Rețele de socializare

Moldova

Albinele și viespile atacă în forță. 14 oameni au fost înțepați. Jumătate din ei au fost internați în spital

În ultimele 24 de ore, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 14 cazuri de urgențe medicale datorate înțepăturilor de insecte, printre care și un caz de șoc anafilactic la venin de albine. Transportați la instituțiile spitalicești au fost 7 pacienți.

Publicat

Căldura și umiditatea caracteristice perioadei de vară favorizează înmulțirea insectelor și respectiv crește riscul expunerii la înțepături. În majoritatea cazurilor, înțepăturile de insecte se manifestă printr-o ușoară înroșire a pielii, usturime și umflături minore. Uneori, înțepăturile de insecte cauzează reacții alergice severe.

Cele mai periculoase sunt înțepăturile de albine sau viespi, care se manifestă printr-o reacție locală cu umflarea pielii în locul de înțepătură, înroșire (eritem) și mâncărime (prurit). În situațiile mai severe pot apărea și alte simptome precum: dificultăți de respirație, tumefierea buzelor sau pleoapelor, amețeală, bătăi de inimă accelerate, urticarie, greață, vomă, pierderea cunoștinței.

Aceste simptome se încadrează în condiția medicală numită anafilaxie – șoc anafilactic și reprezintă o urgență medicală majoră care necesită intervenție imediată. Simptomele caracteristice anafilaxiei se pot declanșa brusc sau pot apărea la câteva ore distanță.
Tratamentul reacțiilor alergice cauzate de înțepăturile de insecte variază în funcție de severitatea reacției și locul înțepăturii.
Chiar dacă înțepătura nu pare a fi gravă și simptomele sunt locale, trebuie să fiți vigilenți și să observați orice modificare a stării de sănătate. Reacțiile sistemice necesită o intervenție rapidă și monitorizare atentă, cu solicitarea Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.


Solicitați ajutorul medicilor și în cazul în care o persoană a fost înțepată simultan de mai multe insecte (în special de albine și viespi) sau dacă înțepătura s-a produs la nivelul feței, gâtului sau cavității bucale.
În cazul înțepăturilor de viespe/albine, îndepărtați cu grijă acul insectei, dacă a rămas la locul înțepăturii și dacă este posibil. Orice întârziere poate crește cantitatea de venin care vine în contact cu organismul.

Simptomele de durere și edem local se ameliorează prin aplicarea unei comprese reci, administrarea unui antihistaminic pe cale orală și aplicarea unui corticosteroid pe zona afectată. Subliniem importanța consultului la medicul de familie îndeosebi a persoanelor alergice și a copiilor.


Advertisement

Moldova

Jaf într-un oficiu bancar din Chișinău. Doi tineri de 18 și 19 ani, arestați

Doi tineri, de 18 și 19 ani, originari din Chișinău și Ucraina, au fost reținuți de polițiștii din sectorul Rîșcani, fiind bănuiți de comiterea unui jaf într-un oficiu bancar din capitală.

Publicat

Victima, o femeie de 61 de ani, a fost deposedată de aproximativ 51.000 de lei în timp ce se afla la bancă pentru a depune banii în contul personal.

Potrivit anchetei, suspecții ar fi acționat direct, după care au fugit de la fața locului cu un automobil. În urma acțiunilor operative, polițiștii au identificat și stopat mijlocul de transport, iar cei doi au fost reținuți. Asupra lor au fost găsiți aproximativ 27.000 de lei, restul sumei fiind, conform datelor preliminare, transferată către alte persoane. Cei doi tineri au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă până la 7 ani de închisoare.


Citește mai departe

Moldova

Tânăr de 18 ani, lovit pe trecerea de pietoni, pe Calea Orheiului

Un pieton de 18 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de un automobil, sâmbătă seara, pe strada Calea Orheiului din Chișinău.

Publicat

Potrivit Poliției Capitalei, accidentul s-a produs în timp ce tânărul traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni nedirijată.

„Un automobil de marca Toyota, condus de o femeie de 28 de ani, a tamponat pietonul”, a declarat  Svetlana Scripnic, ofițer de presă al Poliției Capitalei.


În urma impactului, victima a suferit traumatisme și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Circumstanțele exacte ale accidentului sunt investigate de oamenii legii.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Goană cu alcool la Călărași. Un tânăr beat a fugit de poliție până la Cornova

„A pornit la drum cu curajul din pahar.” Un tânăr de 24 de ani a pus în pericol traficul, după ce a urcat beat la volanul unui Peugeot și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor din Călărași.

Publicat

Urmărirea a început în apropierea satului Rădeni și s-a încheiat la Cornova, unde mașina a fost blocată.

Testarea alcoolscopică a indicat 1,12 mg/l alcool în aerul expirat, o concentrație extrem de periculoasă.


Automobilul a fost ridicat la parcarea specială, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.

echipa.md


Citește mai departe

topul săptămânii