Rețele de socializare

Moldova

58 de capre şi 11 oi au murit intoxicate în satul Bădragii Noi din raionul Edineţ

58 de capre şi 11 oi au murit intoxicate în satul Bădragii Noi din raionul Edineţ. Ciobanul a scos animalele la păscut, iar acestea au căzut pe câmp una după alta. Potrivit responsabililor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, cauza preliminară ar fi îngrăşămintele minerale pe care oile şi caprele le-ar fi mâncat din greşeală.

Publicat

„În localitatea Bădragii Noi, un cioban a trecut cu oile peste un masiv care a fost strâns de cereale unde au fost împrăştiate careva îngrășămînte minerale. Au fost prelevate probe de către medicii veterinari, ulterior vor fi transmise în laborator pentru analize, dar cert este că la faţa locului au fost depistate îngrășămînte minerale”, a spus şeful Direcției sănătatea și bunăstarea animalelor ANSA, Vitalie Cărăuş.

Potrivit medicilor veterinari, animalele au fost înhumate pe teritoriul localităţii într-un loc special amenajat, de comun acord cu autorităţile locale şi cu responsabiliii de mediu. Contactat de către postul nostru de televiziune, primarul din satul Bădragii Noi
a declarat că incidentul s-a produs pe un teren agricol din satul din vecinătate. Poliţia investighează cazul pentru a stabili toate circumstanţele.

publika.md


Moldova

Focuri de arme la Căpriana! Ținta – un inspector al Gărzii Naționale

Un incident grav a avut loc astăzi în zona Căpriana, unde un inspector al Gărzii Naționale de Mediu susține că un coleg de-al său a fost atacat cu arma în timpul unei misiuni de control.

Publicat

Echipa se afla în teren pentru a documenta noi cazuri de tăieri ilegale de arbori, într-o zonă cunoscută pentru exploatări forestiere ilegale.

Potrivit instituției, inspectorii au depistat mai multe cioate scoase din pământ și depozitate temporar, semn că lemnul urma să fie transportat ilegal din pădure. În acest context, ar fi avut loc atacul armat, fapt care ridică semne serioase de întrebare privind siguranța angajaților statului în timpul controalelor de mediu.


Cazul urmează să fie investigat de autoritățile competente.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav pe traseul R3, la Bardar: două persoane, rănite

Un accident rutier grav s-a produs în seara de 15 decembrie, pe traseul R3, în zona localității Bardar, raionul Ialoveni.

Publicat

Potrivit poliției, un șofer de 20 de ani, aflat la volanul unui Mercedes Sprinter, nu a adaptat viteza, a frânat brusc, a pierdut controlul mașinii și a intrat pe contrasens.


Autovehiculul s-a ciocnit frontal cu un Volkswagen, condus de un bărbat de 31 de ani, după care a lovit și un alt Mercedes.

În urma impactului, șoferul Volkswagenului și pasagerul său, în vârstă de 27 de ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Poliția investighează circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați

Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.

Publicat

Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

topul săptămânii