Diaspora
BRAȘOV: Doi moldoveni care munceau fără forme legale pe șantier, îndepărtați sub escortă din România.
Doi tineri din Republica Moldova au fost nevoiți să părăsească România, după ce polițiștii de imigrări i-au prins lucrând fără forme legale, pe un șantier din municipiul Brașov. Cei doi au fost prinși în timpul unei acțiuni desfășurate ieri de Serviciul pentru Imigrări Brașov în cooperare cu inspectorii de muncă din cadrul ITM.

„La data de 26 iunie a.c., ITM Brașov și Serviciul pentru Imigrări Brașov au efectuat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii muncii nedeclarate și șederii ilegale a străinilor, pe raza de competență. Astfel, în cadrul activității întreprinse, inspectorii de muncă și polițiștii de imigrări au depistat doi bărbați, cetățeni din Republica Moldova, cu vârste de 23, respectiv 24 de ani, care desfășurau activități lucrative fără aviz de muncă, pe un șantier, de pe raza municipiului Brașov”, se detaliază într-un comunicat remis astăzi de Inspectoratul General de Imigrări.
În urma verificărilor efectuate, echipa de control a stabilit că ambii tineri au intrat legal pe teritoriul României, în baza pașapoartelor și a acordului de desființare a regimului de viză pentru cetățenii moldoveni, însă nu au respectat reglementările referitoare la angajarea în muncă. Totodată, s-a constatat faptul că unul dintre ei se afla în situație de ședere ilegală.
Ca urmare a celor constatate, polițiștii de imigrări au emis pe numele amândurora decizii de returnare, fiind îndepărtați sub escortă din România și a fost instituită interdicția de a mai intra în țară pentru o perioadă de 6 luni. Străinul aflat în situație de ședere ilegală a fost sancționat și cu amendă contravențională în valoare de 600 lei.
De asemenea, reprezentanții societății comerciale vor fi sancționați contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor OG 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Polițiștii de imigrări continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii și muncii ilegale, solicitând cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.
„Vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect referitor la aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la nr. de telefon 0268407500 int. 20356 şi tel./fax 0268324288 sau vizitând site-ul www.igi.mai.gov.ro”, au transmis reprezentanții IGI.
Diaspora
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.
Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.
Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.
Diaspora
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea
O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.
Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
-
Moldova5 zile în urmă
Accidentul cu 4 răniți la intrarea în Orhei, surprins video: Momentul când un șofer intră pe contrasens, lovește un Volkswagen și apoi alte două mașini
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Evaziune fiscală de milioane, descoperită de PCCOCS: Spălare de bani, salarii „în plic” și fără bonuri fiscale de 13 milioane de lei.
-
Moldovao zi în urmă
Intervenție contracronometru: Patru tinere din Republica Moldova, salvate în toiul nopții din Masivul Ceahlău.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Scene ca-n filme, la Criuleni: Un tânăr- jefuit, urcat cu forța într-o mașină și agresat de o gașcă.
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Denunțat de o viitoare polițistă: Un bărbat ar fi cerut 1.000 de euro ca să „rezolve” un permis auto.
-
Moldovao zi în urmă
Crimă cu sânge rece, la Ocnița: Un tânăr de 30 de ani, înjunghiat mortal în propria locuință.
-
Moldova4 zile în urmă
Dosarul morții la salon, în judecată: Două cadre medicale, acuzate că au practicat ilegal medicina.
-
Moldova4 zile în urmă
S-au izbit cu mașina în stâlp: O femeie de 77 de ani a fost rănită și transportată de urgență la spital.