Moldova
Moldovean căutat în Germania, prins la granița română
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere al Frontierei Albiţa au depistat şi predat autorităţilor competente un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, căutat de autorităţile din Germania, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.

La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetăţeanul din R. Moldova I.I., în vârstă de 29 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în R. Moldova.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tânărului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, la data de 16.05.2019, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii pe teritoriul Germaniei.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Moldova
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
Crimă înfiorătoare în raionul Fălești. Un bărbat și-ar fi împușcat soția, apoi și-a pus capăt zilelor folosind aceeași armă.

Potrivit informațiilor preliminare, poliția a fost alertată cu puțin timp în urmă, iar la fața locului a fost mobilizat un grup operativ pentru a cerceta scena. Trupurile neînsuflețite ale celor doi soți au fost descoperite în locuința lor, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească motivele care au dus la acest gest extrem.
Cazul este investigat sub toate aspectele, iar autoritățile urmează să ofere mai multe detalii în orele următoare.
Moldova
Incendiu în sectorul Rîșcani al capitalei: Șase echipe de pompieri au luptat cu focul
În dimineața zilei de 14 iulie 2025 pompierii din capitală au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe bulevardul Moscova nr. 8 din municipiul Chișinău.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 08:21. Potrivit primelor informații, flacără deschisă a fost observată de la balconului unui apartament de la etajul 9 a unui bloc de locuit.
La fața locului au fost îndreptate 6 echipaje de pompieri. Ajunși, angajații IGSU au stabilit că ard mai multe bunuri materiale din interiorul unei camere și de la balcon.
Locatarii blocului s-au evacuat de unii singuri. Victime nu au fost raportate. Incendiul a fost localizat la ora 08:35 și lichidat complet la 08:58.
Cauza și circumstanțele urmează a fi stabilite ulterior.
Moldova
Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.
Tragedie cutremurătoare în Franța, unde un bebeluș a fost descoperit fără viață în tamburul unei mașini de spălat, într-o locuință din Valenton, o suburbie a Parisului. Descoperirea macabră a fost făcută în seara de 7 iulie, după ce mama copilului, o moldoveancă de 39 de ani, s-a prezentat la spital cu sângerări abundente.

Potrivit presei franceze, medicii au constatat că femeia prezenta semne clare că a născut recent – inclusiv prezența placentei și a cordonului ombilical – însă aceasta a negat totul.
Suspiciunile au fost imediat transmise autorităților, care au început o anchetă penală.
O primă percheziție la domiciliul femeii nu a dus la descoperirea copilului. Ulterior, mama a recunoscut că a născut, dar nu a oferit detalii despre ce s-a întâmplat cu nou-născutul.
Polițiștii au revenit și au reluat căutările. În cele din urmă, trupul bebelușului a fost găsit ascuns în mașina de spălat.
Din primele constatări nu s-au observat urme vizibile de violență pe corpul micuțului, însă cauza exactă a morții va fi stabilită în urma unei autopsii.
Femeia se află internată în spital, sub supraveghere medicală, și nu a putut fi încă audiată de anchetatori. Poliția franceză a deschis oficial un dosar penal pentru omor voluntar asupra unui minor sub 15 ani.
-
Moldova4 zile în urmă
Tragedie la Valea Morilor: Un bărbat și-a găsit sfârșitul în timpul unei plimbări în parc.
-
Moldova3 zile în urmă
Descoperire șocantă în Franța: Bebeluș, găsit mort într-o mașină de spălat. Mama copilului este o moldoveancă.
-
Moldova6 zile în urmă
/VIDEO/ Haos pe drumurile din Orhei: Șoferi băuți, minori la volan și tentative de mituire a polițiștilor.
-
Moldova11 ore în urmă
Caz șocant, la Fălești: Un bărbat și-ar fi împușcat soția după care și-ar fi pus capăt zilelor
-
Moldova5 zile în urmă
/VIDEO/ Șantaj cu poze nud: Un individ din România ar fi constrâns o copilă de 11 ani din Chișinău să-i trimită fotografii intime.
-
Moldova5 zile în urmă
Impact frontal, la Sîngerei: Un șofer s-a tamponat cu un tir, după ce a ieșit la o depășire neregulamentară.
-
Moldova6 zile în urmă
Explozie de gaz la Sireți: Un bărbat, grav rănit, după ce casa i-a fost zguduită de o deflagrație puternică.
-
Moldova7 zile în urmă
/VIDEO/ Promisiuni de aur, realitate de coșmar: Doi frați din Hîncești, reținuți pentru exploatarea sexuală a șapte femei în Grecia.