Rețele de socializare

Moldova

Organizau migrația ilegală a moldovenilor în Israel, pentru 7.000 de dolari. Membrii unui grup criminal, reținuți.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță despre condamnarea prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani a două persoane fizice și două persoane juridice, membrii activi ai unui grup criminal organizat creat pentru comiterea infracțiunii de organizarea migrației ilegale.

Publicat

Conform materialelor cauzei, inculpații, pe parcursul anilor 2015-2017, urmărind scopul obținerii profitului, acționând prin participație sub forma grupului criminal organizat, distribuind preventiv rolurile fiecăruia, au întreprins acțiuni în vederea organizării intrării și șederii ilegale în statul Israel a cetățenilor Republicii Moldova.
În acest scop, inculpații s-au întâlnit cu potențialii imigranți, cărora le-au explicat  condițiile contractuale și de muncă în statul Israel, documentele necesare pentru deschiderea vizei  de intrare și ședere în statul Israel și remunerația ilicită în sumă de aproximativ 7000 dolari SUA pentru persoană, care urma a fi achitată acestora.
În continuare, membrii grupului criminal organizat, urmărind scopul infracțional, au promit de la mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova un  set de documente, totodată, asumându-și angajamentul de a perfecta actele obligatorii pentru deschiderea vizei de muncă in Israel.
Astfel, prin intermediul societăților comerciale, pe care le conduceau, condamnate în același dosar, au organizat falsificarea certificatelor care atestă absolvirea cursurilor specializate de îngrijire a bătrânilor, comisiile medicale care atestă starea sănătății imigranților, iar ulterior le-au organizat transportarea la Consulatul statului Israel din or. Kiev, Ucraina, dându-le instrucțiuni cu privire la circumstanțele care urmau să le comunice în cadrul interviului la Consulat.
În instanța de judecată inculpații au recunoscut acuzarea înaintată, iar instanța de judecată a constatat că reeducarea lor este posibilă fără izolarea acestora de societate, stabilindu-le pedeapsa sub formă de amendă.
Mărimea amenzii pe care urmează să o achite inculpații este de 10000 unități convențională, ceea ce constituie  500 000 lei.
Totodată, inculpații au fost privați de dreptul de a exercita activități legate de turism și de prestarea serviciilor în domeniul angajării în câmpul muncii peste hotarele Republicii Moldova pe un termen de 4 ani.

La fel, prin sentință s-a dispus a confisca în mod solidar de la inculpați, cu trecerea forțată și gratuită în proprietatea statului, a sumei de 71340 dolari SUA cu titlu de mijloace bănești obținute  din activitatea infracțională.
Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Chișinău.

echipa.md


Moldova

Percheziții de amploare în capitală: Zece persoane, bănuite de construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică.

Percheziții de amploare în capitală într-un dosar ce vizează construcția ilegală a unui local într-o zonă istorică a Chișinăului. Zece persoane, printre care și un funcționar public din cadrul Ministerului Culturii, au statut de bănuit.

Publicat

Mai exact, ofițerii CNA și procurorii desfășoară acțiuni de urmărire penală într-o cauză ce ține de edificarea unui local pe strada Eugen Doga, într-o zonă protejată a orașului. Perchezițiile au fost efectuate la mai multe persoane responsabile de executarea lucrărilor de construcție, care ar fi fost realizate cu abateri grave de la documentația de proiect.

Anchetatorii susțin că imobilul ar fi fost extins ilegal pe teren public, iar recepția finală a construcției ar fi fost făcută în lipsa actelor permisive, deși lucrările fuseseră anterior sistate în baza unui act de control emis de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică.

În prezent, 10 persoane sunt vizate în calitate de bănuiți. Printre aceștia se numără șeful Agenției de Inspectare a Monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, beneficiarul localului, reprezentantul unui agent economic, dar și mai mulți responsabili de lucrările tehnice. Faptele sunt investigate sub aspectul comiterii infracțiunii de „executare necalitativă a construcțiilor”, prevăzută de Codul penal.


Acțiunile au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, iar persoanele vizate urmează a fi audiate la sediul CNA. Ancheta este în desfășurare.


Citește mai departe

Moldova

Încă o tragedie pe trasee: O șoferiță a murit după ce s-a tamponat frontal cu un camion, la Anenii Noi.

Încă o tragedie pe drumurile din țară. O femeie de 61 de ani și-a pierdut viața, după ce a intrat pe contrasens și s-a lovit frontal cu un camion. Accidentul fatal s-a produs în data de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Anenii Noi.

Publicat

Potrivit poliției, șoferița a intrat din motive care urmează a fi stabilite, pe contrasens și s-a tamponat frontal cu un camion, la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani.

În urma impactului, femeia a decedat pe loc.

Poliția urmează să stabilească toate circumstanțele, dar și cauza exactă a producerii accidentului.



Citește mai departe

Moldova

Accident tragic la Cimișlia: Un copil de opt luni și un bărbat au murit, iar trei persoane au fost rănite.

Accident înfiorător la Cimișlia: Un bebeluș de doar opt luni și un bărbat au murit, după ce două mașini s-au tamponat violent.

Publicat

Potrivit poliției, coliziunea tragică s-a produs în după-amiaza zilei de 14 ianuarie, în apropiere de orașul Cimișlia. Preliminar s-a stabilit că o mașină condusă de un bărbat de 27 de ani, care avea cu el trei pasageri, a efectuat manevra de virare la stânga, moment în care un alt șofer, în vârstă de 36 de ani, a ieșit la depășire și a lovit lateral automobilul.

Impactul a fost fatal pentru șoferul de 27 de ani și un copil de doar opt luni, care se afla în mașina acestuia. Victimele au decedat pe loc, iar medicii interveniți la fața locului nu au putut decât să constate decesul acestora. Totodată, alte două persoane din același automobil, dar și cel de-al doilea conducător auto au suferit  multiple traumatisme și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul tragic.



Citește mai departe

topul săptămânii