Rețele de socializare

Moldova

/FOTO/ Un moldovean și un român, suspectați de contrabandă cu țigări

Au încercat să treacă frontiera cu mașina dosită de țigări însă au eșuat. Este vorba de un moldovean în vârstă de 33 de ani și pasagerul său, român de origine.

Publicat

Incidentul a avut loc în data de 13 iunie la frontieră cu România. Ajunși însă în vamă, mașina la volanul căreia se afla modloveanul a fost suspusă unui control mai riguros. În rezultat  într-un loc special amenajat, sub bancheta din spate şi portbagaj, au fost găsite circa 28 de mii de ţigări, de diferite mărci.

Bărbații le-ar fi declarat angajaților frontierei că au procurat produsele din tutun din judeţul Suceava, de la un cetăţean ucrainean, pe care nu-l cunosc, urmând să le vândă pe piaţa neagră din Iaşi.

Atât marfa în valoare de peste 65 de mii de lei cât și mașina cu care se deplasau cei doi au fost confiscate, iar cei doi urmează să răspundă potrivit legislației pentru cele săvârșite.

echipa.md


Moldova

Accident pe o trecere de pietoni din Chișinău! Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină

Un bărbat de 43 de ani a fost rănit după ce a fost lovit de un automobil în timp ce traversa regulamentar strada pe o trecere de pietoni nedirijată.

Publicat

Accidentul s-a produs în prima parte a zilei de 13 iulie, în jurul orei 11:40, pe strada Profesor Ion Dumeniuc din sectorul Ciocana al capitalei.

Potrivit informațiilor preliminare, la volanul mașinii se afla un șofer de 32 de ani. În urma impactului, pietonul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri.


Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.


Citește mai departe

Moldova

Depășire cu final dramatic, la Anenii Noi: Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital

Accident dramatic la ieșirea din satul Albinița, raionul Anenii Noi. Trei persoane au suferit traumatisme grave într-o succesiune violentă de impacturi.

Publicat

Totul a avut loc în dimineața de 14 iulie, iar secvențe video de la fața locului au împânzit rețelele sociale. În acestea pot fi observate vehiculele făcute zob, dar și echipaje de polițiști, medici și pompieri care intervin la fața locului. Vă atenționăm că imaginile v-ar putea afecta emoțional.

La fața locului oamenii legii au stabilit preliminar că accidentul s-ar fi produs după ce șoferul unui automobil care se deplasa din direcția Chișinău spre Anenii Noi ar fi încercat să efectueze o depășire. În timpul manevrei, acesta a lovit lateral un microbuz care circula regulamentar, iar în urma impactului microbuzul s-a răsturnat.


Automobilul și-a continuat deplasarea necontrolată și a fost proiectat pe contrasens, unde s-a izbit frontal de un alt autoturism ce venea din sens opus. În urma coliziunii, trei persoane au suferit traumatisme grave și au fost transportate de urgență la spital.

Polițiștii au inițiat o anchetă și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

echipa.md


Citește mai departe

Moldova

Tragedie surprinsă VIDEO! Un șofer a murit la volan, iar mașina s-a izbit violent de un copac în Chișinău

Clipe dramatice în această dimineață pe strada Ismail din Chișinău.

Publicat

Un bărbat de 67 de ani, aflat la volanul unui Nissan, ar fi suferit un stop cardiac în timp ce conducea, a pierdut controlul asupra mașinii, a lovit un Renault, după care automobilul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent într-un copac. Momentul impactului a fost surprins de o cameră video.

 


Potrivit informațiilor preliminare, șoferul ar fi decedat înainte ca mașina să lovească copacul.

Poliția a inițiat o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei, iar cauza exactă a decesului va fi confirmată în urma expertizei medico-legale.


Citește mai departe

topul săptămânii