Diaspora
ITALIA: Un șofer de camion din RM, beat și fără permis, a făcut accident. Acesta le-ar fi spus polițiștilor că a fost ziua lui de naștere și a băut cu prietenii.
Un șofer de camion, originar din RM, beat și fără permis de conducere, a provocat un accident rutier în Italia. Întrebat de ce a urcat băut la volan, acesta a spus că duminică a fi sărbătorit ziua lui de naștere.

S-a întâmplat în data de 10 iunie, în comuna ARZIGNANO din Vicenza. Presa din Italia scrie că moldoveanul, în vârstă de 41 de ani, ar fi tamponat cu autocamionul său o mașină de model Audi A6. Între cei doi șoferi s-ar fi iscat o ceartă, iar la un moment dat, moldoveanul ar fi urcat în camion și s-a dus de la fața locului. Șoferul mașinii s-a luat după el, iar, între timp a sunat și la poliție.
La fața locului au intervenit două echipe d poliție. Testat cu etilotestul, s-a demonstrat că moldoveanul avea o concentrație de alcool de 2.5 mg/l în aerul expirat. Ulterior s-a constatat că acesta nici nu avea permis de conducere. Oamenii legii din Italia i l-ar fi luat anterior, de asemenea pentru că ar fi fost prins băut la volan.
Întrebat de ce și-a permis o astfel de încălcare, acesta le-ar fi explicat polițiștilor că, o zi mai devreme, a fost ziua lui de naștere și a băut cu prietenii.
Pentru fapta sa, moldoveanul riscă amendă de până la 8.000 de euro.
Diaspora
Un băiat de 17 ani a murit înecat într-un iaz din Franța. Tânărul este din raionul Briceni
Un băiat de 17 ani și-a pierdut viața după ce s-a înecat într-un iaz situat în comuna Bouafles, din departamentul Eure. Tânărul se afla într-o barcă gonflabilă pe iazul Mousseaux, însă la un moment dat a căzut în apă și, în încercarea de a ajunge la mal, s-a înecat.

Potrivit pompierilor din Eure, martorii au alertat serviciile de urgență, iar echipele de intervenție au fost mobilizate la ora 10:50, scrie TVN.MD, citând presa franceză.
Ajunși la fața locului, salvatorii au încercat să-l resusciteze prin masaj cardiac, însă, din păcate, decesul adolescentului a fost confirmat.
Băiatul este originar din satul Colicăuți din raionul Briceni, iar în Franța se afla de mai mult timp, împreună cu familia.
Diaspora
O femeie din Republica Moldova, cercetată penal în România după ce a forțat mai multe tinere să se prostitueze în Oradea
O femeie de 52 de ani din Republica Moldova este cercetată de DIICOT pentru trafic de persoane şi proxenetism, după ce ar fi racolat mai multe persoane din ţara sa, pe care le-a adăpostit şi apoi le-a forţat să se prostitueze în Oradea.

”La data 27 mai 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au pus în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Oradea, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, a transmis DIICOT, citat de stirileprotv.ro.
Procurorii precizează că, începând cu anul 2024, o femeie în vârstă de 52 de ani (cetăţean moldovean) a recrutat şi adăpostit mai multe persoane vătămate (tot cetăţeni moldoveni) în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a acestora.
”Victimele, aflate într-o stare de vădită stare de vulnerabilitate cauzată în principal de situaţia materială precară, au fost determinate şi li s-a înlesnit practicarea prostituţiei, într-o locaţie din municipiul Oradea, în folosul material al inculpatei”, a transmis sursa citată.
Femeia a fost reţinută, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă a inculpatei, pentru o perioadă de 30 de zile.
Diaspora
Rețineri după o explozie în Rusia: Un moldovean suspectat că transporta componente pentru bombă
Un cetățean din Republica Moldova a fost reținut în Rusia, fiind bănuit că transporta piese pentru un exploziv.

Recent, au mai fost reținuți și un cetățean din Belarus și unul din Ucraina, care ar fi lucrat la fabricarea explozibilului ce a explodat din greșeală într-un oraș din Rusia, pe 12 aprilie.
Despre moldovean nu se cunosc deocamdată detalii. Presa rusă a publicat imagini video cu explozia.
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ „Afacere” vegetală, dată peste cap: Patru persoane din Taraclia, suspectate de circulața drogurilor.
-
Moldova4 zile în urmă
Avocat prins în flagrant: Bărbatul ar fi cerut 57 de mii de euro pentru a „aranja” două dosare.
-
Moldovao zi în urmă
/VIDEO/ Slujitor al bisericii sau al drogurilor? Un preot și doi complici, bănuiți de trafic de narcotice.
-
Moldova2 zile în urmă
L-a străpuns cu furca: Un bărbat a fost grav rănit de un consătean, la Telenești.
-
Moldova5 zile în urmă
Tragedie cumplită la Ungheni: Un copil de 5 ani a murit, după ce a fost lovit de un microbuz de rută.
-
Moldovao zi în urmă
Accident fatal în capitală: Un motociclist a decedat pe loc, după ce s-a tamponat cu o mașină.
-
Moldova5 zile în urmă
Luptă pentru viață: Membrii unei familii din Moldova, răniți într-un accident, în Italia.
-
Moldova2 zile în urmă
A evadat ca-n filme, dar n-a ajuns departe: Deținutul ucrainean care a fugit din judecătoria Cimișlia a fost prins.