Rețele de socializare

Moldova

UPDATE: Cine este tânăra care s-ar fi aruncat în gol de la etajul cinci al căminului ASEM:

Noi detalii despre tânăra de 24 de ani, care s-ar fi sinucis, aruncându-se în gol de la balconul camerei de cămin unde locuia.

Publicat

Persoane apropiate rudelor tinerei, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul au declarat că tânăra se numaște Maria Purici. Fata provine dintr-o familie din Rezina. Aceasta mai are un frate.

Potrivit sursei, familia tinerei este una exemplu, admirată de toată lumea pentru cumsecădenia de care au dat mereu dovadă.

“Întreg orașul a rămas șocat după ce a aflat de nenorocirea care s-a produs în familia Purici. Sunt niște oameni foarte de treabă, mama lor lucrează la piață. Maria și fratele ei sunt foarte educați, niciodată nu am auzit nicio vorbă rea despre ei”, ne-a comunicat sursa.


În fotografia expediată pe adresa redacției noastre tânăra decedată apare alături de singurul ei frate.

Amintim că incidentul s-a produs în seara de șate mai, aproape de ora 21.00. Tânăra s-ar fi aruncat de la etajul cinci al căminului de pe strada Florilor și a decedat. Polițiștii nu au depistat semne de moarte violentă pe corpul victimei și versiunea preliminară este că fata și-a pus capăt zilelor.

Potrivit poliției, victima este originară din raionul Rezina, însă își făcea studiile la ASEM.Fata era studentă la masterat, în anul doi la Școala Masterală de Excelență în Economie și Business.


Potrivit poliției, din discuțiile cu iubitul victimei, aceștia nu s-ar fi certat în seara tragediei. Acum forțele de ordine cercetează toate circumstanțele, iar dacă se va adeveri versiunea unui suicid, să stabilească ce ar fi făcut-o pe tânără să recurgă la acest gest extrem.

echipa.md

Citește și: Detalii despre masteranda de la ASEM, care s-ar fi aruncat în gol. Fratele victimei tocmai venise la ea în vizită.


Moldova

Patru indivizi ar fi estorcat 900.000 de lei prin schema cu „ruda implicată în accident”. Unul din bănuiți este minor

Polițiștii Direcției de poliție a mun.Chișinău în comun cu cei ai Inspectoratului de poliție Centru au identificat 4 suspecți implicați în infracțiunile de escrocherie săvârșite recent prin metoda ,,ruda implicată în accidentul rutier”.

Publicat

Suspecții sunt originari din municipiul Bălți. Trei au vârsta de 18 și 19 ani, iar unul dintre ei este minor.

Se prezumă că aceștia sunt implicați în cinci cazuri de escrocherie înregistrate în ultima săptămână de către Poliție, inclusiv în ultimele două infracțiuni comise în sectorul Botanica al capitalei.

Prejudiciul total cauzat victimelor este de aproximativ 900 mii de lei.


Trei dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore, iar minorul este cercetat în stare de libertate.

Dacă vinovația acestora va fi demonstrată, tinerii riscă închisoare de la 4 la 8 ani.


Citește mai departe

Ediție TV

Exercițiu de simulare: Pompierii au intervenit după ce mai multe persoane au murit în urma unui accident chimic

Mai multe persoane au murit, iar altele s-au intoxicat în urma unui accident chimic la un depozit cu substanțe extrem de periculoase.

Publicat

Din fericire, nu este o realitate, ci un exercițiu de simulare în cadrul căruia au fost implicați zeci de pompieri, salvatori, dar și angajați ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. În timpul simulării care a avut loc în localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, pompierii au făcut demonstrații și și-au testat abilitățile, pentru a fi bine pregătiți în cazul unui accident chimic real.

În același timp, reprezentanții IGSU au explicat care sunt primii pași de intervenție.

Pe parcursul a trei zile, zeci de pompieri demonstrează cât de pregătiți sunt în timpul unor intervenții de tip excepțional, cum ar fi seisme, accidente chimice, biologice, radiologice sau nucleare.


Agenția Națională pentru Sănătate Publică a participat la demonstrații cu laboratoare mobile, care permit detectarea substanțelor extrem de periculoase într-un timp scurt. Responsabilii ANSP spun că în cazul unui real pericol, instituția este suficient de pregătită pentru a interveni.

Pe parcursul ultimilor cinci ani au fost organizate 18 cursuri, în urma cărora au fost instruiți circa 50 de pompieri și salvatori, care pot interveni în cazul unui accident de natură chimică, radiologice sau nucleare.


Citește mai departe

Moldova

Accident grav, la Durlești: O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital

Accident violent în orașul Durlești din municipiul Chișinău. O șoferiță de la volanul unei Tesla a ajuns la spital.

Publicat

Potrivit datelor oferite de către ofițerul de presă de la Poliția Capitalei, Svetlana Scripnic, în dimineața de 28 martie, la ora 08:06 a parvenit informația pe faptul că pe strada păcii 29 s-a produs accident rutier  soldat cu deteriorarea vehiculelor și o persoană traumatizată.

Potrivit informațiilor primare obținute de la fața locului s-a stabilit că conducătorul automobilului de model Tesla, o femeie în vârsta 37 ani, deplasându-se pe drumul secundar nu a cedat trecerea vehiculului care se deplasa pe drumul cu prioritate și ca rezultat s-a ciocnit cu automobilul de model Renault, condus de un bărbat în vârstă de 34 ani. În urma impactului, Tesla a fost proiectată în automobilul de model Volvo care era parcat la marginea drumului.

În rezultatul accidentului, vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar șoferița de Tesla a fost preluată de serviciul medical de urgență.


Cercetările continuă.


Citește mai departe

topul săptămânii