Moldova
Un șofer de 25 de ani s-a răsturnat cu BMW-ul într-un șanț. Totul s-a întâmplat din cauza vitezei excesive.
Un șofer de 25 de ani s-a răsturnat cu BMW-ul într-un șanț de pe marginea drumului. Totul s-a întâmplat din cauza vitezei excesive.

Potrivit poliției, la 9 iulie 2019 orele 02:05 angajații Inspectoratului de Poliție Rezina au înregistrat un apel telefonic precum că la intrarea în or. Rezina în preajma unei stații PECO s-a produs un accident rutier, cu implicarea automobilului de model BMW care era condus de către un bărbat de 25 ani, locuitor al or Rezina. Persoane traumate nu sunt.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că la data de 9 iulie 2019 în jurul orelor 02:00, un tânăr de 25 ani, conducând automobilul de model BMW, În timpul deplasării ajungând în preajma unei stații PECO, făcând exces de viteză nu a ținut cont de situația rutieră partea carosabilă umedă după care a pierdut controlul asupra volanului derapând în șanț de scurgere după care s-a inversat.
Fiind supus testului alcoolscopic s-a constatat că tânărul nu era în stare de ebrietate.
Pe cazul dat a fost întocmit un proces-verbal pe art. 242 al. 1 Cod Contravențional, adică încălcarea de către conducătorul de vehicul a regulilor de circulaţie rutieră soldată cu deteriorarea neînsemnată a vehiculelor.
Moldova
/VIDEO/ Slujitor al bisericii sau al drogurilor? Un preot și doi complici, bănuiți de trafic de narcotice.
Mai aproape de Dumnezeu, dar pe o cale halucinantă. Un bărbat, preot de profesie, este cercetat pentru implicare într-un caz de trafic de droguri. Împreună cu el, mai sunt bănuite alte două persoane – un cuplu tânăr, considerați la moment complici ai slujitorului bisericii.

Potrivit datelor făcute publice, ofițerii Direcției Antidrog a INI, în colaborare cu procurorii din Strășeni, au documentat și destructurat o grupare infracțională specializată în comercializarea drogurilor prin intermediul aplicației Telegram, pe teritoriul municipiului Chișinău și al raionului Strășeni.
Timp de o lună, oamenii legii au monitorizat activitatea suspecților și au identificat un bărbat de 26 de ani și concubina acestuia, o tânără de 18 ani. Potrivit anchetatorilor, cei doi activau în calitate de „curieri” pentru rețeaua de trafic, livrând drogurile către clienți. Pentru a-și ascunde activitatea ilegală și a nu atrage atenția cunoscuților sau rudelor, cuplul a închiriat un apartament în Chișinău, pe care îl folosea atât ca locuință, cât și ca depozit de substanțe narcotice.
În cadrul urmăririi penale, a fost identificat și un bărbat de 46 de ani din Chișinău, care ar fi livrat în repetate rânduri droguri către cei doi suspecți. Ulterior, s-a stabilit că acesta este preot.
La data de 5 august, forțele de ordine au descins în apartamentul închiriat de cuplu. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 13 pachețele cu marijuana, un cântar electronic de mare precizie, obiecte utilizate pentru ambalarea drogurilor, precum și telefoane mobile implicate în activitatea infracțională.
Percheziții au avut loc și la domiciliul preotului. Acolo, oamenii legii au descoperit droguri de tip hașiș și marijuana, un cântar electronic, aparate artizanale pentru consumul substanțelor narcotice și mai multe telefoane mobile utilizate în comunicarea cu ceilalți membri ai rețelei.
Toți cei trei suspecți au fost reținuți și ulterior plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani.
Cercetările continuă pentru a stabili întreaga arie infracțională și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Moldova
Accident fatal în capitală: Un motociclist a decedat pe loc, după ce s-a tamponat cu o mașină.
Accident fatal în capitală. Un motociclist de 33 de ani și-a pierdut viața pe strada Liviu Deleanu, după ce s-a izbit violent de un autoturism care ieșea dintr-o curte.

Tragedia s-a produs în prima parte a zilei de 8 august. Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 41 de ani, aflat la volanul unui automobil, ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure, moment în care motociclistul a intrat în plin în mașină.
Impactul a fost atât de puternic, încât tânărul de pe motocicletă a murit pe loc, înainte de sosirea ambulanței. Martorii accidentului cumplit spun că, autoturismul se deplasa cu viteză redusă, ieșind din curtea unui complex locativ, în timp ce motociclistul ar fi circulat cu viteză mare. Tot martorii coliziunii menționează că, înainte de impact, motocicleta s-ar fi ridicat în roata din spate, după care s-ar fi tamponat violent în partea laterală a mașinii.
Motociclistul a fost aruncat pe asfalt și nu a mai avut nicio șansă. Echipajul medical sosit la fața locului nu a putut decât să constate decesul.
Conducătorul auto a fost reținut pentru 72 de ore. Între timp, poliția a inițiat o anchetă penală și urmează să stabilească toate circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.
De menționat că, în seara de 7 august, un alt motociclist a ajuns pe patul de spital, după ce s-a ciocnit cu o mașină pe strada Otovasca din Chișinău.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 15:50. Potrivit datelor preliminare, un microbuz condus de un bărbat de 45 de ani s-ar fi tamponat cu o motocicletă condusă de un bărbat de 33 de ani. În urma impactului, motociclistul a suferit diverse leziuni și a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă pentru investigații medicale. Alte detalii urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor.
Moldova
/VIDEO/ Evaziune și spălare de bani: Un bărbat este cercetat penal, după ce ar fi prejudicat statul cu 10 milioane de lei.
Un bărbat din capitală este vizat într-o anchetă de amploare, fiind bănuit că ar fi pus la cale o schemă complexă de evaziune fiscală și spălare de bani. Potrivit procurorilor PCCOCS, în colaborare cu ofițerii Direcției generale antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat, suspectul ar fi desfășurat timp de mai mulți ani activități economice ilegale, fără a le declara autorităților competente, cauzând astfel un prejudiciu considerabil bugetului public.

Potrivit oamenilor legii, pentru a ascunde proveniența ilicită a banilor, bărbatul ar fi efectuat numeroase tranzacții financiare și ar fi achiziționat bunuri mobile și imobile în valoare de aproximativ 10,6 milioane de lei. Printre acestea se numără mașini de lux, terenuri și imobile situate în municipiul Chișinău, cumpărate în perioada 2020–2025. O parte dintre bunuri ar fi fost înregistrate pe numele unor persoane interpuse, pentru a nu atrage atenția autorităților.
În urma perchezițiilor desfășurate la domiciliul suspectului, dar și în alte locații asociate cu acesta, oamenii legii au ridicat mai multe probe relevante pentru anchetă. Printre bunurile depistate se numără extrase bancare, ordine de plată și de încasare a banilor atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și în țări din Uniunea Europeană, carduri bancare emise de instituții financiare din țară și de peste hotare, telefoane mobile, laptopuri, un bloc de sistem, dar și alte documente considerate esențiale pentru continuarea anchetei.
Totodată, procurorii au dispus aplicarea sechestrului asupra bunurilor identificate, în vederea recuperării prejudiciului adus bugetului de stat.
Urmărirea penală este în desfășurare. Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele cazului și pentru a identifica și alte persoane care ar fi fost implicate în comiterea infracțiunilor.
-
Moldova2 zile în urmă
/VIDEO/ Slujitor al bisericii sau al drogurilor? Un preot și doi complici, bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ „Afacere” vegetală, dată peste cap: Patru persoane din Taraclia, suspectate de circulața drogurilor.
-
Moldova3 zile în urmă
L-a străpuns cu furca: Un bărbat a fost grav rănit de un consătean, la Telenești.
-
Moldova5 zile în urmă
Avocat prins în flagrant: Bărbatul ar fi cerut 57 de mii de euro pentru a „aranja” două dosare.
-
Moldova2 zile în urmă
Accident fatal în capitală: Un motociclist a decedat pe loc, după ce s-a tamponat cu o mașină.
-
Moldova6 zile în urmă
Tragedie cumplită la Ungheni: Un copil de 5 ani a murit, după ce a fost lovit de un microbuz de rută.
-
Moldova3 zile în urmă
A evadat ca-n filme, dar n-a ajuns departe: Deținutul ucrainean care a fugit din judecătoria Cimișlia a fost prins.
-
Moldova6 zile în urmă
Luptă pentru viață: Membrii unei familii din Moldova, răniți într-un accident, în Italia.