Moldova
12 accidente rutiere, provocate de șoferii obosiți la volan. 3 persoane au decedat, iar alte 14 au ajuns la spital
Oboseala la volan este un factor major de risc, mai ales în această perioadă când, aflați în concediu, mulți șoferi nefamiliarizați cu drumurile lungi pleacă în vacanță la volanul mașinii personale sau se distrează toată noaptea, iar spre dimineață se deplasează spre domiciliu.
Unul dintre cele mai periculoase moduri în care se manifestă oboseala la volan este „micro-somnul” – o stare de somn ce durează între 2 și 30 de secunde. Acest mod de manifestare a oboselii este foarte periculos, pentru că în acest timp șoferul are ochii deschiși și vede drumul, însă este într-o stare de estompare a realității.
Asta o demonstrează și accidentele din ultimele zile. Unul a avut loc pe strada Grenoble din capitală, unde un tânăr a lovit o persoană chiar pe trecerea de pietoni, provocând decesul acesteia. Șoferul s-a distrat toată noaptea, iar spre dimineață a urcat la volan obosit. Alt accident a avut loc în satul Hîrbovăț din Anenii-Noi, soldându-se cu rănirea unei persoane. În urma audierilor, bărbatul de la volan a declarant că nu a putut evita impactul, deoarece a adormit în timp ce conducea.
Oboseala în timpul condusului generează somnolență, respectiv adormirea; iar pierderea controlului asupra unității de transport este fatală. De la începutul acestui an s-au produs 12 accidente rutiere din vina șoferilor obosiți sau care au adormit la volan. În rezultat, 3 persoane au decedat, iar 14 s-au ales cu diferite traume.
În acest context, Inspectoratul Național de Patrulare vă îndeamnă:
– în cazul în care sunteți obosit evitați să conduceți mașina;
– dacă simțiți oboseală în timp ce vă aflați la volan opriți mașina pe dreapta și odihniți-vă;
– dacă sunteți singur în mașină și aveți de parcurs un drum lung, porniți radioul pentru a asculta muzică și țineți geamul întredeschis;
– trageți pe dreapta pentru a lua o pauză o dată la două ore, chiar dacă nu simțiți că vă este somn;
– puteți bea o cafea sau o băutură energizantă cu cel puțin 200 de mg de cafeină;
– țineți cont că și condițiile externe precum monotonia de pe drum, căldura, ploile duc la favorizarea stării de oboseală.
Moldova
Căutat de poliție: Un șofer a lovit mortal o femeie la Sadaclia, apoi a fugit de la fața locului.
Tragedie în satul Sadaclia, din raionul Basarabeasca. O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost tamponată în plin de o mașină. Șoferul care a dat peste victimă nu a rămas la fața locului pentru a-i oferi primul ajutor, dar a fugit, lăsând femeia să zacă pe drum.
Accidentul s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, în jurul orei 06:00, pe o stradă din localitate. Un trecător a observat victima și a alertat poliția.
Din primele informații, femeia a fost lovită de un automobil, iar impactul i-a fost fatal. Aceasta a murit la fața locului.
Șoferul, însă, nu a oprit pentru a-i acorda primul ajutor și nici nu a rămas să aștepte poliția. A plecat de la locul accidentului, iar până acum automobilul implicat nu a fost identificat.
Polițiștii încearcă acum să dea de urma șoferului și să afle cum s-a produs tragedia. Oamenii legii desfășoară acțiuni pentru identificarea și localizarea conducătorului auto, dar și a mașinii implicate.
Moldova
/VIDEO/ Accident cu semne de întrebare: Un șofer s-a tamponat în alte două vehicule staționate pe acostament, la Ghidighici.
Un accident cu trei mașini s-a produs în dimineața zilei de 16 septembrie, la Ghidighici. Un șofer de 39 de ani a ajuns cu mașina în două vehicule care erau staționate pe acostament. În urma impactului, una dintre mașinile oprite s-a răsturnat.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 07:30. Martorii au surprins imagini de la fața locului, în care se vede mașina răsturnată pe partea dreaptă, cu partea din față grav avariată. Lângă ea au rămas celelalte două vehicule implicate în accident, și ele cu mai multe elemente deteriorate.
Deocamdată, poliția nu a stabilit ce a făcut ca șoferul de 39 de ani să ajungă în cele două mașini staționate. Oamenii legii verifică toate circumstanțele și urmează să stabilească exact cum s-a produs impactul.
Deși imaginile arată cât de puternică a fost lovitura, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza producerii accidentului și toate circumstanțele în care s-a produs acesta.
Moldova
/VIDEO/ Au luat-o pe căi greșite: Doi minori, prinși de poliție cu 80 de pachețele cu „sare”.
80 de pachețele cu droguri au fost ridicate de polițiști după ce doi minori de 16 și 17 ani din raionul Strășeni au fost prinși în timp ce ar fi încercat să le ascundă în mai multe locuri din Chișinău.
Cei doi ar fi fost implicați în distribuirea drogurilor și ar fi acționat în calitate de curieri. Polițiștii și procurorii din sectorul Ciocana i-au prins în flagrant, în timp ce plasau substanțele în ascunzișuri.
La unul dintre minori au fost găsite 57 de pachețele cu PVP, cunoscut sub denumirea de „sare”, dar și două cântare de mici dimensiuni. După informațiile obținute în timpul operațiunii, oamenii legii au verificat și alte ascunzișuri, de unde au mai ridicat 23 de pachețele.
În total, au fost găsite 80 de pachețele cu substanțe narcotice.
Cei doi minori au ajuns în arest preventiv. Instanța a decis să-i plaseze după demersul procurorilor, pentru următoarele 30 de zile.
Dacă vor fi găsiți vinovați, minorii riscă între 7 și 15 ani de închisoare.
-
Moldova6 zile în urmă/ÎN CĂUTARE/ Disperare într-o familie din Căușeni: Un tânăr de 24 de ani este căutat de trei săptămâni.
-
Moldova5 zile în urmăDată dispărută, lovită de tren: O femeie căutată de rude și poliție a fost lovită de trenul care circula spre Kiev.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Intervenție contracronometru, la Bălți: Trei persoane evacuate prin geamul locuinței, cu autoscara. Un bărbat, dus la spital cu arsuri.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Casă făcută scrum, la Costești: Două echipe de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiul de proporții.
-
Moldova6 zile în urmăFum și flăcări la poligonul de deșeuri din Bălți: Pompierii luptă ore în șir cu incendiul.
-
Moldova5 zile în urmă/VIDEO/ Rețea de narco-dealeri, spulberată: 13 kilograme de droguri sintetice, scoase din circulație. Șase suspecți, arestați.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Șarlatanii „nu dorm”: Încă două escrocherii cu „polițiști” și „specialiști cibernetici”, la Drochia și Ialoveni.
-
Moldova6 zile în urmă/VIDEO/ Nordul țării, „puricat” de polițiștii de frontieră: Peste 10 descinderi, efectuate într-o schemă de contrabandă cu alcool și țigări.
