pentru droguri: Ar fi vândut narcotice online și în localuri din capitală.
-
Moldova7 zile în urmă/VIDEO/ Bunuri ascunse de vameși: Marfă de 750 de mii de lei, descoperită într-un autocar.
