Rețele de socializare

Moldova

Doi bărbați din Chișinău vor face ani grei de pușcărie, pentru viol

La insistenţa procurorilor, magistraţii Curţii de Apel Chişinău au agravat pedepsele pentru doi locuitori ai capitalei, ambii recunoscuţi vinovaţi de viol, după ce instanţele de fond le-au dictat verdicte nonprivative de libertate.

Publicat

Primul caz s-a produs în intervalul 9 – 10 februarie 2017, în casa unuia dintre inculpaţi, în vârstă de 31 de ani, din comuna Truşeni, acolo unde tocmai ademenise o femeie care căuta o gazdă pentru a înnopta. Prin ameninţări şi aplicarea multiplelor lovituri, inculpatul a violat timp de două zile victima, în vârstă de 42 de ani, care era în imposibilitate de a se salva deoarece bărbatul încuiase poarta. Abia peste două zile femeia a reuşit să fugă, după ce agresorul a adormit. Victima a sărit gardul şi a prins un taxi, rugând şoferul să cheme poliţia. Pentru viol, acţiuni violente cu caracetr sexual şi privarea ilegală de libertate, magistraţii primei instanţe i-au aplicat inculpatului o pedeapsă neprivativă de libertate. Procurorii au considerat sentinţa ilegală şi au atacat-o, obţinând la Curtea de Apel Chişinău o condamnare cu executare pentru agresor – 5 ani şi 6 luni închisoare.

Celălalt caz a avut loc în iulie 2016, într-o pădure din preajma satului Cimişeni, raionul Criuleni, acolo unde un alt inculpat, în vârstă de 40 de ani, a ademenit o tânără, de 19 ani, pe care o cunoscuse în ajun. Profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, prin constrângere fizică şi psihică, bărbatul a urcat victima cu forţa în maşină şi a abuzat-o sexual. Fata a reuşit să-i expedieze prietenului său coordonatele sale de localizare prin GPS, imediat fiind alertaţi oamenii legii, iar agresorul reţinut şi deferit justiţiei. Prin sentinţa primei instanţe, magistraţii l-au condamnat pe inculpat la o pedeapsă non-privativă de libertate. Nefiind de acord cu verdictul prea blând, procurorii l-au contestat, individul fiind condamnat la 3 ani închisoare, cu executare. De asemenea, el urmează să-i achite victimei un prejudiciu moral şi material de 32 mii lei, iar încă 10 500 lei  – în contul statului pentru cheltuieli de judecată.

Procuratura îşi exprimă dezacordul cu practicile unor judecători ai instanţelor de fond care ignoră politicile punitive promovate de către CtEDO în cazul infracţiunilor sexuale şi reiterează poziţia sa fermă de a pleda şi a obţine doar pedepse cu executare pentru fiecare infractor acuzat de agresiune sexuală. De altfel, Republica Moldova a fost deja condamnată la CtEDO pentru aplicarea unei pedepse neprivative de libertate faţă de o persoană recunoscută vinovată de viol.


Potrivit ultimelor statistici, pe parcursul anului trecut, în republică au fost comise 611 infracţiuni privind viaţa sexuală, perioadă în care, 115 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu executare. În prezent, în penitenciarele din ţară îşi ispăşesc pedepsele pentru infracţiuni privind viaţa sexuală 1189 de persoane sau fiecare al cincilea condamnat.


Moldova

Salvat de la moarte: Un copil de 12 ani, scos din apă la limită după ce a fost la un pas să se înece.

Un copil de 12 ani a fost la un pas de tragedie, după ce s-a aventurat într-o zonă adâncă a lacului din parcul „Râșcani” din Chișinău. Băiatul a fost scos din apă în ultimul moment de salvamari și transportat la spital.

Publicat

Incidentul s-a produs în seara de 23 iunie, în jurul orei 20:45. Potrivit informațiilor, minorul se afla la scăldat împreună cu alți trei copii, într-o zonă amenajată pentru agrement. După ce au ieșit din apă, băiatul s-a întors de unul singur în lac și a înaintat într-o porțiune mai adâncă.

Salvamarii care erau de serviciu l-au observat și l-au avertizat să nu depășească nivelul sigur al apei. La scurt timp însă, copilul s-a dezorientat și a început să se înece.

Intervenția rapidă a salvatorilor a făcut diferența: minorul a fost scos din apă în siguranță, i s-a acordat primul ajutor, iar ulterior a fost preluat de medici și transportat la Spitalul Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”.


Din fericire, starea băiatului este stabilă, iar viața lui nu este în pericol.

În acest context, salvatorii trag un nou semnal de alarmă pentru părinți: copiii nu trebuie lăsați nesupravegheați în apropierea bazinelor acvatice și, în niciun caz, nu trebuie să meargă singuri la scăldat.

De la începutul anului, 5 persoane au fost salvate de la înec, însă 24 și-au pierdut viața în ape. În situații de risc, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112.


Citește mai departe

Moldova

/VIDEO/ Descinderi cu duiumul: Peste 13 milioane de lei „spălați” printr-o companie imobiliară.

O schemă complexă de spălare de bani, în valoare de aproape 13,5 milioane de lei, a fost deconspirată de ofițerii INI, împreună cu procurorii PCCOCS. Banii ar proveni din evaziune fiscală, contrabandă și activități ilegale de întreprinzător.

Publicat

Potrivit poliției, pentru a ascunde proveniența sumelor, membrii grupului ar fi pus la punct un mecanism prin care banii erau „spălați” prin intermediul unei companii din domeniul imobiliar. Mai exact, aceștia ar fi încheiat contracte de împrumut între fondatori, administratori și companie, creând aparența unor tranzacții legale. Astfel, aproximativ 13,5 milioane de lei ar fi fost introduși în circuitul financiar oficial.

Ulterior, sumele erau direcționate către mai multe firme din Republica Moldova pentru lucrări de construcție, achiziția de materiale și prestarea diferitor servicii. O parte din bani ar fi fost transferați și peste hotare, către agenți economici din străinătate.

În realitate însă, spun oamenii legii, banii ar proveni din activități ilegale. Printre acestea – introducerea în țară a mărfurilor fără acte, prin intermediul unor operatori de transport internațional, dar și desfășurarea unor afaceri nedeclarate. Veniturile obținute nu ar fi fost reflectate în contabilitate, fiind astfel evitată plata taxelor și impozitelor.


Pentru documentarea cazului, oamenii legii au desfășurat 26 de percheziții la domicilii și în alte locații vizate în anchetă.

În urma descinderilor au fost ridicate telefoane mobile, dispozitive electronice, carduri bancare, documente contabile, înscrisuri de ciornă, contracte de împrumut și recipise. De asemenea, au fost găsite acte ce vizează activitatea unei companii de transport, copii ale carnetelor Interbus, dar și bunuri fără acte de proveniență – haine, încălțăminte și accesorii din piele.

Totodată, oamenii legii au depistat și mijloace financiare de peste 5 milioane de lei.


Toate bunurile și documentele ridicate urmează să fie supuse expertizelor, iar ancheta continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și identificarea persoanelor implicate.


Citește mai departe

Moldova

Scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis – Ipotezele IGSU în cazul incendiului de pe strada Melestiu din Chișinău.

IGSU a publicat primele concluzii în cazul incendiului devastator de pe strada Melestiu din Chișinău: experții iau în calcul două scenarii – un scurtcircuit sau lucrări cu foc deschis făcute cu încălcarea normelor de siguranță.

Publicat

Potrivit Laboratorului Experimental Antiincendiar al IGSU, focul ar fi pornit de la acoperișul blocului, construit din materiale ușor inflamabile. Flăcările s-au extins rapid și au distrus o parte din acoperiș, dar și două apartamente, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați.

Incendiul, izbucnit în după-amiaza zilei de 22 iunie, a mobilizat forțe importante. La stingerea focului au intervenit 37 de pompieri și salvatori, cu 10 autospeciale, care au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore.

Alarma a fost dată la 11:52, iar intervenția a devenit tot mai amplă pe parcurs. La fața locului a fost instituit un stat major, iar efectivul a fost suplimentat pentru a ține situația sub control. Incendiul a fost localizat abia după câteva ore, iar lichidarea completă a fost anunțată la 17:23.


În tot acest timp, locatarii au fost evacuați, pentru a evita intoxicațiile cu fum. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, însă viețile acestora nu au fost în pericol.

Specialiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cauza izbucnirii focului.




Citește mai departe

topul săptămânii