Rețele de socializare

Moldova

Încă 53 de persoane au ajuns după gratii, în decursul săptămânii trecute. Vezi ce altceva s-a mai întâmplat în pușcăriile din țară:

Săptămâna trecută în penitenciare a fost înregistrat 7008 persoane, 106 – persoane eliberate, 53 – reținute și plasate în izolatoarele de urmărire penală, total persoane  încadrate benevol în câmpul muncii – 987 de persoane;

Publicat

Potrivit planului activităților de educație și asistență psiho-socială, persoanele deținute au beneficiat de 175 de ore educative, în baza programelor de schimbare comportamentală și școlarizare. Prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de 2076 de persoane.

De asemenea, în activitatea Direcției medicale, la spitalul penitenciar Pruncul, pe motiv de sănătate au fost internați și au beneficiat de asistență medicală 44 deținuți, din 13 instituții penitenciare, totodată fiind efectuate 18 apeluri la 112, pentru asistență medicală de urgență.

În scopul contracarării pătrunderii obiectelor interzise în penitenciare, în urma efectuării perchezițiilor, la punctele de control și trecere, angajații sistemului administrației penitenciare au depistat: 4 telefoane mobile și mai multe accesorii. Persoanele civile reținute au fost predate organelor de poliție.


Moldova

Anchetă de amploare în România: moldoveni vizați într-o rețea de obținere frauduloasă a cetățeniei

Procurorii Parchetului General din România au efectuat joi, 18 decembrie, aproximativ 40 de percheziții într-un dosar ce vizează obținerea cetățeniei române pe baza unor acte falsificate, iar printre beneficiari se numără și cetățeni ai Republicii Moldova, potrivit Antena3 CNN.

Publicat

Ancheta scoate la iveală o rețea bine organizată, în care ar fi implicați avocați din Baroul București, funcționari publici și intermediari.

Potrivit procurorilor, gruparea ar fi activat din 2022 și ar fi folosit documente de stare civilă false pentru a demonstra, în mod fictiv, descendența din foști cetățeni români.


Doar în primele 11 luni ale acestui an ar fi fost depuse peste 900 de cereri suspecte, iar o parte dintre beneficiari au obținut pașapoarte românești și statut de cetățeni ai Uniunii Europene. Ancheta este în desfășurare.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Mașină scăpată de sub control, proiectată în gard la intrarea în Vrănești

Un accident rutier s-a produs miercuri, 17 decembrie, la intrarea în localitatea Vrănești, raionul Sîngerei, după ce șoferul unui automobil a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo.

Publicat

Mașina a ajuns în gardul unei gospodării, care s-a prăbușit în urma impactului, iar autoturismul a fost serios avariat.

Din fericire, nimeni nu a avut de suferit.


Polițiștii investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tractor răsturnat după un carambol pe M-3, la Congaz: mai multe persoane rănite

Un accident în lanț, cu implicarea unui tractor și a două automobile, s-a produs miercuri seara pe traseul M-3, între Congaz și Alexeevca, din UTA Găgăuzia.

Publicat

Un Volkswagen Sharan a lovit remorca tractorului, care s-a răsturnat, iar autoturismul a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit de un Volvo, , potrivit PulsMedia.MD.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite și transportate la spitalul din Comrat.


Circumstanțele accidentului sunt investigate de poliție.


Citește mai departe

topul săptămânii