Rețele de socializare

Moldova

Doi „vânători”, condamnaţi pentru braconarea unui cerb nobil

Procuratura anunţă despre condamnarea a doi locuitori ai raionului Ungheni pentru vânatul ilegal al unui cerb nobil din rezervaţia naturală „Plaiul Fagului”. 

Publicat

Potrivit probatoriului, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2019, inculpaţii au participatipat la o partidă neautorizată de vânătoare pe raza pădurii din rezervaţia naturală „Plaiul Fagului”, amplasată pe teritoriul satului Rădenii Vechi, Ungheni. Astfel, într-o perioadă interzisă pentru vânătoarea de mamifere, înarmaţi cu arme de vânătoare deţinute, purtate şi folosite neautorizat, în lipsa carnetului de vânător, inculpaţii au braconat un exemplar de cerb nobil, de 157 de kg, cauzând fondului cinegetic al rezervaţiei naturale daune materiale, estimate la 25 de mii de lei.

Imediat după infracţiune, inculpaţii au tranşat animalul şi au mers pe la casele lor.

Despre acest caz, oamenii legii au fost sesizaţi de către reprezentanţii rezervaţiei, care au auzit împuşcături, depistând şi urme de sânge. La scurt timp, inculpaţii au fost identificaţi, iar ulterior – deferiţi justiţiei.
În cadrul examinării dosarului în judecată, inculpaţii, cu vârstele de 28 şi 35 de ani, au reparat benevol daunele materiale, achitând în beneficiul rezervaţiei naturale suma prejudiciului cauzat prin infracţiune.


Pentru fapta comisă, unul dintre inculpaţi a fost condamnat la 8 luni închisoare, iar celălalt la 160 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. De asemenea, ambii au rămas fără arme de vânătoare, acestea fiind confiscate în folosul statului.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.


Moldova

/VIDEO/ O schemă de escrocherie de proporții, deconspirată de polițiști. O femeie, victima unei fraude de peste 300 de mii de lei.

Polițiștii și procurorii din Orhei anunță reținerea a trei bărbați, după ce au prejudiciat o femeie din Orhei cu 394.800 de lei.

Publicat

n urma cercetărilor s-a constatat că, în perioada 23-28 ianuarie, suspecții, fiecare având un rol bine determinat, au sunat victima, o femeie de 43 de ani, prin intermediul aplicației „WhatsApp”, de pe numere necunoscute. Aceștia s-au prezentat în numele unei companii și, sub pretextul unor investiții avantajoase pe o platformă online, au obținut prin înșelăciune suma de 394.800 de lei. Banii au fost transmiși fizic suspecților în mai multe tranșe.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspecții au fost reținuți în Orhei, în momentul primirii ultimei tranșe de bani.
Bănuiții, cu vârste de 22, 25 și 39 de ani, originari din UTA Găgăuzia și Ceadîr-Lunga, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de o astfel de infracțiune riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Totodată, a fost depistat și autoturismul folosit la comiterea infracțiunii, acesta fiind ridicat și plasat la parcarea specială.
Investigațiile continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legii.


Citește mai departe

Moldova

Condamnat la pușcărie. Un bărbat din Ungheni și-ar fi ucis un consătean cu o căldare.

Un bărbat de 41 de ani din Ungheni a fost condamnat la 14 ani de închisoare după ce l-ar fi lovit de mai multe ori cu o căldare în cap pe un consătean, care a murit a doua zi la spital. El își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar de tip închis.

Publicat

Potrivit învinuirii înaintate de către procurorii din cadrul Procuraturii raionului Ungheni, crima a avut loc pe 10 iulie 2024, aproximativ la ora 19:00.
Ucigașul ar fi venit la domiciliul victimei din satul Costuleni, unde cei doi au consumat băuturi alcoolice. La un moment dat, între ei ar fi izbucnit un conflict. Cearta a generat arapid într-o bătaie, iar condamnatul i-ar fi aplicat consăteanului lovituri cu picioarele și cu o căldare din metal în zona capului, cauzându-i vătămări corporale grave, care au dus la decesul bărbatului a doua zi, la spital.
Individul a pledat nevinovat. Acesta nu este la prima abatere de ordin penal, anterior fiind condamnat pentru diverse infracțiuni.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Camioane și semiremorci de contrabandă din UE, cu numere de marcaj și acte false. Trei bărbați– cercetați penal.

Procurorii PCCOCS, de comun cu Poliția de Frontieră, anunță destructurarea unei scheme de contrabandă cu semiremorci și camioane din Uniunea Europeană, cu numere de marcaj și acte false.

Publicat

Acestea ar fi fost introduse în Moldova prin Leușeni, o parte din ele fiind și furate. Așadar, din aceste motive, precum și datorită faptului că unele erau prea vechi ca să poată fi introduse în Moldova, cei trei bănuiți chișinăuieni cu vârste de 40, 50 și 52 de ani ar fi recurs la ilegalități, precum prezentarea în vamă a actelor false privind starea tehnică a semiremorcilor și camioanelor.
Bănuiții ar fi intenționat să folosească semiremorcile și camioanele la transportarea mărfurilor, altele să le pună în vânzare ori să le pună în lucru în domeniul construcțiilor – transportarea pietrișului, nisipului sau altor materiale.
În baza bănuielilor rezonabile, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au urmat percheziții în regiunea Chișinăului, unde ofițerii Poliției de Frontieră au depistat: mijloace de transport de tip cap-tractoare și semiremorci cu numerele de înmatriculare din Moldova și Uniunea Europeană, înscrisuri de ciornă, numere de înmatriculare străine, consoane metalice pentru ștanțarea artizanală a codurilor de marcaj ale autovehiculelor și/sau numărul motorului, acte pentru mijloace de transport, telefoane mobile, mijloace bănești, date cu privire la transferuri bancare, cartele bancare. Prin urmare, în baza acestor probe și celor acumulate anterior, procurorii PCCOCS le-au înaintat învinuirea în privința a doi din bărbații investigați, care ar fi avut un rol determinant în schema de contrabandă.
Cercetarea penală continuă, timp în care bănuiții beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.


Citește mai departe

topul săptămânii