Rețele de socializare

Moldova

/VIDEO/ Microbuzele din Soroca circulă cu abateri, pasagerii așteaptă în stații nemulțumiți

Mai mulți soroceni sunt nemulțumiți de faptul că microbuzele de linie (NR. 3,7 și 2/4) din municipiul Soroca circulă cu abateri de la orar, iar ei sunt nevoiți să aștepte zeci de minute în stații. Cititorii Observatorului de Nord ne-au expediat imagini video în care oamenii se revoltă de situația apărute, iar autoritățile își cer scuze și îndeamnă cetățenii să fie înțelegători.

Publicat

Se întâmplă din cauza lucrărilor de reparație a serpentinei ce leagă centrul orașului cu cartierul Dealul Rromilor. Pe perioada lucrărilor, demarate la 10 iulie, a fost sistată temporar circulația pe străzile Aleinicov și o porțiune din strada Decebal, până la intersecția cu strada Ștefan cel Mare. Primăria a îndemnat prestatorii serviciilor de transport urban ca microbuzele să circule pe străzile de ocolire, ne-a comunicat viceprimarul municipiului Mihail Grabciuc, fapt care nu ar trebui să perturbeze procesul de transportare a pasagerilor.

Pe de altă parte, cititorii Observatorului de Nord susțin că microbuzele circulă cu abateri și că șoferii nu vor să meargă pe străzile de ocolire, invocând cheltuieli suplimentare pentru combustibil.

La adresa redacției au fost expediate imagini video, filmate de pasageri, în care oamenii își exprimă nemulțumirea.


Autoritățile locale cheamă la calm și promit că lucrările se încheie în scurt timp.

observatorul.md


Moldova

Accident de groază la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat după ce un autobuz s-a tamponat cu o mașină

Cel puțin o persoană a decedat în urma unui accident, produs în apropiere de Căușeni.

Publicat

Un autobuz s-a lovit cu o mașină, scrie new.tv

La fata locului au intervenit 8 ambulanțe.

Iar Studio-L scrie că în autocar se aflau circa 50 de persoane, toți de la Muzeul Național de Istorie, veniți în excursie în raionul Căușeni să viziteze mai multe mănăstiri.


Știrea se actualizează…


Citește mai departe

Moldova

Descoperire tragică la Ștefan Vodă: Bărbatul căutat de 3 zile de poliție și rude, găsit strangulat

Și-ar fi pus capăt zilelor. Bărbatul în vârstă de 66 de ani din raionul Ștefan Vodă, care pe 23 aprilie a dispărut fără veste a fost găsit strangulat într-o pădure, la 3 kilometri de propria casă.

Publicat

Descoperirea macabră a fost făcută în dimineața de 26 aprilie, iar despre tragedie au fost anunțate și rudele bărbatului care-l anunțase în căutare. Amintim că pe 23 aprilie, bărbatul a plecat de acasă, din satul Feștelița, fără să anunțe pe cineva și nu a mai revenit.

Apropiații bărbatului s-au adresat la poliție după ajutor, iar oamenii legii au dat anunțuri inclusiv în presă, pentru a găsi bărbatul.

Din nefericire, când a fost depistat, viața lui nu mai putea fi salvată.


Pe caz a fost inițiată o anchetă, iar dacă se va confirma versiunea de suicid, oamenii legii vor trebui să constate ce l-ar fi făcut pe bărbat să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Cât costă eliberarea de armată în nordul țării? CNA a aflat „tarifele” de la un militar reținut pentru trafic de influență

Pentru 1.400 de euro era gata să scape un tânăr de înrolarea în armată. Un militar din Bălți a fost reținut de ofițerii CNA în momentul când primea mită.

Publicat

Suspectul activează la Centrul Militar Teritorial Bălți și l-ar fi convins pe un tânăr că ar avea influență asupra persoanelor publice din cadrul Centrului Militar de la Edineț și că i-ar putea convinge să tergiverseze procesul de încorporare în serviciul militar, până când beneficiarul va împlini vârsta limită de 27 ani, cu eliberarea ulterioară a livretul militar.

Pentru acest favor, militarul ar fi cerut suma de 14.000 de euro. Se pare că tânărul a denunțat propunerea suspectului la CNA. Pe 25 decembrie, fără a bănui ceva, militarul s-a întâlnit cu tânărul în cauză pentru a prelua banii, însă a fost reținut în flagrant.

În prezent, el se află în izolatorul de detenție provizorie unde a fost închis pentru 72 de ore.


Procurorii din Bălți conduc urmărirea penală, iar dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, suspectul riscă până la 7 ani privare de libertate.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii