Rețele de socializare

Moldova

Dorarul „MIGRAȚIILOR în Israel”. Procurorii au confiscat zeci de mii de dolari, euro și roni.

Administratorii a două companii au fost condamnaţi la amenzi a câte 46 de mii de lei, iar firmele pe care le gestionau, condamnate, în calitate de persoane juridice, la amenzi penale a câte 165 de mii de lei.

Publicat

Acesta a fost verdictul dictat de magistraţii primei instanţe, după ce procurorii le-au demonstrat vinovăţia de organizarea migraţiei ilegale. Totuşi, instanţa de fond a respins solicitarea procurorilor de a le confisca inculpaţilor venitul dobândit pe cale criminală.

Astfel, nefiind de acord, procurorii au contestat sentinţa, insistând pe condamnare, cu confiscare.

Recent, apelul procurorilor a fost admis, pe lângă pedeapsa de bază, inculpaţii fiind privaţi de dreptul de a presta, timp de 5 ani, servicii în domeniul angajării în câmpul muncii peste hotarele Republicii Moldova. Totodată, a fost dispusă şi confiscarea, în contul statului a 90 mii dolari, 15 mii euro, 59 mii lei moldoveneşti şi 2136 lei româneşti – toate ridicate de la inculpaţi la faza de urmărire penală.
Amintim că, inculpaţii au fost reţinuţi de PCCOCS în toamna anului 2017, după ce le-au documentat acţiunile de racolare şi promovare a imigrării pe cale ilegală a cetăţenilor Republicii Moldova pe teritoriul Statului Israel, în scop de exploatare prin muncă. Aceştia racolau potenţiali migranţi, originari din Moldova, după care, contra sumelor cuprinse între 6500 – 7000 dolari per persoană, erau transportaţi în Israel şi plasaţi în câmpul muncii (îngrijeau de bătrâni şi persoane bolnave).


Pentru migranţii care nu aveau bani să achite aceste sume înainte de a merge în Israel, inculpaţiii le organizau plecarea la muncă în credit, astfel timp de 15 luni din salariul lunar, fiecare migrant trebuia să achite o sumă finală de 12 500 dolari.

Plasarea în câmpul muncii avea loc în baza vizelor şi contractelor de muncă primite la Consulatul Israelului din oraşul Kiev, Ucraina, care erau eliberate în baza unor acte primare false (certificate confirmative a absolvirii cursurilor de îngrijire a persoanelor de vârstă înaintată şi a certificatelor medicale, care atestă starea sănătăţii migranţilor).

În cadrul a 30 de percheziţii efectuate la domicilii, automobile şi sediile companiilor, au fost ridicate probe care au confirmat implicarea subiecţilor la comiterea infracţiunii, inclusiv, acte de identitate, dosare procesate pentru solicitarea vizelor a circa 100 de migranţi, bani în diferită valută, în sumă totală de peste două milioane de lei, provenite din activitate criminală.


Toate mijlocele financiare, supuse confiscării constituie avantajele materiale, obţinute de către inculpaţi de pe urma activităţii infracţionale de organizare a migraţiei ilegale şi urmează a fi trecute în contul statului.

Analizând practica de investigare şi judecare, a cauzelor de trafic de persoane, Procuratura Generală a concluzionat că pedepsirea inculpaţilor fără a le confisca averile dobândite pe cale criminală, reduce esenţial scopul pedepsei penale de prevenire şi descurajare a făptuitorilor la săvârşirea de noi infracţiuni. Prin urmare, în fiecare caz de condamnare a persoanelor, fără confiscarea venitului sau contravalorii bunurilor obţinute pe cale criminală, Procuratura le contestă.

Potrivit statisticilor, pe parcursul anului trecut procurorii din republică au asigurat confiscarea unui venit infracţional în valoare cumulativă de peste 48 milioane de lei – rezultat din comiterea infracţiunilor.


Moldova

Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.

Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.

Publicat

Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.

Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.

În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.


Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.

Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.

Publicat

Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.

În urma impactului, femeia a decedat pe loc.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.

Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.

Publicat

Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.

Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit  multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.



Citește mai departe

topul săptămânii